Și-a cumpărat primul aparat foto de ciudă, după ce-a scăpat în râu unul primit cadou, și de atunci tot caută fotoreportajul vieții.
Anastasiia Kamenieva va asocia întotdeauna perioada în care a început războiul în Ucraina cu cea a majoratului ei. A descoperit între timp și cum e să ai un loc de muncă, căci s-a angajat într-un ONG care îi sprijină pe ucrainenii refugiați în România. I-a ajutat, de pildă, pe participanții de la Festivalul Ideo Ideis, copii și adolescenți din țara ei natală, să se înțeleagă cu mentorii atelierelor de teatru. Anastasiia locuiește de peste șapte ani în București, unde s-a mutat cu familia după ce Rusia a ocupat Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei. Se exprimă ca o nativă în română și, asemenea celor de vârsta ei, se gândește la facultate și la viitor.
Trei centre studențești pentru tineri LGBT s-au deschis, anul trecut, în București, Timișoara și Cluj, prin proiectul Campus Pride, inițiat de Asociația MozaiQ. Aproape 250 de studenți s-au adunat până acum la întâlnirile săptămânale, unde au vorbit despre nevoile lor în mediul academic. Își doresc, de pildă, ca prezența lor în universitate să fie recunoscută și să aibă mai mulți aliați printre profesori, cărora să le ceară sprijinul dacă sunt discriminați.
Ba da. Am citit, dar mai demult. Era o carte voluminoasă, cu o copertă alb cu verde pe care scria Cobzarul. O carte cu poezii de Taras Șevcenko și îmi amintesc că m-a surprins tristețea versurilor în care își cânta Ucraina asuprită. Afirmația „În viața mea n-am citit o carte scrisă de un ucrainean” nu are însă legătură cu lecturile noastre.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
