
Socialist din fabrică, sunt pasionat de sociologie, filozofie, neurologie și tot ce ne mai înconjoară. Sunt intrigat de ideea lui Robert Sapolsky, aceea că nu avem niciun strop de liber arbitru în noi, iar tot ceea ce suntem nu este nimic mai mult decât cursul inevitabil al tuturor evenimentelor petrecute de la Big Bang încoace. De aceea nu judecăm oamenii, ci îi observăm la rece, găsind mecanismele robuste care le declanșează comportamentele și îi formează. E ca un manifest pentru mine.
Peace!

În matematica școlară, problemele cu text sunt pline de limbaj abstract sau reduse direct la ecuații. Biografiile cercetătorilor și geneza ideilor se rezumă la nume date unor teoreme și formule. Când și, mai ales, de ce am încetat să ne spunem povești la matematică?
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.
Dezamăgirea resimțită de cadrele didactice la început de an școlar nu ține doar de lipsa resurselor, ci și de fragilitatea emoțională pe care o provoacă sentimentul că duc greul singuri. Consecințele acestei stări se reflectă atât în sănătatea lor psihologică, cât și în relația cu elevii. Psihoterapeuta Domnica Petrovai a vorbit înainte de un început de an școlar complicat, cu proteste și incertitudini, despre primele semne ale epuizării și strategiile care îi pot ajuta pe profesori să-și păstreze echilibrul interior.