
Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte. A lucrat la săptămânale, trimestriale și o agenție de știri și a coordonat o revistă pentru bărbați.

18 tineri cu vârste între 14 și 18 ani sunt invitați să scrie câte o scrisoare despre „despre ceea ce-i obsedează, despre ce-i face curioși în privința acestei lumi sau a perioadei pe care o trăiesc, despre întrebările pe care le consideră a fi cele mai importante”, iar scriitoarea Iulia Iordan le răspunde în scrisori sub forma unor poeme, aducând în actualitate și învățăturile filosofului Seneca de acum 2000 de ani. Așa a apărut cartea „Rămâi cu tine”, parte a proiectului „Filosofia la purtător. Scrisori către adolescenți”, recent publicată de editura Seneca, din care publicăm astăzi un fragment.
Unele școli din Australia insistă să separe gemenii în clase diferite cu convingerea că așa este mai bine pentru dezvoltarea lor individuală și formarea personalităților lor. Dar cercetările arată că nu e chiar așa.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?