
Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte. A lucrat la săptămânale, trimestriale și o agenție de știri și a coordonat o revistă pentru bărbați.

Lidia Mîrzac, profesoară de română la Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, Suceava, discută la ore subiecte dificile, precum violența asupra femeii și copiilor. Romane ca „Baltagul” și „Ion”, de pe lista operelor studiate pentru Bacalaureat, prezintă bucăți de realitate pe care elevii ei le recunosc: în multe familii din România, inclusiv în ale lor, violența fizică și psihică e firească. Moldova este și regiunea din țară în care, în 2019, au fost trimise în judecată cele mai multe persoane pentru violență în familie.
Adriana Bălaj (31 de ani) este profesoară de istorie la două școli din Timișoara: una de stat și alta privată. Când a intrat în învățământ, ca să-și întregească norma didactică, făcea naveta și la câte patru școli din județ simultan, una din ele la 60 de kilometri distanță. A încercat de fiecare dată să clădească o relație cu elevii ei și să facă istoria cât mai atractivă, indiferent dacă se află în fața unei table interactive de ultimă generație sau a uneia cu cretă.
OP-ED. Sistemul clasic de parenting „băț și morcov” e tentant pentru că pare clar: faci bine, primești - greșești, plătești. Acest tip de educație se bazează pe controlul comportamentului prin pedepse și recompense, ignorând procesul de formare interioară al copilului. Mai sunt bătuți copiii care varsă un pahar cu apă?, m-am întrebat recent. Și dacă da, ce se întâmplă în mintea unui părinte care face asta.