
Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte. A lucrat la săptămânale, trimestriale și o agenție de știri și a coordonat o revistă pentru bărbați.

Împlinesc anul acesta 28 de ani de când predau în învățământul special, în România, prima generație de psihopedagogi de după Revoluție. Trei ani am lucrat în State. Îmi place la fel de mult ce fac azi ca în prima zi. Asta nu înseamnă că nu sunt probleme în sistem sau că nu sunt destule provocări la catedră, dar înțeleg nevoia fundamentală a unei societăți de a se ocupa de cei mai vulnerabili. După toată experiența pe care am acumulat-o, am adunat în opt puncte calitățile pe care eu le cred esențiale pentru această minunată profesie.
Vă amintiți de thrillerul din 1997, regizat de Jim Gillespie, despre cei patru tineri care, după un an de la accidentul pe care l-au provocat și care s-a soldat cu o victimă, primesc mesaje de ameninţare, dovadă că exista cineva care le știa secretul? Nu,articolul nostru nu va avea prea mare legătură cu filmul, am ales doar să parafrazăm titlul, fiindcă vom scrie despre ce fac profii în invidiatul lor concediu din timpul verii (profesorii au concediu, nu vacanță, și spunem asta pentru cei care încă nu au înțeles acest lucru).
„Cum te simți astăzi?”, îl întreabă rinichiul drept pe cel stâng.
„Nu este treaba ta”, îi răspunde acesta.
„Dar tu, ficatule?”, își încearcă norocul rinichiul drept.
„Nu te privește”, vine răspunsul.
„O să întreb tiroida, poate măcar ea îmi va răspunde”, își spune rinichiul drept. „Sau poate splina...”