Greu de încadrat în tipare, pe alocuri filosoafă, vorbăreață. Elevă într-a zecea.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Nu se poate să nu fi auzit de Marina Abramović. Celebră pentru discursul estetic contondent, artista performativă și-a propus în 1974 să descopere cât de departe poate împinge limitele propriului corp într-un performance de șase ore intitulat „Rhythm 0”. Ce a făcut? Și-a provocat publicul să facă orice își dorește cu corpul ei, timp în care a stat nemișcată într-o galerie de artă.
Ce a învățat despre educația în mediul rural un cuplu format dintr-o profesoară de română și un fost corporatist convertit în profesor de geografie
