Studentă la arte, desenează cu fiecare ocazie în caietul ei de schițe, căutând neobișnuitul in cotidian. În timpul liber visează la forme și compoziții noi care așteaptă să fie descoperite.
Iulia Hoelzli, profesoară la un liceu din Satu Mare, ajunsese abia de câteva ore, împreună cu alte două colege în Adana, oraș din sudul Turciei, când a început cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade. Profesoara, care a copilărit în zona seismică Vrancea, a făcut în Turcia ceea ce-a învățat de când era mică: s-a așezat sub tocul unei uși. Mulți oameni, însă, au coborât repede scările.
În prima săptămână la catedră a vrut să-și dea demisia dintr-o școală unde, ca să chiulească de la ore, elevii o încuiau pe directoare în clasă. A rămas, gândindu-se la avantaje. A crezut că va avea mai mult timp liber, dar a ajuns să lucreze și în weekend. A întâlnit adesea părinți care veneau direct și îi cereau note mari pentru copiii lor, că „nu are oricum nevoie decât de diplomă”. Și directoarea școlii punea presiune pe ea să dea note mai bune. A devenit parte dintr-o anchetă DIICOT pentru descoperirea furnizorilor de substanțe care ajungeau la elevi. Este experiența a patru ani la catedră pentru o profesoară care a plecat în mediul privat. „Eu nu am putut să fiu profesor, psiholog, psihiatru, polițist, contabil, secretar și agent de pază simultan.”
Un elev de șapte dintr-un sat din Vrancea este la același nivel cu un elev de șapte dintr-o școală din Cluj-Napoca? Un elev de 10 din București cu unul din Galați? Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează sistemul de notare plecând de la poveștile unora dintre elevii lor care pun pe seama norocului sau ghinionului notele din catalog. Evaluarea elevilor ar trebui să aibă unitate la nivel național și să se îndepărteze de ideea de roată a norocului. Și totuși, loteria notelor se întâmplă.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.