Studentă la arte, desenează cu fiecare ocazie în caietul ei de schițe, căutând neobișnuitul in cotidian. În timpul liber visează la forme și compoziții noi care așteaptă să fie descoperite.
Ai 18 ani, doar ce ai terminat liceul și răsufli ușurat că ai răzbit prin adolescență. Te pregătești de facultate, de primul job și prima chirie. Apoi, te lovește realitatea: te împotmolești în taxele la stat, nu știi cum să-ți împarți salariul cât să ai și de vacanță, și de cheltuielile lunare, nu știi cum să faci să strângi bani pentru universitate și nici cum să-ți negociezi salariul.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, mulți parlamentari români s-au înghesuit la urări și urale pe preferata platformă de socializare și mai nou de guvernare, Facebook. Doar moțiunea de cenzură și implicita criză guvernamentală au mai domolit din avântul cu care politicienii au adresat ode profesorilor, elevilor și părinților acestora. Dacă ne uităm, însă, la modul în care aceștia legiferează, o să ne putem întreba: le place cu adevărat școala asta pe care se tot înghesuie să o reformeze? Iată ce se mai întâmplă în Parlament cu privire la școală, în timp ce ochii tuturor sunt îndreptați în altă parte.