
Când nu scriu cod, sunt pasionat de fotografie și vizual. Iubesc mersul pe două roți.

„Dana, 14 ani”. Astea au fost primele lucruri scrise de mine în jurnalul care stă și acum în camera mea. În momentele în care mă urăsc, chiar și pentru o secundă, mă pun să-l recitesc. Când l-am primit eram încă fericită. Îl primisem de Crăciun, era 2015 si aveam 13 ani.
Împreună cu elevii ei de la Palatul Copiilor Tulcea, Laura Felea sorta acum un an donațiile pentru refugiații ucraineni și le găsea cazare. Abia începuse războiul din Ucraina. Directoarea s-a grăbit să ajungă cu liceenii în Vama Isaccea, să ajute. Este una dintre lecțiile despre empatie pe care le-a predat la fața locului. De când e directoare, Laura a înțeles, de pildă, că nu toți copiii au cum să vină la oraș, la atelierele Palatului, de aceea, trimite profesori și în școlile din rural.
Ce se întâmplă cu lectura după ce dispare presiunea școlii? Și cine creează spațiile în care adulții pot reveni la cărți, fără obligație? Mai mulți ieșeni redescoperă cititul în comunitatea IașiCitește, unde cartea este pretext de întâlnire, conversație și sprijin emoțional.