
Când nu scriu cod, sunt pasionat de fotografie și vizual. Iubesc mersul pe două roți.

Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
După aproape 40 de ani în învățământ, Marcelina Popa, profesoară de matematică la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea, nu se teme să admită că învață de la elevii săi. În ultimele două săptămâni a fost în grevă, la fel ca toți colegii săi de cancelarie. La fel și Mihaela Murgoci, care își împarte zilnic orele de istorie între o școală din București și două din județul Giurgiu. Cele două profesoare au vorbit, pentru Școala 9, despre problemele de care s-au lovit în sistem și despre nevoile de la clasă.
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță vrea să-i mute pe cei peste 1000 de elevi împreună cu cei 82 de angajați din clădirea Colegiului „Gheorghe Șincai” ca să „reabiliteze și să consolideze“ clădirea. Pe hârtie, „consolidarea” este de fapt „lucrări de amenajare”, despre care profesorii și elevii spun că pot fi făcute și fără ca ei să fie relocați. Arhitectul Șerban Sturza, cu o experiență vastă în ceea ce privește patrimoniul construit, spune că relocarea unei școli nu este niciodată o idee bună: „Un șantier care se semnează pentru un an sau doi va dura de două ori mai mult“.