
Când nu scriu cod, sunt pasionat de fotografie și vizual. Iubesc mersul pe două roți.

O decizie din urmă cu câteva luni a Parlamentului, de a impune o limită de ore de studiu în învățământul preuniversitar – fără o analiză de impact, fără o justificare conceptuală și fără a oferi timpul necesar implementării ei – a pus Guvernul într-o situație dificilă, pe care încearcă să o rezolve din mers, cu mai puțin de o lună înainte de revenirea în activitate a cadrelor didactice.
Ca să ajungă din Afganistan în România cu mama și frații lor, Homaira, Fatima și Hadia au schimbat trei avioane. Respiră ușurate pentru că au plecat dintr-o țară în care pe stradă „nu știi cine trece pe lângă tine și dacă are o bombă”, însă au lăsat în urmă o parte din familie, la care se gândesc constant, mai ales acum că talibanii au preluat puterea. Aici au luat-o de la capăt ca refugiate și au aflat ce înseamnă bullyingul în școală și răutățile la locul de muncă. La 19 ani, Fatima lucrează full-time ca să-și ajute familia. Dar viața a început să li se contureze și aici: și-au făcut prietene și rămân senine cu privire la viitorul în țara adoptivă.
Există o teamă justificată în cancelarii, în special când vine vorba de materiile umaniste: voi fi judecat pentru modul în care predau subiecte sensibile? Este datoria mea să ies în afara sălii de clasă atunci când abordez un conținut din programă? Apreciază elevii ancorarea în realitatea lor prin literatura pe care o citesc în manuale?