În plin război, acum o sută de ani, se înființau 40 de școli la țară. Se discuta intens, ca și cum, despre programa școlară și pregătirea elevilor pentru viață. Cei înscriși la școală învățau inclusiv „studiul tablourilor”, făceau mult sport și erau pregătiți într-ale gospodăriei. Iar extrașcolar, aveau cursuri pe care azi le-am numi de „public speaking” și scriere creativă. Antonia Pup aduce în atenție, ca studiu de caz, școala din Vulcani de la care am putea învăța când vorbim de înființarea școlilor-pilot de astăzi. Astăzi, al treilea episod al seriei „Școala veche”.
Opt profesori români și romi predau în școala din satul Măguri, Timiș, unde toate orele, cu excepția celor de română și engleză, se desfășoară în limba romani. Pentru oamenii din comunitate – peste 80% sunt romi – să termine un liceu și mai ales o facultate e o victorie. Călin Odă se numără printre cei care au reușit. Absolvent de Politehnică în Timișoara, acum le predă matematică elevilor din instituția în care a învățat și el. S-a întors în sat pentru familia lui, dar și ca să-i țină pe copii aproape de școală. Vrea să ocupe postul de mediator școlar, liber de mult timp, și să-i convingă pe adulții din sat să prioritizeze educația copiilor și să-i lase să învețe.
Sunt elevă în clasa a XII-a și mă pregătesc pentru Bac. În timp ce răsfoiam manualele și lista ce cuprinde operele de studiat – 18 la uman, 13 la real – am observat ceva care m-a deranjat profund: niciuna dintre aceste opere nu e scrisă de o femeie. M-am întrebat, de ce lipsesc vocile feminine din ceea ce ar trebui să fie o reflecție completă a literaturii române? M-am hotărât să nu mă mulțumesc doar cu întrebarea, ci să caut un răspuns. Așa a început cercetarea mea.