Elevul șters, elevul premiant, elevul cuminte, cool, favorit al profesorilor, loaza. Am fost fiecare o categorie sau mai multe, puși în cutii pe nedrept sau pe merit. Până în vacanța mare - nu doar fiindcă era lungă de trei luni, ci fiindcă era de-a dreptul grandioasă, regat al plictiselii și libertăților - când eram toți altceva. Jurnalist, artist, manager cultural, manager de proiect, designer, PR cultural. De la distanța a ceea ce societatea zice azi că suntem, ne-am întors în vacanța mare, înainte de a începe școala, să retrăim ceea ce în epoca pre-parentingului nu avea un nume: anxietatea. Un text colectiv în care și-au adunat forțele și amintirile Școala9+Scena9+Rezidența9=Fundația9.
Ce pot face guvernele lumii ca să nu mai copieze atât de mulți elevi și studenți? Să le mai dea o șansă, cred la unison experții internaționali care au participat la conferința Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică cu tema „AI și copiat”. Cu cât un examen este mai important și depinde de el viitorul tânărului, cu cât simte că are mai puține șanse de reușită față de un alt elev care a făcut meditații, cu atât tentația de a copia va fi mai mare, spun cercetările internaționale. În România, Bacul se poate da de mai multe ori, dar doar 20% din generațiile anterioare mai încearcă. Acum, o inițiativă legislativă vrea să le permită elevilor care l-au promovat să-și poată crește și nota.
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.