De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului plutește o credință populară neprobată vreodată științific cum că nu e bine să înveți prea mult. Unii au perpetuat-o din amărăciune, fiindcă sărăcia i-a împiedicat să meargă la școală, așa că e simplu să spui că-ți dăunează. Alții fiindcă au văzut în jurul lor că mai mult decât diplomele i-a ajutat abilitățile cărora le spunem simplu șmechereală. Sunt cele pe care, așa cum scriu și la profilul de Facebook, le-au obținut la „școala vieții”. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?
Cinci profesori de limba română explică modul în care mecanismul actual al probei de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română a Bacalaureatului a transformat examenul și predarea la clasă.
Adina Rosetti este una dintre cele mai cunoscute autoare de literatură pentru copii din România. Poate ați făcut deja cunoștință cu ea prin intermediul Domnișoarei Poimâine, unul dintre personajele cele mai îndrăgite create de ea, poate că ați citit „O istorie cu gust de kiwi”, cea mai nouă carte publicată, sau poate că ați participat la unul dintre atelierele pe care le susține pe cont propriu sau alături de Asociația DeBasm. Adina a împărtașit idei și observații despre experiența ei din lucrul cu copiii, de la școală și din cadrul atelierelor susținute și a povestit, pe larg, despre mai multe tehnici de împrietenire cu inspirația.