Antoneta Împușcatu, directoare la Școala Gimnazială „Ion Creangă” I.C. Brătianu, din Tulcea, are aceeași rutină de 35 de ani. Traversează Dunărea cu bacul zilnic până la școala din sat unde predă fizică și chimie. Crede că științele exacte trebuie să se completeze între ele și predă interdisciplinar împreună cu colegii ei. Și ca să se asigure că nu rămâne cu catedrele neocupate, merge în fiecare vară la ședințele de repartiție și ține un discurs motivațional ca să atragă profi.
Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
Anul trecut, în România, patru din top zece cei mai ascultați artiști de pe Spotify au fost trapperi. Restul, maneliști. Pe primul loc a fost tot un trapper: RAVA. Am reflectat puțin asupra acestei teme, am depănat amintiri, am făcut un scurt istoric al genului și am discutat cu o profesoară de muzică despre ce înseamnă trapul pentru generațiile de astăzi.