
„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.
Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.
Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon.

Una s-a născut cu telefonul mobil, cealaltă abia a trimis un SMS de pe o cărămidă pe la 35 de ani. Una și-a luat prima pereche de blugi printr-un noroc, de la un marinar, printre puținii care aduceau mărfuri occidentale în țară. Cealaltă are mai multe perechi luate de la mall. Le despart vreo 50 de ani care au cuprins comunism, o revoluție, democrație. Centrul Generații din București al Fundației Regale Margareta a României aduce împreună 30 de seniori și 50 de copii. Școala9 i-a provocat la un interviu.
În 1999 Liane Holliday Willey publica Pretending to Be Normal, o carte inspirată din propria experiență cu sindromul Asperger care face parte din multele manifestări ale autismului. Autoarea a scris cartea reflectând la copilăria ei, la felurile aparte de a reacționa, la „ciudățeniile”, idiosincraziile ei, dar și pentru a face loc unui dialog care pe vremea copilăriei ei nu exista. Autoarea se duce mult mai mult în timp, la sfârșitul anilor ’70 și întreaga decadă a anilor ’80 atunci când în Statele Unite unui copil ca ea, cu rezultate excepționale, bizareriile din comportament, stângăciile sociale erau mai puțin percepute ca fiind un semn al unei boli.
Copiii dintr-o tabără de refugiați din Irak și-au dezvoltat competențe digitale, folosind doar telefonul, înainte ca toată planeta să treacă la învățarea online din cauza pandemiei. Anglia încearcă să găsească alte metode de testare a liceenilor pentru a înlocui examenele oficiale care au fost anulate de criza COVID. Australia nu are suficiente educatoare, iar psihologii din SUA avertizează că și adolescenții pot avea depresie sezonieră.