
19 ani, din Cluj-Napoca. Face scurtmetraje și fotografie pe film, îi place să scrie și să picteze și cam orice e legat de artă, îi place să se implice, să încerce și să greșeasă. Singura ei regulă e să nu aibă nici o regulă. Nu-și face așteptări pentru că acestea o limitează. Are câteva tatuaje care o descriu destul de bine.

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Cu siguranță cunoașteți această zicală, care identifică prin mesajul ei raportul dintre mască și chip, dintre aparență și esență, dintre fals și autenticitate. Masca, aparența, falsul au o strălucire mai intensă, mai curată, mai luminoasă decât chipul, esența, autenticitatea, care pot fi, uneori, la polul opus situate.
Din când în când, deschid un volum de proză contemporană şi recitesc o povestire: „Grifonul”, de Charles Baxter. Un învățător se îmbolnăveşte, apare în locul lui o suplinitoare, apoi nimic nu mai e ca înainte: adunările au rezultate diferite de la caz la caz, cuvintele antipatice dispar din vocabular, Beethoven simulează surzenia, îngerii merg la concert (stau pe interval, unde nimănui nu i-ar trece prin cap să se uite după ei), George Washington… Piramidele… fotosinteza… Se deapănă istorii și taine, la un moment dat vine vorba despre un animal cu cap și aripi de vultur și corp de leu.
Mircea Iliescu este doctor în genetică umană și evoluție la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și predă și la Institutul de educație continuă al aceleiași instituții. Acolo vin oameni de toate vârstele, cu sau fără facultate, să învețe despre lucrurile care îi pasionează. Românul lucrează la un proiect similar pentru educația adulților din România. „Omul cât trăiește învață” spun românii. Mircea crede că e bine să o facă și într-un cadru profesionist. Un studiu Eurostat arată că doar 7% dintre adulții din România au participat la un training sau o formă de educație, cel mai mic procent din UE.