19 ani, din Cluj-Napoca. Face scurtmetraje și fotografie pe film, îi place să scrie și să picteze și cam orice e legat de artă, îi place să se implice, să încerce și să greșeasă. Singura ei regulă e să nu aibă nici o regulă. Nu-și face așteptări pentru că acestea o limitează. Are câteva tatuaje care o descriu destul de bine.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Când ești pasionat de interacțiunile cu oamenii, munca într-o cafenea nu înseamnă doar desene de spumă, ci și convorbiri care le fac clienților diminețile mai bune.
De la începutul crizei de sănătate au decedat de COVID aproape 35.000 de români. Nu se știe oficial câți dintre aceștia au fost profesori. Articolul de față este felul celor care i-au cunoscut pe mentorii dispăruți de a-i asigura: „Nu v-am uitat. Nu v-am uitat și fiecare pas pe care-l facem spre întoarcerea la o educație deplină vă include și pe voi”. Să-i prețuim pe ei ne ajută să realizăm mai bine ce importantă este școala.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.