
19 ani, din Cluj-Napoca. Face scurtmetraje și fotografie pe film, îi place să scrie și să picteze și cam orice e legat de artă, îi place să se implice, să încerce și să greșeasă. Singura ei regulă e să nu aibă nici o regulă. Nu-și face așteptări pentru că acestea o limitează. Are câteva tatuaje care o descriu destul de bine.

O primă variantă a Bibliotecii școlare virtuale trebuie să fie gata până în luna septembrie. Edulib este un proiect complex care se lasă așteptat încă din 2011, de când a fost prevăzut în Legea Educației. Platforma, un pas uriaș spre digitalizarea educației, va avea lecții interactive deocamdată doar pentru elevii de gimnaziu. În timp ce noi am început după 11 ani să lucrăm la un proiect pilot, Republica Moldova a avut nevoie de doar o lună de la închiderea școlilor, în primul an de pandemie COVID, ca să facă o bibliotecă digitală pentru clasele I-XII.
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.
Senzațiile copilăriei la bunici și poveștile părinților cu care – fie că ne place sau nu – semănăm. Patru perspective asupra iubirii în familie.*