Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș vorbesc despre negocierea permanentă a notelor pe care o încearcă părinții mai ales către finalul anului școlar, când se încheie mediile. „Dați-i un șapte amărât să-i iasă media cinci, doar nu dați de la dumneavoastră…”, aud adesea. „Ce putem face? Să rezistăm. Să fim demni. Să evaluăm obiectiv. Să nu ne lăsăm impresionați nici de lacrimi, nici de prieteni, nici de superiori, nici de amenințări”, scriu cei doi în editorialul pentru Școala 9.
Elisabeta Păcuraru a emigrat în urmă cu 13 ani în Canada unde a lucrat ca educatoare. Dorul de casă a adus-o înapoi și astăzi este învățătoare la Școala Gimnazială din Eșelnița, județul Mehedinți. Împreună cu colegii ei au adunat fonduri pentru un afterschool unde copiii rămași în urmă recuperează materia. Asta dinainte de pandemie. A făcut proiecte pentru integrarea copiilor de etnie romă și i-a atras pe părinții acestora în activitățile extrașcolare. Iar orele ei sunt extrem de originale. „Învață fără să își dea seama că învață.”
V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.