Andrei, 44 de ani, s-a mutat în Franța, în septembrie 2014, cu soția și fiica lor, care abia terminase clasa zero în țară. Bărbatul povestește pentru Școala9 cum e viața pe băncile unei școli private din sudul Franței.
“Aici toți copiii sunt elevi, nu contează culoarea pielii, de unde vine, cine sunt părinții”, spune Andrei, despre politica de egalitate a unei țări care vineri, 16 octombrie, a suferit o tragedie: un profesor a fost decapitat în apropierea liceului de un extremist, fiindcă le arătase elevilor caricaturile cu Profetul Mohamed, realizate de Charlie Hebdo.
Țara noastră rămâne la coada clasamentului când vine vorba de finanțarea învățământului, ca procent din PIB. Un studiu publicat de Eurostat la sfârșitul lunii februarie, pe baza datelor din 2019, arată că România este pe locul 26 din 27, în fața Irlandei, cu un procent de 3,6% din PIB acordat învățământului. În acest an, educația românească primește și mai puțin, doar 2,5% din PIB, dar totuși o sumă mai mare decât în 2020. Educația va primi însă și 9% din Planul Național de Redresare și Reziliență, bani europeni meniți pentru investiții în infrastructură, digitalizare, reducerea abandonului școlar, în următorii patru ani.
Sunt profesor educator la o grădiniță privată și am cea mai frumoasă profesie de pe Planetă. De pe 9 noiembrie suntem din nou acasă. Grădinița online nu mă încântă mai deloc, dar întreținem legăturile cât mai mult posibil. De trei ori pe săptămână, atât dimineața, cât și după-amiaza, ne vedem pe Zoom. Lucrăm în caiete respectând temele săptămânale din planificarea anuală, împărtășim impresii, ne jucăm. Pentru mine este foarte dificil să urmăresc copiii, să repet lucruri, să mă asigur că ei înțeleg tot. Și totuși, dacă în primele zile țipau în microfon și se forma haos, acum ne așteptăm rândul și ne respectăm între noi.