În jur de 2.500 de copii din București și alte mii din țară nu mai pot merge de săptămâna viitoare la activitățile extrașcolare de la cluburile și palatele copiilor. Pentru a înțelege situația acestor instituții dincolo de discuția despre tăierea posturilor, mergem în urmă cu patru ani, când se propunea descentralizarea lor.
Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.
Cum arată o școală în care „nevoile speciale” sunt văzute ca potențial, nu ca o condamnare?