Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
Cât de acceptabil este să-i aplici o corecție copilului lovindu-l cu palma? Este o controversă care încă naște dispute aprinse între adulții care încă mai cred că „bătaia e ruptă din Rai”. Oamenii de știință spun că după o palmă pot rămâne traume psihologice. În România, violența împotriva copiilor are rădăcini adânci în societate: într-un studiu de anul trecut aproape jumătate dintre copii spun că sunt bătuți sau loviți în familie, în timp ce doar 28% dintre părinți recunosc asta.
Crescuți în spiritul matematicii ca dietă zilnică, doi tineri profesori își învață elevii să fie autodidacți.