Cum poți preda dileme de etică aplicată la orele de religie.
Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
Patru profesoare dintr-un sat mic din județul Olt vorbesc despre România și ce încă le face să se simtă mândre că locuiesc aici. Sunt dezamăgite de multe, de politicile publice care vin în sistem peste noapte, de lipsa resurselor și a viziunii. Dar pentru toate a rămas un punct care încă le luminează: oamenii. Oamenii care le-au format și oamenii mici pe care îi formează ele acum: „Vreau să-i văd pe copii oameni mari. Să-i văd realizați.”