12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?
OP-ED. Sunt profă de franceză, dar nu eu ar trebui să stabilesc câte ore de franceză să aibă elevii pentru că, nu-i așa, sunt într-un vizibil de pe Lună conflict de interese.
„O tabletă pentru fiecare copil” pare să fi devenit motto-ul tuturor celor care discută despre școala de la distanță, Doar că o tabletă bună costă, iar o tabletă ieftină mai mult încurcă.