Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
„Slow education” este un concept derivat din paradigma „slow” (fără grabă), din care mai fac parte și alte mișcări sociale, cum ar fi „slow food”, ”slow travel” , ”slow fashion” sau „slow living”. Aceste mișcări sociale, generate în jurul principiului ”fără grabă”, au avut ca punct de pornire anii ‘80, când un grup de activiști italieni a reacționat la deschiderea unui restaurant de tip fast-food. Inițiatorul mișcării, Carlo Petrini, a atras atenția asupra faptului că mâncarea fast-food venea la pachet și cu aspecte problematice: standardizare, deconectare, abandonarea unor practici tradiționale, cum ar fi mâncatul împreună sau mesele tihnite luate în familie.
Franța va deschide din septembrie între 6.000 și 7.000 de centre de vaccinare în proximitatea școlilor, pentru a se asigura că elevii vor putea participa cât mai mult fizic la ore. Adolescenții din Marea Britanie cu probleme de sănătate mintală au de trei mai puține șanse să treacă testelele standartizate de la final de liceu. Comisia Europeană va face un cod de etică pentru folosirea inteligenței artificiale în educație. 5% dintre tinerii din țările membre OECD au suferit de foame în pandemie.