Rolul acestei întrebări este de a începe să formeze ideea de cariera. Din păcate, pentru mulți, nu este doar începutul înțelegerii carierei, ci și sfârșitul, pentru că ea include o viziune reducționistă a muncii și carierei: munca este doar atunci când ai o calificare și un contract, iar cariera o înșiruire de contracte plătite.
Efectul involuntar al acestui mod de a înțelege cariera este că face din ea un privilegiu al celor sănătoși și cu un nivel ridicat de calificare și generează numeroase fenomene de excluziune. Ea nu ia în considerare o bună parte din contribuția fiecăruia dintre noi la societatea în care trăim și nici perioadele în care nu avem acces la muncă plătită. În rândurile de mai jos voi încerca să argumentez de ce cred că școala ar trebui să conteste această înțelegere și să-i capaciteze pe elevi să-și construiască și să-și gestioneze propriile cariere, dincolo de relațiile de muncă plătite.
Cum putem merge mai departe?
Nevoia de a redefini cariera a venit din munca practică cu tineri și adulți, care confruntă cu dificultăți de a accesa locuri de muncă, cum ar fi persoanelor care au fost nevoite să renunțe la studii înainte de a obține un certificat de calificare sau cele care au ca principală activitatea munca domestică. Deși dețin abilități și depun o muncă foarte valoroasă – munca domestică acoperă între 10% și 39% din valoarea PIB-ului unei țări conform unui raport din 2016 al Organizației Națiunilor Unite – acestor persoane le este foarte greu să pună cap la cap un CV cu care să candideze pentru un loc de muncă. În timp fenomenele negative se acumulează, iar perioadele prelungite de șomaj pot duce la problemele de sănătate mentală.
Situația este mult mai comună decât s-ar putea crede. La nivelul sistemului de învățământ primar și gimnazial din România abandonul școlar pe cohortă a fost de 17% dintre cei care ar fi trebuit să încheie clasa a VIII-a în anul 2017. Cu alte cuvinte, aproape unul din cinci copii care a început clasa întâia nu a terminat clasa a opta. Lor li se adaugă cele peste un milion trei sute de mii de persoane casnice, în cvasi-totalitatea lor femei conform INS, sau persoanele care au fost nevoite să renunțe la muncă pentru a-și îngriji copiii în perioada în care școlile și grădinițele au fost închise datorită pandemiei. Problema cu care se confruntă aceste persoane este dublă – pe de o parte sunt etichetați drept „inactivi” și lipsiți de competențe, iar pe de alta și le este limitat accesul la locuri de muncă.
Aceste fenomene au făcut ca, la nivel mondial, să apară o mișcare de reconsiderare a carierei, în sensul valorizării formelor neplătite de muncă. Spre exemplu, doi cercetători din Hong Kong, care lucrau cu tineri aflați în dificultate, au propus un model care, pentru a defini a ce înseamnă munca, ia în considerare și alte forme de muncă, cum ar fi: educația profesională, munca voluntară, munca domestică și activități de timp liber susținute sau activismul. Astfel, vizitele la diverse locuri de muncă, activitățile comunitare, fie ele organizate sau nu, îngrijirea unei persoane aflate în dificultate sau colecționarea a diferite obiecte sunt văzute ca forme de muncă, care conduc la dobândirea de competențe și contribuie la dezvoltarea carierei noastre.
Școala și educația pentru carieră
Să ne întoarcem la școală și să vedem cum, pornind de la această viziune lărgită asupra muncii și carierei, își poate asuma un rol emancipator, atât pentru elevi, cât și pentru comunitățile în care activează. Ea are la îndemână trei instrumente prin care să-i capaciteze pe elevi să-și conceapă și să-și gestioneze cariera – curriculumul, consilierea în carieră și parteneriatele –, fiecare dintre ele oferind o serie de oportunități.
Curiculumul reprezintă un parcurs de învățare, care avantajul că este curatoriat, fundamentat pe date de cercetare și că poate oferi acces la abilități critice unui număr mare de elevi. În ultimii 20 de ani au existat mai multe demersuri de construire a unor curricula care să sprijine achiziția de abilități de management și dezvoltare a carierei. Generația care a început clasa pregătitoare în 2013 este prima care are printre disciplinele din trunchiul comun o materie dedicată – în șapte din cei nouă ani de școală generală. Deși are un potențial foarte mare de a-i sprijini pe elevi să-și construiască o viziune și o strategie asupra carierei, poziția acestei materii este foarte precară și va fi nevoie de eforturi susținute pentru a păstra ca parte esențială a parcursului educațional.
În timp, în școlile din România, s-a construit un sistem de consiliere în carieră în cadrul căruia activează în prezent circa 2500 de consilieri școlari. Modul în care este gândit rolul lor este foarte generos și lasă multă libertate în designul și desfășurarea activităților individuale și de grup, ceea ce oferă cadrul pentru adaptarea lor la contextul fiecărei școli. Consilierii, prin diverse instrumente și activități (proiecte, teste, vizite, târguri, etc.), oferă informații și experiențe care să susțină luarea deciziilor privind parcursul de învățare și cel profesional.
Este rolul lor să facă vizibile abilitățile și experiențele care contribuie la construirea unei cariere, dar și să ofere elevilor o înțelegere critică asupra ei. Întrebările pe care le pun elevilor caută să treacă dincolo de identificarea unui loc fix în societate (doctor, avocat, pompier, șofer, etc.) și să se considere în multiplele lor roluri (prieten, părinte, voluntar, activist, etc.).
Școala nu este o insulă, ci un nod într-o rețea, iar modul în care membri rețelei întră în dialog este prin parteneriate. Fie că vorbim de părinți, de instituții publice, de agenți economici sau de organizații non-guvernamentale, există nenumărate posibilități de a construi experiențe care să susțină dezvoltarea carierei. Instituțiile de învățământ au implementat de-a lungul timpului în parteneriat, cu diferite grade de succes, programe cu impact asupra educației pentru carieră, cum sunt Școala altfel, A doua șansă sau Școala după școală.
Construirea în comun a unei cariere
Dacă ați citit până aici și vă așteptați să vă spun că înțelegerea critică a carierei și existența unor mecanisme la nivelul sistemului de educație sunt suficiente pentru a construi niște cariere cu sens și satisfăcătoare, o să vă dezamăgesc. Mai este nevoie de niște ingrediente, care țin de dimensiunea comunitară a vieții, pe care școala trebuie să le promoveze.
Studiile privind modul în care se angajează în relația cu lumea tinerii din medii defavorizate au arătat că le lipsește suportul social și că tind să facă lucrurile de unii singuri, cu rezultate nu tocmai bune. Situația se schimbă atunci când încep să facă lucrurile împreună cu alții. În engleză, termenul propus de cercetători pentru o astfel de abordare este de co-agency, adică „a fi un agent împreună cu alții”. Indiferent în ce situație te afli, acționând împreună, problemele se transformă și nu mai reprezinți o periferie a societății, ci un centru de cunoaștere.
Ceea ce ne dorim de la școală este să-i pregătească pe elevi pentru dezvoltarea unor cariere împreună cu cei din jur (co-careering). De oriunde ne aducem contribuția în societate – fie că ieșim în parc cu copiii, că participăm la ședințele asociației de bloc, distribuim pliante sau programăm un robot – influențăm carierele celor din jur. Diferența este dată de felul în care asumăm relația cu ei: putem să-i tratăm ca pe niște resurse cu care hrănim creșterea noastră sau putem să-i tratăm ca pe niște parteneri cu care creștem împreună.
Fotografie: Shutterstock
