„O relație de încredere cu cineva din școală face diferența între un tânăr care învață și unul exmatriculat”

„O relație de încredere cu cineva din școală face diferența între un tânăr care învață și unul exmatriculat”

Sunt copiii de azi prea răsfățați cu libertăți de tot felul? Ar trebui să fie impuse mai multe reguli și pedepse în școli? Psihologa cliniciană Beth Mosley crede că un echilibru între limite și căldură este de fapt cheia. Mai mult, copiii cu dificultăți de comportament au nevoie de relații sănătoase și de încredere cu adulții din viața lor, în familie, la școală, în societate. Prezentă în România pentru a-și lansa cartea „Familii fericite. Ghidul sănătății mintale a copilului tău”, medicul a acordat un interviu publicației Școala 9 despre generațiile de azi și și un scurt ghid de înțelegere a lor pentru părinți și profesori. 

22.05.2024

de Andreea Archip

Beth Mosley a fost decorată pentru munca sa în școli cu Ordinul Imperiului Britanic, care se acordă pentru merite deosebite și serviciul adus comunității, în special pentru munca sa din timpul pandemiei pentru a adresa problemele familiilor cu copii și adolescenți. După 15 ani de experiență în spital, în urmă cu cinci ani a acceptat un job într-o școală din Suffolk. 

În Marea Britanie, 30% din elevi absentează de la școală din cauza anxietății și atunci munca lui Mosley a făcut diferența. I-a sprijinit practic pe elevi și pe personalul școlii să construiască relații mai sănătoase și să învețe să se pună unii în papucii celorlalți și a dus modelul de bună practică în spațiul public, să îl folosească și alții. 

Doctorul Beth Mosley a venit la București pentru a-și lansa cartea „Familii fericite. Ghidul sănătății mintale a copilului său”, apărută la ZYX Books. 

În continuarea dezbaterii globale dacă noile generații au nevoie de mai multă strictețe sau mai multă blândețe, medicul britanic spune că e nevoie de ambele, într-un echilibru pe care îl obții doar când înțelegi cu ce se confruntă celălalt. Așa că am extras din discuția cu ea trei idei principale care să-i sprijine pe părinți, profesori și directori de școală. Apoi, mai jos, puteți citi varianta extinsă a interviului: 

Ce se ascunde în spatele „indisciplinei”?

„Sunt tineri care trec prin situații foarte dificile acasă, care vin la școală flămânzi și lumea se așteaptă ca ei să vină la școală, să stea jos și să învețe. Atunci când corpul lor este la un nivel înalt de stres, într-o stare constantă de amenințare, creierul lor nu poate învăța. Acest lucru se va traduce prin faptul că nu vor coopera, nu vor fi capabili să se implice în lecție. Uneori, pentru unii tineri, ar putea însemna că sunt perturbatori, au conflicte cu profesorii sau cu alți elevi. Într-un cadru școlar, ceea ce se va întâmpla de obicei este că acești tineri vor fi pedepsiți într-un fel, în esență, pentru că nu respectă regulile școlare. Ceea ce, pentru un tânăr care este deja stresat, îi va spori suferința și sentimentul de a nu se simți înțeles.”

Funcționează pedepsele?

„Dacă vedem copii perturbatori, impunem mai multe reguli și ceea ce se va întâmpla este că vom avea o mulțime de tineri care fie se vor răzvrăti împotriva regulilor, iar comportamentul lor va deveni mai dificil, și alți tineri vor deveni mai ascultători, dar internalizează o mare parte din suferința lor. Apoi aceasta va ieși la iveală în alte moduri, cum ar fi automutilarea, de exemplu.”

Sunt „generația anxioasă”?

„Există profeția care se împlinește singură. Dacă le spui tinerilor că sunt anxioși și că nu pot face față vieții, unde vor ajunge? Probabil că vor fi anxioși și vor simți că nu pot face față vieții. Creierul este foarte concentrat pe toate scenariile cele mai nefaste. Deci, cum îi ajutăm pe acești tineri să aibă un sentiment de speranță în ceea ce privește viitorul și să nu se teamă de viață? Nu spunându-le că voi sunteți generația anxioasă.

Cel mai important lucru pentru sănătatea lor mintală, pentru sine și bunăstarea lor și pentru rezultatele lor în viață sunt relațiile, relațiile de sprijin și educația.”

Pedeapsa „îi va spori suferința și sentimentul de a fi înțeles” 

- În 2018 v-ați aflat într-un rol diferit, fiind psiholog nu într-un spital, ci într-o școală. Cum a fost această experiență?

- Au fost unii dintre cei mai frumoși ani din cariera mea, pentru că am fost pe teren, într-o școală cu vreo 2.000 de elevi și 200-250 de angajați. Mă plimbam pe coridoare, am ținut multe lecții în școală despre anxietate, despre gestionarea sentimentelor dificile. Deseori mă întâlneam cu 70 de copii pe săptămână, ceea ce este incredibil, nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi lucrat într-un spital. 

Ceea ce mi s-a părut cel mai frumos la această experiență a fost cât de bine primită am fost în acea comunitate și cum nu exista niciun stigmat printre tineri să vină să mă vadă. Ei spuneau: „mă duc la Dr. Beth” sau mă plimbam prin școală și un copil cu care mă cunoșteam îmi spunea: „faceți cunoștință cu prietenul meu, și el are probleme, ar putea să vină la una dintre lecții?”

Tinerii au apreciat cu adevărat faptul că nevoile lor nu erau patologizate, așa cum s-ar fi întâmplat dacă trebuiau să meargă la spital pentru a purta aceste discuții.

Lucrul cheie pentru mine a fost să pot sprijini personalul pentru a înțelege tinerii care ar putea prezenta un comportament dificil, emoții dificile, astfel încât, în loc să răspundă la unele dintre aceste lucruri prin pedepse sau prin excluderea lor, să se gândească cu adevărat cum să ajungă la fondul dificultăților tânărului, să-i ajute să construiască relații mai puternice cu personalul școlii, astfel ca ei să se poată reangaja în procesul de învățare.

Ceea ce știm este că nu poți învăța atunci când ești stresat și mulți tineri vin la școală foarte stresați din diferite motive. Sunt tineri care au o viață de familie cu adevărat dificilă, vin la școală flămânzi sau după ce au fost martori la lucruri cumplite cu o seară înainte sau în acea dimineață, și lumea se așteaptă ca ei să vină, să stea jos și să învețe. 

Atunci când corpul lor este la un nivel înalt de stres, se află într-o stare constantă de amenințare, creierul lor nu poate învăța. Iar pentru mulți tineri, acest lucru se va traduce prin faptul că nu vor coopera, nu vor fi capabili să se implice în lecție. Și uneori, pentru unii tineri, ar putea însemna că sunt perturbatori, au conflicte cu profesorii sau cu alți elevi. 

Într-un cadru școlar, ceea ce se întâmplă de obicei este că acești tineri vor fi pedepsiți pentru că nu respectă regulile școlare. Ceea ce, pentru un tânăr care este deja stresat, îi va spori suferința și sentimentul de a nu fi înțeles. 

Așadar, o mare parte din sarcina mea în școală a fost de a ajuta personalul să se gândească la ceea ce se întâmplă pentru tineri în spatele comportamentului și la modul în care pot construi relații mai puternice cu acei elevi vulnerabili, astfel încât să poată reduce răspunsul lor la stres, să se simtă mai în siguranță la școală, să aibă mai multe șanse să învețe apoi.

Pentru mulți dintre acei tineri care ar ajunge să fie excluși din școală din cauza acestor comportamente dificile, să aibă un membru cheie al personalului școlii care să poată construi o relație cu ei și la care să se poată adresa atunci când se simt copleșiți a făcut diferența între a fi un tânăr care se va descurca bine la școală și unul exmatriculat. 

Asta a fost ceea ce a apreciat cel mai mult școala, faptul că au avut pe cineva care să-i sprijine, să răspundă nevoilor tinerilor, mai degrabă decât să intre în obișnuința și capcana de a folosi un sistem de reguli pentru a gestiona comportamentul dificil. 

- Ce rezultate ați avut?

Rezultatul a fost că elevii nu au fost excluși și au avut mai multe șanse să învețe și să se implice în lecții, ceea ce le oferă o șansă mai bună în viață. 

„Cele două mâini ale parentingului”

- Deseori aud de la profesori mai ales că generații de azi nu au respect, nu se supun regulilor, au doar drepturi, nu și obligații. Cum se poate schimba acest tip de mentalitate pe care ați întâlnit-o și în școlile britanice?

- Le vorbesc părinților și personalului școlilor despre ceea ce numim „cele două mâini ale parentingului” - o mână este căldura, iar cealaltă mână sunt limitele. 

Uneori, în această dezbatere, se întâmplă să presupunem că, dacă vom adopta o abordare mai relațională și mai restaurativă, vom renunța la limite. Dacă faci asta, nu va fi de ajutor, pentru că, de fapt, siguranța se află în limite și reguli. 

Așadar, este vorba despre cum să găsești un echilibru între viața școlară și viața de acasă, cu reguli și limite clare pe care tinerii trebuie să le respecte și să le onoreze, dar în același timp cu căldură și compasiune. 

Există o mare presiune, în special în Marea Britanie și cred că și în Australia, pentru a reimpune reguli școlare mult mai stricte și o abordare mai tradițională a disciplinei pentru a gestiona creșterea comportamentului perturbator pe care îl vedem în școli.

Cred însă că nu trebuie să subestimăm impactul pandemiei. Mulți tineri câțiva ani nu au avut parte de acea socializare în mediile școlare, nu au avut ocazia de a-și dezvolta unele dintre aceste abilități de reglare socială și emoțională. Cred că și acum copiii petrec mult mai mult timp pe ecrane, cu tehnologia, și nu atât de mult timp jucându-se în persoană cu grupul lor de colegi. 

În trecut, tinerii aveau o mulțime de timp în care nu făceau nimic, în care se plictiseau sau puteau să învețe, să se întâlnească cu prietenii și să facă ceva împreună. 

- Și funcționează regulile mai stricte lucru? 

- Întrebarea este cum putem crea medii școlare care să nu fie punitive, pentru că riscul este că, dacă introduci o mulțime de reguli și apoi îi pedepsești pe elevi pentru că nu respectă aceste reguli, se va ajunge la tineri care nu învață abilitățile de a se descurca singuri într-un mediu care le cere să respecte regulile. 

Ne dorim copii care să accepte totul sau ne dorim copii care sunt curioși în legătură cu lumea, care vor să vadă lumea ca pe un loc în care pot face diferența? Cred că este vorba despre cum să găsim un echilibru între limite și acel tip de grijă și căldură care să ajute la construirea acestor tineri. 

Așadar, trebuie să ne asigurăm că nu oscilăm prea mult într-o direcție. Dacă vedem copii perturbatori, impunem mai multe reguli și ceea ce se va întâmpla este că vom avea o mulțime de tineri care fie se vor răzvrăti împotriva regulilor, iar comportamentul lor va deveni mai dificil, și alți tineri vor deveni mai ascultători, dar internalizează o mare parte din suferința lor.

Apoi aceasta va ieși la iveală în alte moduri, cum ar fi automutilarea, de exemplu. Dacă înțelegem de ce tinerii sunt perturbatori, ne putem gândi la ceea ce putem face pentru a gestiona acest lucru, în loc să ne gândim că dacă introducem mai multe reguli și asta va rezolva problema. 

„Dacă le spui tinerilor că sunt anxioși și că nu pot face față vieții, unde vor ajunge?”

- Auzim tot mai des spunându-se despre această generație că este prea sensibilă, prea anxioasă. Nu este aceasta o formă de gaslighting, de a le invalida sentimentele? 

- Există profeția care se împlinește singură. Dacă le spui tinerilor că sunt anxioși și că nu pot face față vieții, unde vor ajunge? Probabil că vor fi anxioși și vor simți că nu pot face față vieții. Dacă ne gândim că această generație a avut multe de rezolvat, multe de gestionat și că, de fapt, se adaptează la asta, dacă ne gândim cum îi sprijinim să fie mai curajoși mai degrabă decât să-i etichetăm drept o generație pierdută care nu va fi capabilă să se descurce în viața reală…

O mulțime de copii au trecut prin pandemie, sunt expuși la cantități uriașe de informații despre lume, despre războaie, despre mediu, despre încălzirea globală. 

Creierul este foarte concentrat pe toate scenariile cele mai nefaste. Deci, cum îi ajutăm pe acești tineri să aibă un sentiment de speranță în ceea ce privește viitorul și să nu se teamă de viață? Nu spunându-le că voi sunteți generația anxioasă, că nu vor fi capabili să contribuie sau să meargă mai departe. 

Dacă le vom impune copiilor mai multe reguli și limite, îi vom ajuta să învețe să aibă mai multă încredere în ei înșiși, să se simtă mai curajoși, să simtă că pot deveni o generație de adulți care pot face diferența? Probabil că nu.

Cred că este vorba de a găsi un echilibru ca adulți în ceea ce privește modul în care descriem problemele pe care le vedem. Nu ne ajută să renunțăm la această generație, nu ne ajută dacă îi excludem. Dar dacă spunem că au nevoie de ceva diferit din cauza experiențelor lor și ne gândim de ce anume au nevoie, atunci putem vedea anxietatea lor ca pe un fel de mesaj pentru noi.

3 din 10 elevi nu vin la școală din cauza anxietății

- Cum putem adresa problemele lor, anxietatea pe care o simt?

- Au nevoie de instrumente pentru a gestiona viața, lucruri pe care să le facă atunci când se simt copleșiți de anxietate, cum să-și gestioneze corpul, prin abilități de autocalmare.

Așadar, învățați să vă gestionați respirația, învățați să înțelegeți cât de importantă este activitatea fizică pentru a procesa hormonii stresului. Mulți tineri nu au prea multe oportunități de a face activități fizice, așa că acumulează tot acel cortizol și stres în corpul lor.

Cum îi ajutăm pe copii să înțeleagă că gândurile nu sunt fapte? Dacă se gândesc la cel mai rău scenariu, asta nu înseamnă neapărat că este cel mai rău scenariu. Și o mulțime de tineri care se luptă cu anxietatea ascultă acea voce foarte puternică care le spune că totul în viața lor este un dezastru. Totul va merge prost. 

Unul dintre lucrurile prin care îi ajut pe tineri din rolul meu este să asculte șoapta liniștită care le spune: „Trebuie să faci asta, poți face asta.” 

Există modalități prin care, în esență, puteți antrena creierul să se acordeze mai mult la această voce, astfel încât acea voce să devină mai puternică și cealaltă voce negativă să devină mai mică. Dacă noi, ca părinți sau adulți în preajma copiilor, ascultăm noi înșine acea voce de megafon și devenim și noi înșine parte a acelei voci negative, atunci nu este neapărat de ajutor.

Ce fac copiii noștri când se simt anxioși? De obicei, evită lucrurile de care sunt îngrijorați. Evitând lucrurile care îi îngrijorează, nu învață abilitățile necesare pentru a face acele lucruri, nu descoperă. 

Dacă îi putem ajuta pe copii să facă mai multe dintre lucrurile de care se tem, atunci experiența lor despre lume și ei înșiși se va schimba. 

Aceasta este o adevărată provocare pentru că, de exemplu, avem 30% dintre tineri în Marea Britanie nu merg la școală din cauza anxietății. Dacă nu mergi la școală din cauza anxietății, nu înveți, nu petreci timp cu grupul tău de colegi, trăiești într-un mediu destul de restrâns în care anxietatea ta a devenit, în esență, cel mai important lucru din viața ta.

Cel mai important lucru pentru sănătatea lor mintală, pentru sine și bunăstarea lor și pentru rezultatele lor în viață sunt relațiile, relațiile de sprijin și educația. Așadar, o mare parte din ceea ce încercăm adesea să facem ca adulți este să ne ajutăm copiii să facă lucrurile de care se tem, pentru că adesea acestea sunt cele care le vor fi cele mai de sprijin pe termen lung. 

- Acei 30% despre care vorbiți reprezintă absenteismul sau abandonul școlar?

-  Este vorba de tineri care în mod constant nu frecventează școala. Motivul principal este legat de anxietate. Acum știm că, în Regatul Unit, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani reprezintă forța de muncă care are cele mai multe șanse de a fi în concediu medical, din cauza unei dificultăți legate de sănătatea mintală, mai mult decât orice alt grup de vârstă. 

Deci putem presupune că aceiași tineri care se luptă să meargă la școală vor avea dificultăți și la locul de muncă.

Trebuie să ne gândim cum îi sprijinim pe tineri să aibă acces la lucruri care să le sporească încrederea și să le dezvolte abilitățile, astfel încât să poată depăși unele dintre aceste provocări. 

„Nu doar părinții sunt persoanele cheie care îi sprijină pe copii”

- Pot fi copiii fericiți atunci când adulții din jurul lor nu sunt?

- Mulți dintre copiii cu care mă întâlnesc ca psiholog sunt copii care se chinuie pentru că există dificultăți sau o mare tristețe în viața părinților lor, în timp ce părinții ar putea încerca să-și protejeze copiii de asta.

Cred că adesea tinerii pot găsi fericirea în alte relații din jurul lor. De aceea, relațiile de susținere dincolo de părinți sunt atât de importante în timpul copilăriei. De exemplu, mulți tineri care ar putea avea probleme acasă din mai multe motive, ar putea descoperi că viața lor la școală este mai bună și relațiile pe care le au la școală le permit să se simtă mai fericiți. 

Este important să ne amintim că nu doar părinții sunt persoanele cheie care îi sprijină pe copii, este vorba de comunitatea lor mai largă. Deci ar putea fi vorba de mătușile, unchii și bunicii din viața unui copil, ar putea fi prietenii lor, ar putea fi vorba de alte familii sau de persoane din școală, de exemplu, de profesori. Iar acești oameni vor ajuta în mod inevitabil la sprijinirea unui tânăr dacă părintele lor se află într-un loc în care se luptă cu adevărat și nu este în măsură să îi ofere copilului ceea ce are nevoie în acel moment. 

În acele momente, să ceri ajutor din partea familiei tale poate părea imposibil, pentru că te simți deja atât de îngrozitor în legătură cu ceea ce te confrunți. 

Așa că unul dintre mesajele mele este că a cere mereu ajutor este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face, pentru că vă învățați copiii că a cere ajutor este o abilitate foarte valoroasă și importantă în viață. 

Dacă putem să căutăm sprijin la acele persoane în care avem încredere în jurul nostru, le oferim copiilor noștri un model de comportament, cum că a experimenta de fapt stresul sau lupta nu este neapărat ceva de care să ne fie rușine. Este o parte naturală a ființei umane în viață. Esențial este ceea ce faci în legătură cu asta.

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

beth mosley, medic britanic, anxietate adolescenti, cum sa vorbesti cu copiii despre probleme, gen z

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile