Când copiii scrollează, dau subscribe și like, și istoria trebuie să se adapteze. „Videoul e viitorul”, a realizat Vlad Pașca în urmă cu patru ani, când s-a apucat să facă „Istorie pe șleau”.
Pentru că terminase Istorie și făcea cercetare în domeniu, nu i-a fost deloc greu să scormonească prin arhive și să găsească cele mai interesante episoade de colorat cu grafică și de urcat online.
Comunitatea de abonați a crescut și Vlad a prins curaj să se apuce de seria despre Marea Unire, pentru anul centenar. 15 episoade despre unire, despre frământările internaționale, conferințele de pace și foarte important, despre rolul femeilor și al minorităților.
De la Vlad aflăm că a existat și o femeie la Alba-Iulia care a ținut un discurs pentru unire, Eleonora Lemenyi. Eleonora a participat apoi și la conferința de pace de la Paris, un an mai târziu. Prea puțin s-a vorbit și despre Regina Maria și rolul ei în recunoașterea Unirii, până anul trecut când un film realizat după jurnalul suveranei a ajuns în cinematografe.
Femeile și minoritățile n-au prins un loc în cărțile de istorie
„Din manuale lipsesc bucăți de istorie sau actori importanți, cum sunt femeile și minoritățile etnice și religioase, persoanele cu dizabilități. S-au mai făcut niște progrese, dar încă e loc de mai bine, mai ales în ce privește atitudinea majorității față de minorități”, explică Vlad.
”Aici putem vorbi și despre ruși față de românii din Basarabia sau de unguri față de români sau invers”, mai spune istoricul. El a încercat să spună „pe șleau” și despre lucrurile scoase din istoria „mainstream” a cărților școlare.
Se vorbește foarte mult de exemplu despre ctitorii României că ar fi creștini ortodocși sau că luptă ca să apere ortodoxia. Dar se amintește sporadic de greco-catolici sau de celelalte grupuri care conviețuiau cu creștin-ortodocșii, despre catolici, protestanți, mozaici, evrei sau chiar musulmani. Că până la urmă am avut o comunitate musulmană în Dobrogea de 150 de ani despre care nu s-a adus vorba la istorie.
După succesul seriei despre Marea Unire, Vlad a făcut și un apel la donații. Acum, donatorii îi sugerează ce teme să mai abordeze. Și nu sunt unele comode.
„Când am lansat episodul cu sclavia romilor, mi-a scris o persoană alarmată că în curând copiii vor învăța în istorie că am fost stăpâni de sclavi. Și nu înțeleg de ce ăsta ar fi un lucru rău. Tocmai că îmbogățește biografia acelor conducători. În felul ăsta eu zic că ți-l apropii mai mult pe acel conducător, că îl vezi uman, nu-l mai vezi ca pe o entitate care nu poate fi atinsă”, spune Vlad.
În cei patru ani de răscolit arhive, deja și-a câștigat imaginea că lecțiile lui video sunt ceea „ce nu se face la școală”.
Mă trezesc plasat sau considerat o alternativă la ceea ce oferă școala, când de fapt eu îmi propusesem să nu vin din postura de profesor, să fie ceva mult mai relaxat, un fel de ghid și să mă adresez unui public care terminase școala sau are peste 18 ani și se întâlnește cu tot felul de întrebări sau probleme. Iar eu răspund acestora.
Stilul național-ceaușit în care s-a format o parte a școlii românești de istorie
Vlad nu a vrut de la început să facă istorie. Proful de istorie din liceu nu a știut să-l facă să-i placă materia asta, așa că el a dat întâi la Inginerie electrică și Știința Calculatoarelor. Apoi s-a întors către istorie. Descoperind istoria târziu, așa a putut s-o abordeze fără prejudecăți.
„Mulți profesori pe care i-am avut au fost și autori de manuale, așchia nu sare departe de trunchi, așa că eu m-am simțit, cel puțin tematic, într-un fel de postliceală, în care erau dezvoltate concepte și narațiuni din liceu. Unii profi din liceu încă erau foarte virulenți la adresa maghiarilor și evreilor, într-un stil naționalist ceaușist”, își amintește Vlad.
Tânărul istoric și youtuber nu-i învinuiește pe profesorii de azi. Sunt și ei produsul unei școli și mai au și de parcurs o materie stufoasă într-un timp extrem de scurt. „Cum ziceau și niște prieteni, într-un an școlar există 34-35 de ore, dacă mai scazi și managementul clasei, întârzierile, prezența, evaluările, atunci timpul de predare e extrem de scurt ca să acoperi o istorie de 2000 de ani.”
Despre oameni, nu despre stat
Vlad crede că modul de a preda istoria, strict cronologic, nu-i ajută pe elevi să învețe mai bine. „Noi nu învățăm istoria oamenilor, ci cum s-a dezvoltat statul de la principate, chiar și înainte, de la daci. Se vorbește despre Parlament, partide, relații internaționale, războaie, iar asta sunt chestiuni naționale, care țin de stat. Oamenii sunt niște colectivități care par lipsite de personalitate”, crede tânărul istoric.
Iar acolo unde există puțină „personalitate”, există și multe prejudecăți. Cum este imaginea dată fanarioților. „Încă din facultate mi s-au arătat niște lucruri care îi scoteau din clișeul acela că erau puși numai pe petreceri. Erau chiar niște formulări standard în manuale: venalitatea funcțiilor, spoliere.”
Când patriotismul însemna loialitatea oarbă față de stat
Și chiar dacă în facultate profesorii erau ceva mai deschiși, tot pe naționalism era construit discursul. Dar asta nu va ține la infinit, fiindcă toată lumea se schimbă și la fel și mentalitățile.
Dacă vechea definiție a patriotului era aceea de cetățean obedient, acum lumea are nevoie de oameni deschiși către diversitate și cu gândire critică, spune absolventul de istorie.
„Suntem noi cetățeni, dar nu stăm alături de lider orice ar face el. E vorba aici de elita politică, care până acuma nu era pusă sub lupă, de la Evul mediu până la Ceaușescu. Acum putem vorbi și despre porcăriile pe care le fac oamenii politici.”
„Istorie pe șleau” poate fi suport pentru orele de istorie de la școală, dar Vlad nu-i sfătuiește pe elevi să folosească întocmai informațiile lui la examene, că s-ar putea să aibă surprize neplăcute. „Ei trebuie să joace după niște reguli care trebuie să fie respectate când dau Bac-ul. Baremele acelea știu că sunt destul de stricte. Poate la olimpiade ar fi mai multă libertate.”
