A fost unul dintre copiii care nu se visa ceva. „Am explorat intens cățăratul în copaci, prin poduri și acoperișuri, dar și rafturile bibliotecii din școală. Familia mea nu deținea decât opt cărți. Aveam și un păr răzvrătit care nu se lăsa prins de panglica obligatorie așa că era greu să nu fiu văzută.”
Carmen Ion s-a născut în 1968, când lumea răsfoia de un an „Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez. Mai puțin Focșaniul, orașul natal. De fapt România cu totul, unde cărțile lumii nu prea ajungeau sau ajungeau trunchiate, cenzurate. Să ajungi să citești o carte nouă și bună era o mare reușită. Să faci rost de ea, un curaj. Erau ultimele două decenii de comunism.
Cu puțin înainte de Revoluție, liceana Carmen avea de ales între medicină sau drept, facultățile la modă atunci, recomandate de mama sa. Le-a refuzat categoric. Era atrasă de literatură și de zona creativă. S-a înscris la Facultatea de Filologie din București, cum se numea atunci, pentru că acolo putea citi în voie.
A absolvit în anul 1991 și s-a întors acasă să predea limba și literatura română, la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“ din Focșani. În primul an la catedră a realizat cât de „extraordinar de frumos este acest univers al învățământului”
„Au fost momente în care am vrut să renunț, dar Carmen mai mică, ascunsă în interiorul meu, tăcea și se uita zâmbind ironic la mine. Știa că nu voi pleca niciodată din învățământ pentru că aceasta e lumea în care mă definesc, mă împlinesc și mă dedic cu tot sufletul”.
Ce-i ăla un booktrailer
Apoi, an după an, a observat la clasele ei cum elevii citesc tot mai puțin.
„Degetele lor nu mai știau să dea paginile unei cărți. În schimb, au învățat foarte bine să tasteze și să navigheze pe internet. Fenomenul a devenit din ce în ce mai accentuat în ultimii 20 de ani. Am încercat să le propun elevilor diverse proiecte prin care să le stimulez dorința de a citi, au avut succes pe parcursul timpului, dar nu lăsau urme. Nu își păstrau obișnuințele și așa se face că în fiecare an derulam două-trei proiecte destul de costisitoare ca timp efort și implicare fără să simt că ele aveau efectele dorite”, spune profesoara.
Apoi, a avut o idee. „Haideți să citim niște cărți și să faceți câte un booktrailer după ele. În momentul acela, atitudinea s-a schimbat și au devenit brusc sclipitori. A început noianul de întrebări: ce e ăla un booktrailer?, cum fac așa ceva?, care sunt cărțile?”, povestește Carmen Ion. O strategie didactică prin care să-i motiveze pe elevi să citească urma să devină un festival național. Pas cu pas.
A început competiția la ea în liceu, cu două clase. „Au fost realizate 7 filmulețe, am făcut o comisie din profesori din diverse școli, au participat elevii de la alte clase și toată lumea a fost foarte încântată. Chiar țin minte că premiul întâi a fost o sumă de genul 64 RON sau 59 RON. Primisem o sponsorizare de 200 RON din care am cumpărat hârtie și ce mai aveam noi nevoie și restul banilor i-am împărțit ca să scoatem 3 premii și o mențiune”.
După acest mini-concurs între două clase, câțiva copii dedicați i-au spus profesoarei că vor să transforme ideea într-un concurs la nivelul orașului. „Inițial, am refuzat, apoi, de gura lor și împreună cu ei, am gândit un regulament, niște etape, niște modalități de scriere, am căutat cărți. Așa a început totul acum 10 ani”, adaugă profesoara pentru Școala9.
Împreună cu colegii Marina Vasilof și Octavian Popa și o echipă de voluntari elevi și studenți au creat Festivalul Boovie.
Primele ediții
În prima ediție la nivelul județului au fost implicate 10 licee. Feedback-urile primite au impulsionat-o să le creeze și pe următoarele. „Îmi aduc aminte de o doamnă profesor de informatică de la un liceu, dintr-o comună mai mare de munte, care spunea uimită și fericită cum au început copiii să citească romanul care le fusese repartizat și cât de important a fost pentru ei acest proiect”.
Apoi, în ani, echipa și-a păstrat energia datorită mulțumirilor care au venit de la participanții care le povestesc despre binele venit în viața lor odată cu Boovie, că și-au găsit resurse pe care nu le bănuiau în ei înșiși. Unii chiar și-au schimbat complet traiectoria profesională după festival.
„Uneori, mă trezesc cu mesaje neașteptate de la foști participanți. Anya Ionescu mi-a zis așa: voiam să vă felicit pentru tot ce ați reușit să faceți cu Boovie și chiar sper că vor exista în continuare elevi care să ducă pasiunea pentru film și creativitatea mai departe! Voiam să vă spun că am reușit anul trecut să intru la UNATC la regie de film și tv”, povestește Carmen Ion.
Festivalul a fost și rămâne unul al elevilor. În boardul Boovie sunt mereu câte 20 de voluntari care se schimbă parțial în fiecare an. Elevii de a XII-a sunt înlocuiți de cei de clasa a IX-a sau a X-a care duc festivalul până când ajung la final de liceu și apoi predau ștafeta.
Azi la Focșani, mâine…
În 2019, la a patra ediție care a avut loc la Focșani, deja devenise unul dintre cele mai mari concursuri extrașcolare din România. A fost înscris în calendarul de concursuri extrașcolare județean, apoi regional și național, la recomandarea prietenilor.
Atunci a apărut un concurent pe piață și și-au dat seama că trebuie să facă ceva dacă vor să supraviețuiască. Au început să se promoveze mai mult, au ajuns în presă, l-au contactat pe Andi Moisescu să jurizeze. „Dumnealui nu a putut veni la Focșani pentru că filma, dar am înregistrat un video pe care l-am pus pe youtube și evident am avut un impact copleșitor”, spune Carmen.
Anul următor s-au înscris 1.200 de elevi din 20 de județe și de atunci festivalul crește în mod constant. Apoi „am primit într-un mod neașteptat un telefon într-o zi în care o doamnă mi-a spus, în engleză, că mă invită să prezint acest festival la European Educational Festival la Bruxelles, eveniment organizat de Parlamentul European.”
Și cu cât au crescut, cu atât Focșaniul a devenit neîncăpător. La a șaptea ediție au fost 890 de elevi veniți din toată țara, chiar și de la Satu Mare, Timișoara și Tulcea. „A fost o ediție greu de gestionat pentru că Focșaniul nu avea atâtea locuri de cazare și cred că am ocupat toate pensiunile și hotelurile pe o rază de 20 km în jurul Focșaniului”.
De atunci, au căutat alternative. Brașov, Iași, Cluj au fost orașele care au găzduit festivalul Boovie. „Există întotdeauna un sentiment de outsider, oamenii au un fel de neîncredere. Ce o fi ăla un festival de carte? Adică ce facem noi acolo, dar în momentul în care iau contact cu energia, înțeleg amploarea și profunzimea fenomenului… Am înțeles din atitudinea sau chiar din cuvintele lor că au fost impresionați de ceea ce au văzut și că au regretat unda de neîncredere de la început”, spune profesoara.
1/3
