Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
La începutul clasei a VIII-a, Oana, o fată care crește într-un sat mic din Sălaj, trebuie să aleagă liceul la care își va continua studiile. Toate opțiunile vin cu restricții și sacrificii.
Pentru Andrei-Darius Dragomir, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (ICHB), Olimpiada Internațională de Fizică din acest an a reprezentat nu doar o confirmare a premiilor obținute până acum, ci și o experiență culturală de neuitat. Originar din Brașov, Andrei s-a mutat la București în clasa a IX-a, din dorința de a se pregăti pentru rezultate mai bune la olimpiadele naționale, dar a ajuns în scurt timp să obțină aurul la toate olimpiadele internaționale din domeniul fizicii și astrofizicii. Între o olimpiadă și un lot, elevul olimpic a povestit pentru Școala 9 despre experiența din Japonia, despre munca din spatele rezultatelor sale, dar și despre idealul de a avea, în viitor, „o viață completă”.
