În 1940, în cadrul emisiunii „Ora copiilor” de la BBC Radio, pe când avea doar 14 ani, viitoarea regină a transmis câteva gânduri celor de vârsta sa care au fost despărțiți de familii din cauza războiului. Astăzi, la 82 de ani distanță, am ales să redăm cuvintele sale, atât de actuale în contextul războiului din Ucraina, pentru a o omagia. Regina Elisabeta a II-a (1926-2022) a fost cel mai longeviv monarh al lumii.
Cu cariera nu e de joacă! Doar că este! Dacă joci Career Bus, un boardgame dezvoltat de Asociația Școala de Valori, ca elevii să înțeleagă mai bine ce job li se potrivește. Și acum vor să-l ducă mai mult la sate.
Copiii încep să înțeleagă minciuna încă de la o vârstă fragedă. Mai mult, potrivit studiilor, chiar dacă este greșit să minți, acest lucru poate indica, de asemenea, o dezvoltare sănătoasă a creierului la copii și reprezintă o etapă cognitivă. Există și minciuni nevinovate care se numesc minciuni „albe”. O cercetare citată de The Conversation a urmărit comportamentul copiilor și relația lor cu minciuna de la 18 luni până au împlinit 2 ani și jumătate.