De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.
Bosnia și Herțegovina este o țară cu doar 3 milioane de locuitori de trei etnii: bosniaci, sârbi și croați și un puternic filon pro-rus. Fostă parte a Iugoslaviei, în țară încă mocnesc urmele conflictelor sângeroase din 1992-1995. Școala 9 a stat de vorbă cu Ammar Grabic, președinte al Youth Press Association în Bosnia și Herțegovina, bursier al programului Study of the United States Institutes for Student Leaders from Europe al Departamentului de Stat american. Acesta a povestit despre segregarea din școli și care sunt visele unui tânăr care vine dintr-o țară dezbinată etnic și administrativ.
Am considerat întotdeauna că școala este acea instituție care trebuie să fie înaintea vremurilor, că profesorii sunt primii care descoperă noutățile și tendințele din domeniul lor ca să poată crea competențe adevărate pentru copiii din fața lor. M-au mirat mereu studiile care spuneau că profesorii sunt categoria cea mai rezistentă la învățare, și nu doar prin țara noastră – să nu perpetuăm mitul unicității noastre absolute.