Au trecut vreo 13 ani de când părinții le-au trimis într-un centru de plasament din Galați, își amintesc Miruna și Carmen. La 17 ani, adolescentele se întreabă cum va fi viața lor după ce vor ieși din sistemul de protecție socială. În toată această perioadă, s-au întâlnit cu mama lor, care n-a fost de acord ca gemenele să fie adoptate. „Când voiam să mergem acasă vara, ne lua. Am vrut să fim acolo, nu conta că nu aveam ce mânca”, ne-a povestit Miruna în tabăra Asociației Ajungem Mari pentru adolescenții din centre. La mai multe ateliere, tinerii au învățat despre emoții, relații și cum să-și gestioneze banii.
Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.
Asociația Iele Sânziene le învață pe tinerele din comunitățile vulnerabile ce este menstruația, cum apare și cum se folosesc tampoanele și absorbantele. Într-o țară ca România în care 415.000 de adolescente se află în risc de sărăcie și excluziune socială, fetele care țin atelierele de educație menstruală și pentru pubertate trebuie să lupte, simultan, cu stigma în care este învăluită menstruația și cu miturile cu care aceasta vine la pachet. Și care chiar le-ar putea pune în pericol pe viitoarele femei.