Sălile de așteptare sunt locuri în care auzi multe. Cine ce face, cine ce spune, cât mai e prețul nu știu cărui produs, la ce medici se tratează lumea și cum sunt profii din diferite școli. „Copiilor le place de proful X. Nu-i stresează, le dă note mari, aproape toți au zece. E conștient că materia lui, nefiind de BAC, nu îi interesează pe elevi. Sunt dezamăgiți însă de proful Y: nu prea face mare lucru, iar majoritatea dau bacalaureatul din materia pe care o predă.”
E aici ceva ce nu se leagă, nu?
Elevii învață despre scriitorii clasici mai degrabă cu stres, decât din plăcere, e „mai ceva ca la fizică”, spune poeta Carmen Tiderle. Autoare a unor poezii scrise pe înțelesul celor mici, presărate uneori cu neologisme, spuse pe un ton vesel, cu personaje care mai de care mai neobișnuite - un Giuseppe cu ochi din două cepe, draci care își învață copiii să nu citească și semne de punctuație-personaj care umblă separate -, Carmen Tiderle încearcă să aducă poezia mai aproape de copiii moderni, amatori de Tik Tok și Minecraft, scriind versuri... pe dos. „Fiindcă e mai puțin plictisitor când un urs e mâncat de mure decât când ursul mănâncă mure”, spune scriitoarea.
O rețetă de biluțe dulci, o mamă care a crescut de mână cu băiatul ei nevăzător și orașul nostru care nu e pentru noi toți.
