Categorie

Clasă

Despre învățare în toate formele ei, alături de elevi, părinți și profesori.

Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților poate fi afectată de lipsa somnului și de prea mult timp petrecut în fața ecranelor înainte de culcare

de George Herlaș

Săptămâna viitoare începe școala pentru elevii din România, iar majoritatea școlilor încep programul de la ora 8.00. Asta înseamnă că pentru a avea un somn odihnitor, elevii ar trebui să adoarmă înainte de ora 23.00, potrivit specialiștilor, care spun că somnul trebuie să fie între opt și 10 ore pe noapte. Dar numai 1 din 5 adolescenți ating acest target de somn, scrie CNN. Principala activitate care înlocuiește somnul este navigatul pe internet, după cum arată The Conversation, care, din cauza rețelelor de socializare vine cu alte insuficiențe, precum FOMO (fear of missing out, adică frica de a rata lucruri/situații) sau o stimă de sine scăzută.

06.09.2023

Alte articole

Laborator

„Insula Iubirii”, la psiholog: „E un laborator emoțional acolo”

de Raluca Cristea

Reality show-ul „Insula Iubirii” aduce pe ecran, deja de nouă sezoane, vulnerabilitățile, fricile și dorințele concurenților, în timp ce publicul își confruntă indirect propriile emoții prin poveștile altora. Psihoterapeuta Andreea Goliță explică pentru Școala9 ce mecanisme psihologice activează emisiunea, cum poate distorsiona percepția despre iubire și ce rol au părinții atunci când adolescenții se uită la un astfel de format.

31.08.2025
Educație sexuală

De ce educația sexuală trebuie să fie predată înainte ca elevii să-și înceapă viața sexuală

de Andreea Archip

REZOLVAT. „Suntem de multe ori chemați în școli și ne spun «veniți să discutați despre contraceptie, dar la o clasa a 11-a». Când ați avut sarcini la minore? «La clasa a 8-a.» Păi, și eu vin să discut după 3 ani?” 

15.07.2025
Cancelarie

Părinții din Bacău care luptă pentru școala lor de cartier. „Ar trebui chiar să construim școli noi la periferii, nu să sufocăm centrele orașelor”

de Andreea Archip

O asociație de părinți a făcut o revoluție în orașul Bacău. Autoritățile locale au propus ca Școala „Nicu Enea”, la care au înscriși copiii, să fie arondată unui liceu din oraș pentru că are mai puțin de 300 de elevi, pragul cerut de lege ca să își păstreze personalitatea juridică. Ar fi însemnat să se desființeze posturi și, cel mai probabil, elevii să fie mutați în centru. Părinții au făcut anul trecut mai multe proteste și au convins politicienii locali că școala lor, cu promovabilitate 100% la Evaluarea Națională și fără abandon școlar, merită să rămână de sine stătătoare. Mai au un hop de trecut la Ministerul Educației, ultimul for care ia decizia, dar demersul lor atrage atenția asupra nevoii de școli de calitate la periferia orașelor.

12.01.2023