Opt profesori români și romi predau în școala din satul Măguri, Timiș, unde toate orele, cu excepția celor de română și engleză, se desfășoară în limba romani. Pentru oamenii din comunitate – peste 80% sunt romi – să termine un liceu și mai ales o facultate e o victorie. Călin Odă se numără printre cei care au reușit. Absolvent de Politehnică în Timișoara, acum le predă matematică elevilor din instituția în care a învățat și el. S-a întors în sat pentru familia lui, dar și ca să-i țină pe copii aproape de școală. Vrea să ocupe postul de mediator școlar, liber de mult timp, și să-i convingă pe adulții din sat să prioritizeze educația copiilor și să-i lase să învețe.
Am vorbit cu un profesor universitar, care scrie o cercetare despre curiozitate, despre ce înseamnă să fii și cercetător și profesor, în România. Dragoș Grigorescu ne-a povestit despre nevoia ca cercetările să fie punct de plecare în politici publice: „Ai acest sentiment al paralelismului. Tu-ți vezi de pasiunea ta cu câțiva cu care împărtășești pasiunea și societatea își vede de-ale ei. Și așa e o ruptură între cunoaștere și rezultatele cunoașterii.”
A terminat Colegiul de Informatică „Tudor Vianu” în comunism, când abia apăruseră PC-urile. A fost printre puținii olimpici la informatică ai țării, iar părinții săi au lucrat amândoi la Centrul de calcul înființat de Grigore Moisil. S-a angajat la Google în SUA în anii 2000, deși nu știa nimic atunci despre companie. S-a întors în țară fiindcă și-a dat seama că vrea să predea într-un loc unde să facă o diferență. De 13 ani pregătește elevi care ajung printre primii pe țară în fiecare an. Crede că România e pe bune tare la informatică și că lucrul ăsta trebuie încurajat. Într-un interviu pentru Școala 9, Cristian Frâncu vine cu o opinie contrară percepției generală despre sistemul de educație românesc: „E unul bun. Cine spune altfel nu are comparație!”.