Să-l luăm exemplu pe Radu. Are 15 ani, vrea să iasă în evidență și să aparțină unui grup în care e important să-și mențină imaginea de băiat cool, care cântă la chitară. Trece printr-o criză de identitate și părerea prietenilor e mai importantă decât cea a părinților.
Principala misiune a adolescenței constă în formarea identității. Treci de la copilărie la complexa lume a adulților, dar păstrându-ți imaginea de sine formată în copilărie. Trebuie să respecți normele sociale sau ale grupului în care vrei să te integrezi. Tranziția costă, iar asta-l poate destabiliza atât pe Radu, cât și pe părinții lui. Destabilizarea poate duce la pierderea încrederii de sine, iar asta poate declanșa din provocările adolescenței: dificultățile asociate cu schimbările corpului, presiunea grupului, rebeliunea, lipsa comunicării cu părinții.
Părinții lui Radu îl pot ajuta în dezvoltarea încrederii de sine printr-o tehnică de Terapie Cognitiv Comportamentală numită Modelul ABC, pe care-l poți folosi și tu în discuțiile cu adolescentul tău, ca să-l ajuți să treacă peste momentele grele fără să-i spui ce să facă. Studiile arată că prin repetarea Modelului ABC în trei sesiuni de câte 45 minute, adolescenții își dezvoltă pe de-o parte încrederea de sine și speranța, iar pe de alta vor tăia din simptomele de depresie și anxietate, precum și din gândirea disfuncțională. Modelul ABC ne învață că unele evenimente (A) declanșează anumite gânduri iraționale (B) și gândurile sunt cele care provoacă reacțiile neplăcute (C).
Radu tocmai a început liceul și pe lângă pasiunea pentru chitară, are viniluri lipite pe pereții camerei și merge la multe concerte. Își dorește mult să-și facă o trupă și să fie observat. La Balul Bobocilor, concursul de Miss&Mister este evenimentul cu probe de cultură generală, dar și cu unele muzicale, deci șansa lui să se arate lumii. Dar ca să participe la concurs are nevoie de parteneră și se enervează când părinții insistă să se înscrie. Renunță.
Pentru rezolvarea unui conflict, (e sugerat ca) unul dintre părinți să îl ia pe Radu și să discute cu el pe baza modelului ABC. În cazul lui: A (eveniment declanșator): găsirea unei partenere; B: gânduri; C: consecințe comportamentale, emoționale.
Când Radu e întrebat de ce e nervos, spune că din cauză că trebuie să-și găsească parteneră pentru bal. Pentru că emoțiile reprezintă C-ul din model, Radu spune că din A rezultă C: pentru că trebuie să-și găsească parteneră e furios și nu se mai înscrie.
Însă, prin întrebări deschise, părintele poate afla care e B-ul: gândurile. Pentru că modelul spune cum A rezultă B și B rezultă C. Căutările unei partenere pentru bal (A) îl fac pe Radu să se gândească că va fi respins (B), iar gândul respingerii (B) îl determină să renunțe la înscriere și să fie frustrat.
Dacă afli B-urile adolescentului tău, ai o poartă deschisă. Discută cu el despre gânduri: E Radu 100% sigur că va fi refuzat? De ce? A încercat? Ceilalți gândesc la fel? De ce ar râde clasa dacă cineva ar fi refuzat? Învață-l pe adolescent să gândească prin prisma modelului ABC, ca ulterior să învețe să treacă singur peste probleme, sănătos și funcțional.
Ca studiu de caz poate fi luată și Alina, 12 ani, supărată în ultima vreme pentru că n-o mai cuprind pantalonii preferați. Nu e supraponderală, dar a luat în greutate. Se uită dezamăgită în oglindă, se ține cu mâinile de burtă când stă jos și se ceartă cu părinții la masă. Încrederea de sine i-a scăzut simțitor. Într-o zi a cerut părinților scutire pentru ora de sport, doar ca să nu se mai schimbe în același vestiar cu colegele ei slabe.
Mama Alinei începe o discuție ABC. În cazul ei, A (Eveniment activator) este când Alina își încearcă pantalonii preferați și nu o mai cuprind. Când mama o întreabă pe Alina de ce nu vrea să meargă la sport (C), fata spune că nu vrea pentru că e grasă.
E motivul de suprafață, pentru că am învățat că emoțiile, comportamentele și reacțiile fiziologice sunt cauzate de Gânduri (B) pe care le avem despre Evenimentul activator (A), nu de eveniment în sine.
Pare logic că Alina evită orele de sport pentru că îi e rușine, e furioasă că s-a îngrășat. Însă nu îngrășarea este modul activ al problemei, ci Gândurile (B) pe care le are Alina despre îngrășare. „Vor observa colegii și-și vor bate joc de mine”; „Doar eu m-am îngrășat dintre prietenele mele, poate nu vor mai sta cu mine”; „Mama e de vină cu mâncarea ei gătită”; „N-o să mai am prieteni”.
Mama Alinei a aflat gândurile (B) care provoacă consecințele emoționale și comportamentale (C) ale fetei. De multe ori, gândurile sunt iraționale, iar părinții pot încerca să le demonteze. Câteva exemple pentru părinții Alinei: „Îngrășarea este o etapă normală în perioada de creștere și cu siguranță și prietenele tale vor lua în greutate în curând”, „Hai să vedem care e procesul prin care se ia în greutate încontinuu și să vedem dacă te încadrezi”, „Mama gătește la fel dintotdeauna, chiar ea să fie de vină?”.
Nu uita că destabilizarea adolescenților e o consecință normală a unei etape pline de schimbări fizice și psihologice în care părerile celorlalți contează foarte mult. E mai sănătos să îl înveți mecanisme prin care să facă față situațiilor dificile, în loc să iei tu toate deciziile potrivite pentru el.
