Irina Ilisei nu poate pune degetul pe un moment exact din copilăria sau adolescența ei în care și-a dat seama că vrea să vorbească despre egalitate. Dar privind în urmă acum, la 39 de ani, își amintește cum mama ei îi spunea că fetele trebuie să fie curate, pentru că sunt fete și așa trebuie să fie fetele, sau despre o colegă de-ale ei care, la școală, a fost hărțuită sexual de un cadru didactic și nimeni nu a făcut nimic.
„Apoi, am văzut diferite discuții care erau: dacă ești fată trebuie să studiezi anumite lucruri, trebuie să-ți alegi profesii care se împacă și cu profesia de a fi mamă”, a povestit Irina Ilisei la podcastul REZOLVAT.
Și pentru ea, dar și dintr-o nevoie de a explica de ce sunt greșite aceste preconcepții, a căutat răspunsuri. A studiat educația și mobilitatea socială în domeniul problematicii rome și are un master în politici de gen și minorități. Este expertă în egalitate de gen și colaborează cu mai multe ONG-uri pe acest domeniu. Irina este și una dintre autoarele ghidului pentru profesori, „Egalitatea de Gen: Predarea și Integrarea în Învățământul Preuniversitar”.
Ghidul, primit cu câteva proteste ale unor grupuri de părinți conservatori în 2022 când a fost lansat, îi încurajează pe dascăli să-și pună întrebări despre propriile lor preconcepții și îi ajută, prin exerciții, activități și jocuri, să introducă conceptul de egalitate de gen în materiile pe care le predau. De pildă, la matematică și fizică - să vorbească și despre cercetătoare, nu doar despre cercetători. La literatură - să citească și autoare, nu doar autori.
Ghidul mai conține, de asemenea, și fișe de activități și exerciții și jocuri de rol pe care profesorul le poate face la ore cu elevii, astfel încât aceștia să învețe să recunoască violența domestică, să înțeleagă cum stereotipurile provoacă inegalități și cum să contribuie cu pași mici la combaterea discriminării.
„Egalitatea de gen nu vine să zguduie toate tradițiile și nu înseamnă alte mituri, să nu mai fim români, tradiționali, să nu mai avem rădăcini. Înseamnă doar să chestionăm unele lucruri pe care le luăm din tradiții și de a vedea cum putem să trăim într-o societate mai echitabilă”, a spus Irina. „Educația pentru egalitate de gen nu înseamnă în niciun caz ceea ce am fost acuzați, că o să vrem să transformăm fetițele în băieței și băieții în fetițe. Nu. Înseamnă ca și o fată și un băiat, dacă îi interesează baletul sau boxul, dacă îi interesează literatura, artele sau matematica să poată să-și urmeze interesele lor. Despre asta vorbim la egalitate de gen”.
Am vorbit cu Irina Ilisei la REZOLVAT despre cum cadrele didactice contribuie, chiar fără să-și dea seama, la promovarea unor stereotipuri și prejudecăți vizavi de ce pot sau nu pot elevii să facă în funcție de genul lor și cum pot repara asta:
CE ESTE EGALITATEA DE GEN
Îmi amintesc diferite momente în copilărie când mama mi-a zis că trebuie să fii curată, că ești fată, nu că așa e bine, să fii curată în general.
Și lucruri mai puțin amuzante, de exemplu faptul că am avut colege chiar în clasa a 5-a care au fost hărțuite sexual și atinse în mod sexual de către cadre didactice și nimeni nu a făcut nimic, deși se știa lucrul acesta. Am fost martoră la experiențe similare și mai târziu.
Apoi, am văzut diferite discuții care erau: dacă ești fată trebuie să studiezi anumite lucruri, trebuie să-ți alegi profesii care se împacă și cu profesia de a fi mamă.
Egalitatea de gen se referă, practic, la echitate. Înseamnă ca și o fată, și un băiat, și orice tânăr să aibă șanse egale. La ce ne referim prin șanse egale?
Ne referim și la o serie de măsuri care pot fi diferite în funcție de interesele sau constrângerile fiecăruia. De exemplu, să existe produse de igienă menstruală în școli, pentru că e o inechitate ca fetele să nu poată să ajungă la școală fiindcă au menstruație și nu își permit produse menstruale. Înseamnă să existe sporturi accesibile în funcție de fiecare persoană.
Înseamnă ca elevii să poată să studieze despre istoria și a femeilor și a bărbaților din trecut, să studieze autoare și autori cu perspective variate de viață, să nu vorbim doar despre autori bărbați și perspectiva lor. Să discutăm despre abuz sexual și temele acestea grele de care ne speriem, pentru că putem să ne protejăm copiii doar vorbind despre problemele acestea, nu tabuizând discuțiile astea.
Educația pentru egalitate de gen nu înseamnă în niciun caz ceea ce am fost acuzați, că o să vrem să transformăm fetițele în băieței și băieții în fetițe. Nu.
Înseamnă ca și o fată și un băiat, dacă îi interesează baletul sau boxul, dacă îi interesează literatura, artele sau matematica să poată să-și urmeze interesele lor. Despre asta vorbim în egalitate de gen.
Sunt multe studii care arată că dacă există acces la educație sexuală, tinerii au practic mai multă informație, îi ferește de abuzuri și încep viața sexuală chiar mai târziu, atunci când sunt pregătiți și fizic, și social, și psihologic.
Învață ce înseamnă consimțământul, învață să nu contribuie la situații abuzive, să aștepte consimțământul celeilalte persoane și e această parte de educație sexuală și egalitatea de gen - pe lângă alte aspecte care țin de contracepție sau de a-ți cunoaște corpul.
ROLUL SOCIETĂȚII ÎN PROMOVAREA ECHITĂȚII
Avem, pe de-o parte, o societate care este destul de puternic patriarhală și misogină.
Am găsit sute de proverbe care poziționează femeia ca fiind inferioară bărbatului, care justifică abuzul și asupra femeilor și asupra copilului. Și astea spun foarte mult despre lucrurile care încă mai sunt predominante în societatea noastră. Egalitatea de gen nu vine să zguduie toate tradițiile și nu înseamnă alte mituri, să nu mai fim români, tradiționali, să nu mai avem rădăcini. Înseamnă doar să chestionăm unele lucruri pe care le luăm din tradiții și de a vedea cum putem să trăim într-o societate mai echitabilă.
Dacă ne uităm în mass-media, vedem o îmbunătățire față de anii ‘90, când eram eu adolescentă, sau chiar față de anii 2000, când femeile politiciene, de exemplu, erau extrem de caricaturizate și sexualizate. Se mai întâmplă asta și astăzi, în continuare, din păcate. Uneori, în forme diferite, dar arată că trăim în continuare într-o societate misogină, care poziționează femeia ca fiind inferioară bărbatului, în care o femeie dacă urcă pe o scară ierarhică este imediat taxată, penalizată de societate.
Și e legitimat cumva și de către ceea ce vedem la televizor sau pe TikTok.
ROLUL PROFESORILOR ÎN PROMOVAREA ECHITĂȚII
Sunt și cadre didactice care sunt extrem de deschise și își doresc să chestioneze sau au nevoie de mai multe resurse. Sunt și cadre didactice care reproduc la rândul lor aceleași stereotipuri pe care le-au preluat din societate. Exista un studiu, dacă nu mă înșel undeva la începutul anilor 2000, în care au fost întrebate cadrele didactice ce ar recomanda unei fete și ce ar recomanda unui băiat ca profesii. Și pentru fete era să fie stewardesă, să fie asistentă medicală, pentru băieți era să fie pilot sau să fie doctor.
Vedem iarăși faptul că și cadrele didactice dau mai departe o serie de prejudecăți. Și nu sunt ele de blamat, dar au o foarte mare putere în societate.
Manualul pentru cadre didactice a venit să chestioneze astfel de opinii, nu în sensul că o fată nu e perfect în regulă să fie stewardesă sau asistentă, dar dacă își dorește să fie și pilot sau doctor, să poată fi încurajată să facă asta.
A fost primit într-un mod foarte divers. E un material care e adresat cadrelor didactice, mai degrabă ca o invitație la reflexie, cu o parte teoretică de a clarifica o serie de concepte, ce e genul, ce înseamnă egalitatea de gen, în care și cadrele didactice aveau întrebări pe tema aceasta. Și o serie de activități pe care cadrele didactice să le ajusteze la clasă în funcție de interesele, vârsta, materia la care predau.
Atunci când am realizat manualul, noi ne-am consultat cu cadre didactice și chiar ele ne-au invitat să fim mai curajoase. Am avut cadre didactice care ne-au spus că au elevi trans în clasă și ne-au spus că își doresc să facă ce este mai bine, dar nu știu cum să abordeze.
Am avut, de asemenea, și o parte critică a societății, un grup mic, dar extrem de vocal, Alianța Părinților, care în niciun caz nu reprezintă opiniile tuturor părinților, dar este o organizație care așa se intitulează, a cărui președinte, de exemplu, a venit la unul din evenimentele noastre și s-a travestit pentru a încerca să boicoteze evenimentul.
Am avut o doamnă extrem de vocală și violentă la un alt eveniment la care a pretins că este altcineva decât este și ne-a acuzat că vrem să transformăm fetițele în băieței și băiețeii în fetițe și alte lucruri pe care nu le pot reproduce. Au încercat să deturneze tot sensul acelui material.
A fost un eveniment, un training de o zi și vedeam participanții și participantele foarte deschise la idei. La care la un moment dat mi-a spus cineva: „dar știți că se exagerează, că este acest manual care vrea să facă…” și am ascultat 5 minute ce vrea să facă acest manual. Și spun: știți, acest manual nu vrea să facă toată populația României să fie trans, ci vrea ca, de exemplu, să vorbim despre lucruri de bază ca egalitate între femei și bărbați sau că persoanele care sunt în comunitatea LGBT să fie incluse în societate”. A spus: „poate nu ați citit manualul”. Și le-am spus că sunt una dintre autoare. Și atunci mi-am dat seama cât de distorsionat a fost mesajul. Pentru că nu puteau să se opună mesajului din ghidul pe care l-am creat, (Alianța Părinților și alte inițiative, n.r.) au distorsionat total mesajul pentru a induce teamă într-o populație ceva mai largă.
E foarte dificil de urmărit cu un buget extrem de mic sau fără buget cum e folosit materialul mai departe. Primim însă regulat mesaje de la cadre didactice că folosesc manualul și ne mulțumesc că există.
FORMAREA PROFESORILOR
Ar fi nevoie de cel puțin o materie în partea de formare a profesorilor care să abordeze tematica egalității de gen, care să încurajeze gândirea critică, care să vorbească despre diversitate. Diversitate și în ceea ce privește rolurile de gen, că putem să ne alegem lucrurile în funcție de interesele și hobby-urile și profesiile și cum vrem să ne împărțim timpul, nu neapărat în funcție doar de cutiuța genului.
Și ca să abordăm așa într-un mod intersecțional, ar fi nevoie de discutat și de diversitate în sens mai larg, de a avea elemente de bază de interculturalitate, de ce înseamnă, de exemplu, să trăiești ca femeie sau să fii fată cu dizabilități, sau să fii fată de etnie romă, sau dintr-un background migrațional. Și ar fi nevoie să discutăm despre societate așa cum există ea, să nu ne mai uităm la societate doar din perspectiva băiatului sau a fetei middle class care locuiește în oraș, are note bune, poate are un cămin în care poate întotdeauna să studieze. Să vorbim și despre contextele foarte diferite. Să vorbim despre bullying în școli și cum putem să-l combatem și e important să avem cadre didactice care să fie sensibile la temele acestea și echipate cu metode prin care să se poată face față provocărilor din societate.
Este vorba și de a discuta că femeile sunt egale cu bărbații, dar putem să vorbim și despre diferențele dintre noi.
VIOLENȚA DE GEN LA ȘCOALĂ
Atunci când existau abuzuri și inclusiv abuzuri sexuale în școli, sau se știa de elevi și eleve care erau abuzate, cadrele didactice nu știau cum să intervină, nu știau că au obligația și că riscă chiar și închisoarea dacă nu anunță asistența socială sau poliția de o situație de abuz.
Și asta e iarăși un lucru care ar trebui să fie schimbat, să recunoască semnele abuzurilor și apoi să știe să raporteze situațiile acestea sau cum să intervină.
Referitor la violență în școli și violență de gen, poate să ia foarte multe forme. În contextul tehnologiei, noi vorbim deja de mulți ani în care acest fenomen al pornografiei de răzbunare apare în aproape cele mai multe licee și chiar școli generale din România.
Aproape în majoritatea liceelor în care am ținut ateliere am aflat de un astfel de caz și am lucrat și în top cinci licee din București, am lucrat și în școli foarte deprivilegiate din diferite locuri din România. E un fenomen extrem de vast, dar față de care multe dintre cadrele didactice se tem să-l aducă în discuție. Și ar trebui intervenit pe tema aceasta.
Trăim și într-o cultură în care, dacă vorbești despre o problemă, ești blamat. O compar mult cu domeniul sănătății, de exemplu, nu vorbim despre infecțiile nosocomiale în spitale și le declarăm pe zero, dar faptul că declarăm pe zero poate să ascundă faptul că ele sunt la un nivel foarte înalt.
(Profesorii, n.r.) se tem de ceea ce numesc scandaluri. Se tem de faptul că inspectoratul sau ministerul s-ar putea să spună: de ce nu ai făcut muncă de prevenție? Fără ca inspectoratul sau ministerul să împuternicească cadrele didactice și școlile să prevină. Și prin împuternicire mă refer la cursuri de formare în formare inițială, cursuri de formare continuă pentru cadrele didactice, metodologii de intervenție în astfel de cazuri de violență de gen. Se tem ca reputația școlii să nu aibă de suferit.
Facem o comparație cu cazul în care vara trecută s-a vorbit despre abuzurile sexuale care au avut loc la SNSPA (Școala Națională de Științe Politice și Administrative, n.r.) și a apărut marea întrebare cum de la SNSPA au avut loc astfel de abuzuri și nu în alte locuri. Cel mai probabil abuzuri similare au loc încă în fiecare sau aproape fiecare universitate din România, doar că poate acolo a fost ceva mai mult curaj să se vorbească despre asta.
Cadrele didactice vor să păstreze reputația școlii și poate nici nu au instrumentele și informațiile despre cum să gestioneze situația.
Echipa de proiect:
Coordonator de temă: Cristina Radu
Jurnaliști: Cristina Radu, Andreea Archip, Raluca Cristea
Ilustrații: Simina Popescu
Imagine: Sorin Grigoreanu
Montaj: Bogdan Pîrlea
