Pandemia aceasta ne-a făcut să realizăm că, dacă încerci să îi mulțumești pe toți, de fapt, nu mulțumești pe nimeni, iar din toată această ecuație noi, elevii, am ieșit pe minus. Vin doar cu câteva argumente statistice: 900.000 de elevi nu au acces la ceea ce unii jurnaliști au denumit Marea Predare Online. Ministerul Educației și Cercetării a numărat 250.000, dar nu mai este o mirare, doar se chinuie de aproape zece ani să numere elevii navetiști și de fiecare dată le dă cu rest liderilor noștri de pe Berthelot.
Până în 2030, UE vrea ca 85% dintre elevii în vârstă de 13-14 ani să aibă competențe solide IT și vrea să creeze și un certificat european de competențe digitale, care să fie recunoscut în întreaga Europă. Unde suntem noi? Nu știm exact dacă au ajuns toate tabletele la copiii vulnerabili care n-au făcut școală online în pandemie și avem o strategie de digitalizare a școlii, dezbătută public, dar neasumată. Antonia Pup explică într-o analiză pentru Școala 9 pașii Comisiei Europene și cât de străini ne sunt nouă.
Într-un sat din Argeș, chiar înainte să înceapă oficial școala, copiii s-au întors în bănci. Doar că în locul caietelor și manualelor, aceștia au stat la mese acoperite cu mușama, pregătiți cu sucitoare și aluat să afle toate secretele pregătirii gogoșilor. Fundațiile comunitare din toată țara au organizat vara asta 33 de școli de vară ca să aducă științele mai aproape de copii.