Ce a pățit o profesoara din Rusia care a spus: „Poți avea opinii diferite despre un film sau o carte. Dar cum să avem opinii diferite despre moartea oamenilor?”

Ce a pățit o profesoara din Rusia care a spus: „Poți avea opinii diferite despre un film sau o carte. Dar cum să avem opinii diferite despre moartea oamenilor?”

Tatyana Novikova e profesoară de lingvistică în Belgorod, chiar la graniță cu Ucraina. După ce a fost pedepsită de justiție pentru ceea ce a spus contra războiului, spune că „am rămas fără niciun prieten”. Dar ce a spus?

08.08.2022

de Adelina Mărăcine FOTO Shutterstock /Novaya Gazeta

Pe 18 iulie, Tatyana Novikova, profesoară la Institutul Pedagogic al Universității de Stat din Belgorod, cel mai apropiat oraș rusesc de Ucraina, a fost amendată cu suma de 30.000 de ruble, echivalentul a 535 de euro, pentru „discreditarea” forțelor armate ruse. Înainte de audierea ei în instanță, universitatea căreia Tatyana i-a fost fidelă timp de 35 de ani, aproape jumătate din întreaga ei viață, a acuzat-o de „implicare în practici imorale” și a concediat-o. 

Tatyana Novikova este specialistă în lingvistică, doctor în științe și, până nu demult, considerată unul dintre cei mai buni profesori cercetători din regiune, și chiar din Rusia, scrie ziarul rusesc independent Novaya Gazeta, care i-a publicat povestea. 

„Sunt lingvist și înțeleg sensul cuvântului «discreditare». Prin urmare, știu că în niciun caz nu aș putea discredita forțele armate”, se apără Tatyana Novikova. 

Când a vorbit cu jurnaliștii de la Novaya Gazeta, Novikova încă era în stare de șoc pentru ceea ce tocmai i se întâmplase: o lege absurdă i-a pus capăt carierei sale strălucite. Cel puțin, așa simțea ea.

Rămasă fără locul de muncă, profesoara Tatyana Novikova își va folosi timpul pentru a scrie o carte despre propria ei copilărie FOTO Novaya Gazeta 

Au părăsit-o și prietenii după ce a fost dată afară

Profesoara locuiește într-o garsonieră modestă, unde doar sutele de cărți din bibliotecă îi mai țin companie, și o pisică. Acum, abia dacă mai are prieteni în Belgorod, scrie Novaya Gazeta. Aceștia au început să dispară, unul câte unul, după începerea războiului și, majoritatea, atunci când Novikova și-a pierdut locul la catedră. 

Aflat la graniță, Belgorod este plin de ucraineni, cei mai mulți veniți din Harkov. De altfel, departamentul de limbă și literatură rusă (unde lucra Novikova) este condus de Irina Chumak-Zhun, absolventă a unei universități din Poltava, Ucraina. Mai mult, ea  și-a susținut teza de doctorat la Kiev. Este foarte greu să găsești aici o persoană care să nu aibă rădăcini ucrainene sau familie în Ucraina, punctează sursa citată. 

Însăși Tatyana are frați, surori și verișori în Harkov. „Când totul a început pe 24 februarie, nu m-am putut opri din plâns timp de două săptămâni. Un prieten a venit să mă vadă, a văzut în ce stare eram și atunci mi-a spus: «Am o opinie diferită». Am răbufnit”, povestește profesoara. „Pentru că poți avea o opinie diferită despre o carte sau un film. Dar nu înțeleg o opinie diferită despre moartea unor oameni”.

Concedierea. „Să-mi reneg frații din Ucraina?”

Novikova a fost concediată oficial pe 10 iunie, după ce a făcut declarații anti-război pe rețeaua de socializare rusă VK. Deși Novikova mărturisește că nu este foarte activă în online, în ziua de 12 aprilie, zecile de mesaje de ură la adresa unei rusoaice care protestase public împotriva războiului, cu o pancartă în mână, i-au atras atenția. Fără să intuiască ce avea să urmeze, i-a luat apărarea femeii. Imediat, Novikova însăși a devenit o țintă. „Ești profesoară? Cu siguranță nu vei învăța pe nimeni patriotismul”, i-a scris cineva, cu majuscule. Novikova a replicat: „Nu poți preda și învăța patriotismul, devii patriot atunci când există ceva de care să fii mândru”. 

Apoi, Tatyana a lăsat comentariile care i-au adus concedierea și au lăsat-o fără prieteni. „Bombardăm orașe, ucidem oameni și îi alungăm din țară” și „transformăm o țară prosperă în moloz doar pentru că ea nu vrea să trăiască așa cum o facem noi”, au fost cuvintele profesoarei. 

„Controlează-te sau altcineva se va ocupa de tine”, i s-a transmis amenințător în comentarii. Este exact ceea ce i s-a întâmplat în următoarele zile. 

Oleg Polukhin, rectorul Universității de Stat din Belgorod, a declarat pentru presa locală că a primit nenumărate plângeri privind comportamentul „imoral” al Novikovei de la „cetățeni nemulțumiți, indignați de faptul că aceasta continuă să lucreze la universitate”. Mai mult, potrivit acestuia, întregul Belgorod „fierbea de indignare” din cauza celor spuse de cercetătoare. 

Universitatea Națională de Cercetare „Belgorod State University”Universitatea Națională de Cercetare „Belgorod State University” FOTO Shutterstock 

Pe 8 iunie, Tatyana era chemată într-o ședință cu reprezentanții universității pentru a fi mustrată, după cum avea să afle ea. Niciun coleg profesor nu i-a luat apărarea. Doar câțiva foști studenți au spus, cu glas stins, că „a făcut doar o mică greșeală” și că profesoara nu a discutat niciodată cu studenții ei despre război. 

Un alt profesor a cerut ca Novikova să se ridice în fața lor și să recunoască care e poziția ei cu privire la „operațiunea militară specială”. Ca și cum pocăința ar fi izbăvit-o. N-a făcut-o. „Chiar nu știam ce aveam de făcut. Să-mi reneg frații din Ucraina? Toate cărțile pe care le-am citit? Tot ce am văzut în Ucraina și tot ce știu despre ea?”. 

Atunci a devenit clar că decizia fusese luată deja, indiferent de acțiunile sau cuvintele ei, care nu ar fi schimbat nimic. „Întâlnirea a avut loc după ce demiterea mea fusese deja semnată. Am fost doar mustrată în mod formal”, a spus Novikova. 

Susținerea a venit din alte orașe 

Deși credea că acuzațiile i-au pătat iremediabil reputația, profesoara a avut parte de sprijin de unde nu se aștepta: de la studenți și persoane din marile orașe rusești. «Sunt mândru de tine și aș vrea să fii profesoara mea», i-a scris un tânăr. O altă persoană i-a trimis bani profesoarei pentru a-și plăti amenda. 

„L-am sunat pentru a-i explica că nu sunt cu adevărat în nevoie. Mi-a spus: «Aceasta este contribuția noastră la lupta pentru pace»”. 

 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

ucraina, razboi, universitate, concediere, rusia,

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile