Jumătate dintre profesorii debutanți renunță la învățământ în primii cinci ani, arăta un studiu realizat în 2021. La nivel global, unul din cinci profesori sub 30 de ani se gândește să renunțe la munca la catedră în următorii cinci ani, arată raportul TALIS realizat în 2024. Cercetarea a vorbit cu 280.000 de profesori din 55 de țări, inclusiv România.
Soluția identificată - un sistem de sprijin pentru profesori în fiecare școală, arată același raport.
Deși în România există pe hârtie profesia de mentor, în teren profesorii nu primesc susținerea pe care o doresc. De asemenea, inspectorii sunt cei care, prin fișa postului, vin cu feedback pentru îmbunătățirea activității unui cadru didactic, dar de cele mai multe ori sunt văzuți de oamenii din sistem ca cei care vin să te pedepsească.
Ar putea tutorele să fie un răspuns la nevoia sistemului educațional românesc? E vorba de o profesie nouă care îi sprijină pe profesori să își facă profesia mai bine și în final, să nu renunțe - tutorele.
Vom prezenta povestea e trei tutori din organizația Teach for Romania, care lucrează în regiuni diferite și care prezintă provocările lor și a profesorilor pe care îi sprijină.
Astăzi, Ramona Radu, tutore pentru 18 profesori din regiunea Moldovei, povestește despre munca ei. Dar înainte de toate, ne explică Mara Niculescu de la Teach ce-i cu acest rol.
Despre tutorii educaționali
„Avem un număr foarte mic de profesori care ies din program pe parcursul celor 2 ani”, spune Mara Niculescu, directoare de dezvoltare Teach for Romania. Sub media globală, mai explică ea.
Ce face un tutore? „Rolul tutorelui este de a sprijini pe perioada celor 2 ani de program profesorii Teach for Romania pentru a preda eficient elevilor (deci suport metodic și pentru construirea unui mediu de învățare excelent în clasă), dar și pentru a-și dezvolta abilități de leadership, a-și descoperi punctele forte și a-și construi un plan de leadership (sau un plan de carieră) pe termen lung cu scopul de a sprijini educația din România.”
De obicei, există un tutore la 15 profesori aflați în aceeași zonă geografică, pentru că implică multă muncă de teren. Fiecare tutore oferă suport personalizat profesorului, face vizite la clasă, dau feedback profesorilor. Există și tutori pentru directori, care înseamnă altceva. Mai primesc și ajutorul mentorilor specializați pe literație și numerație.
„În special pentru profesorii debutanți, dar nu numai, provocarea rolului de profesor într-o comunitate foarte vulnerabilă este enormă - copii care au o mulțime de nevoi neacoperite, cu niveluri de cunoștinte și abilități foarte diferite, inclusiv copii care sunt cu mulți ani în urmă față de unde ar trebui să fie în momentul respectiv, comunități sărace, familii disfuncționale, resurse puține la școală etc.”, mai explică Mara Niculescu. Pe acest fond, tutorele vine să îi sprijine pe profesori pas cu pas.
Mai jos, povestea Ramonei Radu, tutore de aproape doi ani în județe din zona Moldovei, pentru 18 profesori și mentoră pentru tutorii care au preluat partea de preșcolar.
Începuturile ca tutore pentru profesorii din rural
Am devenit tutore în septembrie 2023, după finalizarea programul de doi ani din cadrul Teach for Romania, dorindu-mi să am un impact și mai mare asupra educației din România. Programul m-a ajutat să-mi conturez foarte bine competențele, care s-au dovedit a fi potrivite pentru a sprijini profesorii care predau în mediile rurale. Am cochetat cu mentoratul în fiecare Academie de Leadership și pot spune că a fost o satisfacție uriașă pentru mine să cunosc și să sprijin aceste mini-squad-uri, pregătindu-le pentru programul nostru intensiv de învățare, dar și pentru predarea la clasă, prin lentile valoroase precum: „profesorii ca învățăcei”, „elevii ca lideri” și „comunitatea ca putere”.
Anterior, am avut tot felul de joburi care să mă ajute să mă întrețin în Iași, în perioada facultății.
Am ales să lucrez în educație pentru că am simțit asta din tot sufletul. Am fost un elev eminent într-un sat și am apreciat enorm profesorii dedicați care m-au format. Mi-am dorit mereu să trezesc motivația în elevi, știind că nu toți au susținerea pe care am avut-o eu. Voiam să-i cunosc și să-i sprijin. Acum, din rolul de tutore, simt că ajung la clase întregi de copii prin intermediul profesorilor cu care lucrez.
M-a entuziasmat foarte mult și faptul că pot să mă dezvolt continuu — și o să îți spun cum. Suntem expuși la experiențe extrem de diverse: vizite în școli, discuții cu directori și cadre didactice, asistențe la ore, întâlniri de echipă, formări profesionale. Toate acestea m-au atras spre acest job și m-au entuziasmat mai ales prin perspectiva expunerii.
Sigur, există și provocări. Nu e totul roz. Profesorii cu care lucrez sunt foarte dedicați și implicați în multe activități extrașcolare, iar uneori intervin nevoi diferite: odihnă, organizare mai bună, pentru a depăși impedimentele. O provocare constantă este să asculți mereu activ și să identifici adevărata nevoie a profesorului, să știi cum să-l scoți din sentimentul de neputință, să-i respecți limitele și să-l încurajezi să fie atent la propria persoană și la echilibrul său emoțional.
E esențial ca profesorul să fie bine cu el însuși pentru ca schimbările să se producă la clasă și în comunitate.
Ca să ajung tutore, am dedicat o întreagă academie de vară pentru a înțelege firul roșu al lecțiilor, să analizez și să observ mai bine cum se leagă obiectivele și activitățile, de implementare, dacă acestea sunt adaptate stilului de învățare al copiilor, dacă le sunt satisfăcute nevoile de învățare, dacă le sunt luate în considerare emoțiile și reacțiile sau dacă sunt implicați activ. Acum îmi este ușor să văd aceste conexiuni, a devenit aproape o rutină pentru mine și o fac cu ușurință. Ce este valoros aici este cum livrez observațiile și cum modelăm, ca o echipă, aceste competențe.
Prima zi
Prima zi ca tutore a fost cu emoții, nu mai coordonasem o echipă până atunci. Am început cu o grupă mixtă de învățătoare și educatoare, în total erau 18, în 6 județe din zona Moldovei. Primul lucru de la care am plecat, a fost să organizez pentru 3 luni procesele de check in, vizitele la clasă și prima Cancelarie de echipă.
Spre deosebire de o cancelarie clasică, nu este doar un spațiu de întâlnire, ci chiar o întâlnire structurată, cu un scop clar: consolidarea colaborării și a sentimentului de comunitate. O cancelarie de echipă reunește profesorii din echipa tutorelui într-un spațiu dedicat reconectării, reflecției și schimbului de bune practici. Scopul principal al acestei întâlniri este:
- reconectarea echipei și crearea unui spațiu de dialog autentic,
- prezentarea statusului la clasă, reușite și provocări.
- înțelegerea stării generale a profesorilor și schimb de perspective,
- învățare reciprocă prin intervenții sau exerciții facilitate de voluntari din grup.
Nu a ieșit o organizare bună din prima, am avut tendința să îmi aglomerez calendarul fără să-mi dau seama ce impact are asupra mea. Normal și firesc, a intervenit oboseala destul de brusc. Pot spune că această primă experiență m-a îndemnat să învăț din erori și să țin și la limitele mele proprii. Lucrul care m-a motivat a fost sprijinul atât din partea echipei de tutori, cât și din partea echipei Teach for Romania, iar cu timpul, lucrurile s-au așezat firesc.
Anul acesta, în echipa pe care o coordonez eu, sunt 18 profesori, atât din ciclul primar cât și din ciclul preșcolar. O grupare mai mare se află în județul Neamț, iar câte unul sau doi profesori în județe precum: Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Vaslui, Vrancea, Iași și Galați. Înainte de fiecare vizită, verific ce plan de acțiune am stabilit până atunci cu profesorul la care merg, verific planul de lecție și planul de unitate (unde este cazul) și conturez feedback pentru partea de planificare. Îmi pregătesc agenda și fișa de observare.
De foarte multe ori mă trezesc în jur de 5-6 dimineața și pornesc spre școală (în funcție de distanța față de Iași). Când ajung la clasă, salut întotdeauna elevii și le explic cine sunt și ce urmează să fac. Le ofer un pic de predictibilitate: le spun că nu îi voi deranja, că voi fi așezată în spate și că am o agendă în care notez din când în când ce face doamna lor. Le menționez și că am fost și eu învățătoare sau educatoare, depinde la ciclul la care merg. După ce mă așez, poate începe lecția, bineînțeles, după ce mă asigur că și profesoara este în regulă și schimbăm câteva vorbe. În timpul lecției, încerc pe cât posibil să nu intervin, să nu fac zgomot și să nu mă mișc prea mult. Este esențial pentru concentrarea copiilor.
Îmi iau notițe din ce observ: puncte forte, puncte slabe, și diferențele dintre planificare și implementare. Acestea vor fi discutate ulterior cu profesorul, pentru a stabili împreună un nou plan de acțiune, axat pe predare. De exemplu, putem decide implementarea unui instrument de monitorizare a progresului, pentru ca elevii să-și vizualizeze parcursul și să-și dezvolte motivația pentru învățare (sau mai multe variante găsite împreună). La sfârșitul vizitei mă asigur că îl vizitez și pe Directorul școlii, că îl pun în temă cu vizita și preiau de la el păreri și informații despre comunitate. Asta ne ajută să identificăm care sunt școlile în care este cea mai mare nevoie de noi, dar și să păstrăm o relație apropiată cu aceasta.
De cele mai multe ori merg cu mașina în vizite, dar am folosit și trenul sau autobuzul. Cel mai lung drum parcurs a fost de 4 ore pe sens, iar cel mai scurt de 30 de minute. Am acoperit o varietate mare de zone geografice. Mă bucur foarte mult de diminețile când merg în județul Neamț, în zona montană. Mă încarcă energia brazilor și aerul curat și pot spune că nu există drum în care să nu deschid geamul pentru a inspira aerul curat. Adesea nu știu cum va fi vremea când ajung la școală, pentru că planificăm vizitele în avans. Mi s-a întâmplat să nu pot urca cu mașina pe deal din cauza noroiului, noroc cu localnicii care mai au mașini de teren. Satul la care fac referire este unul izolat și rar vezi picior de om pe dealurile cu pricina. Sincer, nu m-ar deranja să merg și cu cizmele, doar că nu aș mai garanta prezența mea „aspectuoasă”. Glumesc! Copiii însă vin la școală în aceleași condiții și cred că prima apreciere trebuie să le fie adresată lor.
Multe dintre școlile vizitate sunt renovate în limita posibilităților, dar am și școli în sate izolate, fără apă curentă, dotate doar cu sobă și tablă de scris.
Dacă ar fi să aleg o imagine reprezentativă pentru vizitele mele, îmi vine în minte chipul unei fetițe din grupa mijlocie, cu codițe și păr cârlionțat, care îmi zâmbea larg, îmbrăcată în port popular. Aceasta este imaginea care mă motivează și mă face să dau mai departe din experiența mea. Ei sunt viitorul nostru și contează enorm cum percep societatea încă de pe acum. Noi, ca adulți, suntem responsabili să le expunem valori și viziuni care să-i formeze ca viitori adulți.
Nu sunt în inspecție
De multe ori, profesorii din școlile în care merg au impresia că vin în inspecție. Sunt antrenată să corectez această percepție și să le explic scopul vizitelor mele, pentru că nonverbal întrebarea este adresată cu agitație corporală. Poate fi o asistență la oră sau co-teaching, în care observăm împreună elementele din fișa de observație, pentru a discuta ulterior la debrief despre ce a mers bine, ce nu funcționează și ce e relevant să fie ajustat. De cele mai multe ori, profesorii își aleg singuri ariile de creștere, iar eu vin cu opțiuni pentru întărirea acestor puncte.
Nu au fost situații care să mă sperie, dar îmi amintesc emoția de după prima serie de vizite. Atunci, am înțeles mai bine cum pot profesorii să aducă părinții mai aproape de școală și cum să exerseze curiozitatea copiilor. Profesoarele m-au surprins cu ideile lor: ateliere în școală cu părinți implicați, ședințe unde părinții contribuie cu idei pentru dezvoltarea independenței copiilor sau concursuri de familie — gătitul plăcintelor, împodobirea bradului, citirea poveștilor acasă. M-a entuziasmat atât de mult încât am făcut și o postare pe rețelele sociale, simțind că trebuie să împărtășesc cu lumea că există speranță și că cineva a descoperit o parte din rețetă!
Mergem mai departe
Nu am vrut niciodată să renunț, simt că este o oportunitate extraordinară să mă dezvolt pe zona de facilitare a învățării la adulți și cred cu tărie că am un scop nobil: să am un impact considerabil asupra educației din România.
Momentele care îmi aduc bucurie sunt diverse: când organizez un eveniment de comunitate, când creez un mesaj cu impact, când lucrez într-un mediu productiv și autonom, dar mai ales când ajut în mod direct profesorii. Nu știu să explic exact de ce e atât de important pentru mine, dar cred că adaug valoare organizației prin modul în care privesc propriul meu proces de creștere și prin dedicarea mea către profesori. Interacțiunile care mă energizează sunt atât cele de grup (cancelaria Teach, formările, întâlnirile de comunitate), cât și cele individuale (check-in-uri 1:1, debrief-uri, sesiuni de coaching).
Contează enorm pentru mine să văd că oamenii apreciază blândețea, empatia și deschiderea cu care îi tratez. Nu ezit să cer feedback, iar profesoarele îmi spun adesea că aduc o perspectivă „din afara bulei”, că ofer structură și claritate informațiilor, că completez cu idei valoroase inițiativele lor și că sunt acolo să le înțeleg. Sigur că există și momente în care simt că nu reușesc să răspund tuturor nevoilor, dar mă redresez rapid și întreb punctual ce pot îmbunătăți.
Îmi doresc ca oamenii cu care interacționez să vadă concret ce beneficii aduce aduce implicarea. Tutorele, care acționează cu și pentru Comunitatea Teach for Romania, te sprijină să treci la acțiune pas cu pas, să îți asumi decizii acceptând propria teamă și să îți cauți și propriul echilibru în proces.
Îmi doresc ca oamenii cu care interacționez să înțeleagă ce presupune munca unui tutore, dar mai ales să-i vadă valoarea reală. Cred că mulți s-ar regăsi în această muncă, dacă ar avea ocazia să o cunoască mai bine și mulți ar crește frumos dacă au un astfel de om alături.
