Ce vor elevii să învețe la școală

Ce vor elevii să învețe la școală

Am întrebat elevi de gimnaziu din zone diferite ale țării ce vor să învețe la școală; răspunsurile lor sunt deseori amuzante, pe alocuri surprinzătoare, uneori foarte triste.

31.08.2018

de Nicoleta Rădăcină

Când ne-am hotărât să-ntrebăm în mai multe localități din țară ce vor copiii de gimnaziu să învețe la școală, nu ne așteptam ca răspunsurile lor să le reflecte și fricile. Nu ne așteptam nici să fie atât de conștienți de ce le trebuie în viață. Sau că nevoile lor sunt un schelet pe care sistemul ar trebui să construiască încă din școala primară.

Deși s-au născut în anii 2000, copiii care au scris ce și-ar dori să învețe au interese foarte diferite. Elevii din Chișlaz, o comună de 3.000 de locuitori din județul Bihor, vor să învețe bunele maniere, să croșeteze și să se îmbrace la modă, dar și să aibă o oră de comunicare în care să socializeaze cu colegii, fără telefoane. Într-o perioadă în care școlile profesionale nu prea mai prezintă interes, două bilețele spun „tâmplărie” și „chelner”. Programarea și robotica par la egalitate cu gătitul, pasiune care s-a infiltrat – poate și ca efect al emisiunilor TV de profil – în toate clasele de gimnaziu întrebate.

Un copil din Constanța ar vrea învețe cum se operează oamenii, iar altul ar vrea să i se predea rusă și lecții de polițist – ceea ce îl face, mai în glumă sau mai în serios, un vizionar. Deși mulți vor să afle mai multe despre computer și smartphone, un elev din Măgurele, județul Ilfov, își dorește să învețe despre mitologiile Egiptului, iar altul spune, clar și răspicat, „I like to be a cyborg”.

Bilețelele care ne-au impresionat cel mai mult se referă la bullying și la dorința elevilor de a se descurca – pe cont propriu – în viață: „Să fie liniște în clasă, Gabi și Adi să nu mai facă mișto de noi”, spune un copil de clasa a VI-a, în timp ce altul își dorește o materie despre supraviețuire. La 12 ani, elevii din Iași vor materii care să-i învețe autoapărare, cum să își cheltuiască banii corect și cum să își gestioneze timpul liber. Mai vor să învețe „sinceritatea și asumarea faptelor”, laolaltă cu „să ne apărăm de bullies și să vorbim despre bullying în școli”. Nici la clasa a VII-a dintr-o școală generală din Oltenița, județul Călărași, nu se termină interesul pentru bullying: „Eu unul aș vrea să facem o oră numai pentru îndreptarea copiilor răi, ex: bătaie, o oră special concepută pentru îndreptarea comportamentelor”.

La clasa a VIII-a se simte simțul identității, atât cât ți-l poate da un buletin care te face să te gândești la viitor: „Școala ar trebui să ne învețe să supraviețuim pentru că până la urmă, după vârsta de 18 ani, o să fim pe cont propriu, ar trebui să ne învețe cum să trecem prin anumite etape din viață (suntem adolescenți și suntem tentați să facem anumite chestii), să învățăm să ne angajăm, cum să ne cumpărăm o casă, să învățăm să ne maturizăm și să fim mai buni cu noi înșine, cum să ne descurcăm mai mult în viață”.

Pe fundalul dezbaterilor pentru stabilirea planurilor-cadru, a numărului de discipline obligatorii îndesate în ghiozdanul și creierul unui copil pe săptămână – care apără mai degrabă normele profesorilor decât nevoile elevilor – bilețelele lor vin parcă dintr-un univers paralel, care ne dă măsura entuziasmului viu, de care prea puțini decidenți țin cont. 

„În primul rând aș vrea ca profesorii să ne învețe chestiuni legate de bancă, legate de credite sau împrumuturi. De asemenea, mi-aș dori ca materiile precum limba latină să se scoată din programa de clasa a opta, deoarece nu are rost la o vârstă atât de mică să o învățăm, mai ales dacă nu dorim să mergem pe profil real (a vrut să zică uman). Mi-aș dori de asemenea și o oră pe săptămână despre educația sexuală, și poate o oră de psihologie în care să se vorbească liber problemele clasei cu un psiholog.” clasa a VIII-a, Giurgiu

„La școală aș vrea să se inventeze ora de croitorie, să învățăm cum să coasem și să creăm haine personalizate în felul nostru.” // „Oră de fashion.” clasa a V-a, Constanța

„Mi-ar plăcea să avem măcar o oră pe săptămână în care să studiem fiecare meserie în parte. De exemplu, săptămâna asta să studiez medicina, ceallată săptămână psihologia și tot așa. Astfel, copiii pot alege mai ușor ceea ce vor să facă și pe ce să se axeze. Poate așa vom aprecia mai mult sacrificiile pe care le fac părinții noștri pentru noi.” clasa a VIII-a, Giurgiu

„Să învățăm să ne descurcăm în viață.” // „Eu îmi doresc să se facă mai multă informatică.” // „Eu aș vrea să învăț la școală limba germană.” // „Mi-aș dori să învăț să cânt la un instrument în incinta școlii.” clasa a VIII-a, com. Măgurele, jud. Ilfov

„Mi-ar plăcea să existe în școli anumite ateliere cum ar fi de tâmplărie, de teatru sau ateliere unde putem confecționa anumite obiecte și limbile spaniolă, italiană și chineză. În plus, mi-ar plăcea să existe un opțional pentru învățarea bunelor maniere și acordarea primului ajutor, lucruri pe care le consider foarte utile.” clasa a VIII-a, Giurgiu

„Eu aș vrea să se implementeze robotica.” // „Dacă am avea ocazia, eu aș vrea să învățăm cum să ne apărăm de „bullies” și să vorbim despre bullying în școli.”

„Chiar dacă fiecare materie este importantă în felul ei și este bine să știi puțin din toate, mie una mi-ar plăcea să studiez fix ce mă ajută pe mine în viață, ce vreau să devin. Mi-ar mai plăcea foarte mult și cel mai important, să învățăm lucruri legate de viață: despre educația financiară, sexuală și cum să avem grijă de noi. Pe lângă asta, materiile ca latina sau muzica sau alte materii mai puțin folositoare, ar trebui scoase din programă.” clasa a VIII-a, Giurgiu

„FASHION” // „Mecanic” // „MAKE-UP” // „COAFOR” // MAKE-UP” // „FASHION” // „MECANIC” // „COAFEZĂ” // „MAKE-UP” // „FASHION” // „MAKE-UP”
com. Chișlaz, jud. Bihor

„Eu aș vrea să studiez în școală fotografie, design-ul pentru haine, o oră de bucătărie (să facem rețete care nu trebuie să necesite cuptor), ore de prim ajutor în locul celor de religie, ore de practică (diy), oră de caligrafie.” clasa a VI-a, Giurgiu

„GĂTITUL” // „Să învățăm rețete de prăjituri și multe altele.” // „CURS DE AUTOAPĂRARE.”

Nicoleta Rădăcină

Reporter

Reporter și iubitoare de ratoni. Crede că jurnalismul e superputerea ei. 

CUVINTE-CHEIE

elev

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile