Foto: Lukas Piotrowski, Steffen Graupner, Esther Horvath
- Care sunt pericolele la care te expui în acest domeniu?
- Cred că în primul rând e reziliența mentală și psihică, pentru că mie îmi place să lucrez în astfel de medii foarte remote, unde nu este acces la civilizație. Pericolele sunt prezente tot timpul.
Avem cel puțin un medic și o asistentă medicală la bord. Când ești la 3000 de kilometri depărtare de prima civilizație, trebuie să aștepți zile sau săptămâni să te aducă cineva. Am avut un caz cu o colegă care avea o boală autoimună. A reacționat în câteva zile, era în șoc deja și a trebuit să spargem gheața pentru a merge spre Chile.
Dacă ești pe vas, trebuie să lași expediția și să mergi să salvezi viața persoanei respective.
Riscurile cele mai comune sunt degerăturile în astfel de condiții. Cât de repede poți să faci o degerătură? Mie mi-a luat maxim 30 de secunde.
Era noaptea polară, temperaturile erau foarte joase, -40 și ceva de grade, vântul amplifică și se simte ca la -60. Fiecare venea în fiecare zi cu cel puțin o mică degerătură pe undeva: ori pe față, la nas, la degetele, la picioare.
Să fii om de știință înseamnă să fii și tehnician, și inginer, și de toate
- Ne poți povesti mai multe despre expediția MOSAiC? Cum a fost să petreci un an la Polul Nord?
- Expediția a început cu înghețarea vasului Polarstern, pe care l-am ancorat în gheață. Expediția a început în septembrie 2019 și s-a terminat în iunie sau iulie 2020, chiar atunci când a început pandemia de COVID-19.
A fost o experiență foarte interesantă, care a fost pregătită cu 5 ani înainte.
Toată logistica, colaborarea între 20 de națiuni diferite, au fost peste 600 de cercetători care trebuiau să facă schimb și să colaboreze între ei. Am colaborat cu Rusia foarte mult.
Rusia are peste 60 de spărgătoare de gheață, cele mai multe din lume. Rusia a fost singura țară care nu a renunțat în timpul pandemiei să ne ajute, pentru că celelalte țări, inclusiv Suedia, Coreea de Sud, care aveau spărgătoare de gheață, s-au retras din colaborare din cauza pandemiei.
- Câți cercetători erau pe vas?
- Vasul Polarstern are capacitatea de 100 de persoane, dintre care 40 sunt crew, deci ofițeri, ingineri, iar 60 de persoane cercetători științifici.
- Aveați conexiune la internet?
- Noi primeam știri de la institut. Nu aveam televizor și nici acces la internet. Aveam acces la e-mail, dar doar poze, fără video și cu textul redus, aveam o anumită dimensiune la email. Aveam doar câteva rânduri de text și o dată la 24 de ore.
Primeam câteva știri importante cu ce se întâmplă în lume și ne trimiteau o pagină sau două pagini de text.
Așa am aflat de apariția pandemiei. Deja ne gândeam dacă suntem pregătiți de astfel de medii extreme. Noi de obicei suntem pregătiți pentru urgențe. Avem cu noi pe gheață corturi, mâncare, să supraviețuim trei luni de zile în condiții extreme.
În perioada pandemiei mulți s-au retras din colaborări și noi, deci 60 de persoane la bord, eram deja pregătiți mental, că o să fim pe vas până în iunie-iulie.
Pentru noi a fost un grup excepțional. Aveam aceeași mentalitate toți, o aventură, excelent, suntem aici, ne înțelegem foarte bine între noi.
- Cum arăta o zi din viața ta acolo?
- Echipa noastră din Suedia se focusa pe analiza gazelor din gheața marină. Mergeam pe gheață, foram, aduceam probele, mostrele de gheață, zăpadă și apă marină înapoi la bord. Aveam instrumentele în laboratorul nostru la bord. Apoi începeam să analizăm.
Între două ore și șase ore lucram pe gheață. Ne întorceam înainte de cină și nu puteam să fim afară după cină. Luam cina, după care aveam o ședință pentru planificarea următoarei zi pe gheață. După terminarea ședinței eu aveam foarte multă muncă de laborator. Continuam în laborator până la 23:00 sau 00:00, în ritm normal.
Dacă aveam probleme cu instrumentele în laborator, trebuia să le repar. Să fii om de știință înseamnă să fii și tehnician, și inginer, și de toate.
- Ce însemna să te echipezi ca să ieși pe gheață?
- Mi-a luat și 20 de minute doar să mă îmbrac. Pentru că foloseam principiul „strat pe strat”. Și mai ales, când lucram la bord avem temperatura camerei de 20-22 de grade, dar când ieșeam pe gheață trebuia să cărăm echipamentul care era greu.
E foarte important să nu transpiri în condițiile respective. E foarte periculos când ești pe gheață, îngheți imediat. Și dacă tu îngheți, atunci reduci munca pe gheață, pentru că într-o echipă, dacă unul îngheață, toți se întorc la bord.
Avem regula numărul 1: Dacă cineva simte frigul puțin, ne întoarcem la bord și întrerupem orice activitate.
Prima dată îmbrac un strat subțire, ceva care nu ocupă mult spațiu. Materialele pe care mă focusez sunt 100% naturale. După care urmează un pulover de lână și două perechi de pantaloni.
Nu prea vrei să folosești bumbacul în condițiile respective. Cel mai bine este să îmbraci straturi sau produse din lână, că funcționează foarte bine. Și la primul strat, și la stratul de mijloc.
După care urmează echipamentul - o salopetă specială. Și de ce spun că e specială? Ne protejează de vânt, dar și plutim dacă exista posibilitatea să se spargă gheața și să ajungem în apă.
- Ce trebuia să faci dacă te întâlneai cu Ursul Polar?
-Dacă vizibilitatea nu este bună și ursul apare lângă tine, există o regulă clară: dacă se află la 30 de metri distanță, tragi să-l omori.
Noi suntem antrenați pentru astfel de situații. Și nu este vorba doar despre acel training, te pun în anumite situații în care trebuie să alergi 100 de metri cu pușca după tine – care este grea – iar apoi să tragi la țintă. Nu poți trece trainingul fără să tragi și să nimerești ținta de cinci ori, sub presiune. Trebuie să alergi cu tot echipamentul 100 de metri, desigur, fără bocancii respectivi.
Când vezi ursul polar de la 300 de metri, dacă ai vizibilitate, anunți imediat pe toată lumea, pentru că nu ai nicio șansă, aleargă extrem de rapid. Dacă este observat de pe vasul de cercetare, folosim sirena vasului pentru a avertiza echipele din jur. Avem oameni speciali care supraveghează să nu apară urșii polari, în timp ce noi ne aflăm pe teren.
Dacă vizibilitatea nu este bună și ursul apare lângă tine, există o regulă clară: dacă se află la 30 de metri distanță, tragi să-l omori. În acel climat, din cauza mănuşilor groase şi pentru că puşca nu e încărcată dinainte, gloanţele sunt în buzunar. Trebuie să-ţi scoţi mănuşile, să încarci arma, să verifici unde e restul echipei şi abia apoi să tragi.
Din fericire, nu ni s-a întâmplat niciodată să omorâm un urs polar. De obicei, ne adunăm împreună pentru a-i da impresia că suntem masivi și facem zgomote.
Foto: Matthias Jaggi
Educația pentru mediu
- Cum crezi că putem conștientiza mai bine pericolul încălzirii globale din experiența ta?
- Important este să ne educăm și să ne informăm corect despre știință, ce înseamnă climat, ce înseamnă schimbarea climatică și cum ne afectează.
Cumva observ o perspectivă egoistă, de tipul ,,dacă mi-e bine mie și familiei mele, totul este ok”. De parcă n-ar avea importanță ce se întâmplă în alte zone ale lumii, cu alte familii, cu alte nații, cu alte populații.
Ce facem noi local, afectează tot globul, de fapt.
- Care sunt principalele cauze ale încălzirii globale pe care le-ai putut identifica sau confirma prin observațiile și cercetările tale?
- Vorbind din punct de vedere geologic, încălzirile și răcirile globale sunt naturale. Sunt cicluri naturale care sunt prezente și le observăm în datele noastre și în proxy-urile pe care le analizăm. Sunt cicluri naturale, dar schimbarea climatică pe care o observăm acum este cauzată de dezvoltarea industrială și dezvoltarea noastră ca specie.
*Proxy-urile (sau indicatorii proxy) sunt variabile indirecte folosite pentru a reconstrui condițiile climatice trecute, conform National Centers for Environmental Information (NCEI). Acestea sunt caracteristici fizice conservate ale mediului care pot înlocui măsurătorile directe.
Pământul, ca planetă, n-are nicio problemă, se va recupera de la o încălzire până la cinci grade. Am avut încălziri mult mai mari în trecutul Pământului. Dar în ceea ce privește oamenii, ca specie, este o altă poveste, mai ales când comunitățile noastre sunt construite de obicei lângă coastele continentelor, deci suntem aproape de mare, vedem foarte multe, mai ales în regiunile polare. Acolo observăm schimbările cu ochiul liber, foarte rapid. Și când am fost la Polul Nord și vara, iarna, cât și în Antarctica, chiar am fost șocată să văd schimbările exagerate de la o zi la alta. Și schimbările sunt super rapide, de la un sezon la altul, de la un an la altul, vedem o încălzire repetată de la an la an.
E de ajuns să ne uităm la ce s-a întâmplat din anii ’80 până în prezent și să observăm continuu: ghețarii se topesc, avem ani extrem de călduroși și asistăm la tot mai multe evenimente extreme, fie atmosferice, fie climatice. De exemplu, canicula din această vară a adus temperaturi de 50 de grade în Spania și Turcia. Aceste fenomene nu sunt izolate; ele vor continua și vor fi amplificate. Mulți spun, „Bineînțeles, este vară, au fost evenimente.” Da, au fost evenimente, dar trendul este clar și alarmant.
Crescând în anii ’80, canicula însemna 30 de grade vara. Acum vorbim de 40, 45, chiar 50 de grade, la doar 20–25 de ani diferență.
În oceanografie, unde analizăm schimbări la șase până la nouă zecimale, o variație de jumătate de grad sau un grad este extremă.
La Polul Nord, am văzut specii invazive, tipul de gheață se schimbă și temperaturi de 0 grade în miezul iernii, când ar trebui să fie -30 sau -40. Evenimentele atmosferice sunt șocante, cu fluctuații rapide de la plus 1 grad la minus 40 în câteva zile. Schimbările sunt vizibile cu ochiul liber și arată clar că ceea ce facem local are consecințe majore asupra întregii planete.
- Cum ai explica schimbările climatice unor persoane care nu au studii în domeniu?
- Indiferent de studii, fiecare om poate observa și simți schimbările din jurul său. Uneori, oamenii simpli, cu bun simț, înțeleg mai ușor realitățile din jur decât cei care se bazează doar pe educație formală.
Interesant este că oamenii simpli și fără educație, dar care au common sense, observă și înțeleg lucrurile mult mai ușor decât cei care cred că au cât de cât o educație și că înțeleg lucrurile. Cred că problema e de naivitate, ignoranță și superficialitate.
Cei care au un pic de educație cred că înțeleg anumite principii științifice, dar de fapt nu le înțeleg deloc și vin cu opinii care nu se bazează pe fapte. Aici cred că este problema.
Nu ai nevoie de o diplomă universitară ca să fii o persoană educată. Te poți autoeduca și poți găsi informația, atât timp cât ești curios.
- Cum le explicăm oamenilor care neagă existența schimbărilor climatice?
- Vorbeam de accesul liber la informație. Toate publicațiile științifice sunt open access, deci oricine le poate citi. E adevărat, nu sunt ușor de înțeles, iar aici apare un decalaj între ceea ce facem noi și cât de clar ajunge mesajul la public.
Noi, oamenii de știință, avem responsabilitatea să comunicăm simplu ceea ce facem și ce descoperim. Totuși, acest decalaj se combină cu interese politice și industriale, care influențează percepția publicului.
Oamenii critici pun întrebări și caută răspunsuri. Dar cei care neagă schimbările climatice pur și simplu nu vor să accepte realitatea. Suntem foarte polarizați și e șocant cât de adâncă a ajuns această polarizare. Că îți place sau nu, astea sunt datele.
- Ce schimbări urgente crezi că ar trebui implementate la nivel global pentru a încetini sau combate încălzirea globală?
- Avem definitiv nevoie de politici globale clare, ceea ce nu se întâmplă. Am foarte mulți prieteni, oameni normali care fac tot posibilul să trăiască într-o lume accesibilă pentru toată lumea și să o protejeze cât mai mult posibil pentru generațiile viitoare.
Desigur, contează și ceea ce facem noi, individual, dar schimbarea majoră trebuie să vină la nivel politic global. Până acum s-au făcut multe încercări de a ajunge la acorduri internaționale și de a le implementa, pentru a reduce nivelul de CO₂ din atmosferă și pentru a menține temperatura Pământului sub control, astfel încât să putem avea o evoluție mai favorabilă pe viitor.
Din păcate, fără presiune și decizii politice ferme la nivel global, e foarte greu să schimbăm ceva. Chiar dacă oamenii de rând reciclează, refolosesc și încearcă să protejeze resursele, impactul rămâne limitat.
Schimbarea apare doar când există presiune și decizie la nivel înalt. De exemplu, dacă un lanț mare de magazine hotărăște să schimbe ambalajele, atunci se vede un impact real. Până atunci, chiar și cu proteste și sute de mii de semnături, nu apare nicio schimbare fără decizie politică sau organizațională.
- Ce vrei să transmiți tinerilor generații, în special fetelor care vor să studieze și visează la o carieră în științe?
- Eu am început studiile târziu, la 27 de ani. Aste înseamnă că niciodată nu este prea târziu să începi.
Mentalitatea contează foarte mult, iar aceasta se poate schimba oricând. Vorbim despre plasticitatea creierului. Creierul are o plasticitate extraordinară: poate fi cel mai mare inamic al tău, dar și cel mai bun prieten. Totul ține de ceea ce îți spui: “pot” sau „nu pot”. Trebuie să alegi mereu varianta pozitivă: „pot, chiar dacă e greu, încerc, chiar dacă e greu”. Dacă repeți mereu „nu pot, nu e pentru mine”, atunci creierul te limitează și îți taie din oportunități.
Mentalitatea este esențială pentru a-ți urma pasiunile. Și, în primul rând, nu este niciodată prea târziu să începi ceva nou și nici să îți schimbi drumul. Chiar dacă ai ales o cale, un domeniu sau o carieră, tot poți decide să le schimbi. Spun mereu: schimbarea este bună.
1/3
