Profesori „pe teren”

Profesori „pe teren”

Cum ar fi dacă profesorii nu s-ar trezi în septembrie față în față pentru prima oară cu o clasă plină de elevi, cu o cancelarie pe care nu o cunoaște, cu o comunitate plină de provocări? Ce-ar fi dacă ar avea un antrenament înainte, ar merge prin comunitate, ar vorbi cu toți oamenii, cu părinții copiilor, dar și cu autoritățile? Un astfel de model implementează Teach for Romania în fiecare vară. 

06.11.2025

de Ema Tănase

300 de profesori, alumni, mentori, specialiști Teach for Romania și voluntari s-au întâlnit vara asta într-un bootcamp de învățare accelerată, organizat la Școlile Gimnaziale Giarmata din Timiș și Podu Iloaiei din Iași. Peste 600 de elevi i-au cunoscut timp de cinci săptămâni, cât a avut loc evenimentul deja tradiție al Teach for Romania, o organizație care pregătește profesori pentru comunitățile vulnerabile. Participanții au asistat zilnic la lecții, au ținut lecții, au analizat împreună cu mentorul lor comportamentul elevilor, au planificat, s-au consultat cu colegii de cancelarie, au primit și integrează feedback pe baza orelor de predare. Deja un obicei pentru Teach, evenimentul ar putea să stea drept model pentru integrarea profesorilor la început de drum.

Am petrecut și noi o zi cu ei și cu copiii care se întorseseră din vacanța de vară pentru a participa la activități la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Podu Iloaiei, localitate la circa 25 de km distanță de Iași. 

Imersiunea în viața localității

În centru orașului, la ora 9.00 dimineața, în fața școlii, parchează un autocar din care coboară profesorii care urmează să predea pentru prima oară, din toamnă, sau profesori curioși de formarea practică. Sunt cazați în orașul Iași, la 25 de km distanță, și au venit cu un bagaj mare de curiozități. 

„Am trecut de multe ori prin localitate, dar nu am observat mare lucru. Ei bine, astăzi, luând la pas străzile, poposind în curțile unor localnici, am descoperit o comunitate de oameni deschiși, dornici să împărtășească din experiențele lor. Nu am avut așteptări, am luat totul așa cum a venit”, spune Elena Ștefan, educatoare din Botoșani și mentoră în programul Teach. 

Au intrat în curtea școlii și imediat după ce s-au semnat pe o prezență, au fost trimiși într-o echipă condusă de către un elev al școlii. În prima zi, profii cunosc cu ajutorul elevilor comunitatea. Ideea este să-și facă o imagine despre cum trăiesc copiii, unde lucrează părinții, cât de închegat este parteneriatul familie-școală, ce activități se fac în comună, ce nevoi are școala. 

Au mers pe la iarmaroc, farmacie, magazine, acasă la oamenii din comunitate, la biserică. Elevii au nevoie, dincolo de informații și conținutul de la clasă, și de o legătură strânsă între familia lor și școală. Bunici, părinți, elevi, colegi, toți pot lucra împreună. „Imersiunea în comunitate din această primă zi fizică de Academie m-a ajutat șă cunosc specificul locului, oamenii localității cu poveștile lor. M-a ajutat să îmi fac o imagine de ansamblu despre comunitatea unde voi petrece două săptămâni”, explică Elena.

„Părinții, bunicii copiilor sau alți membri ai comunității ne-au povestit despre activitățile pe care le-au desfășurat în cadrul școlii. Chiar am întâlnit o fostă profesoară a localității, actualmente pensionară, 75 de ani, care ne-a povestit că pe vremuri se învăța într-o cameră a unei case, iar în cealaltă cameră locuia o familie. Condiții greu de imaginat în zilele noastre”, mai spune Elena Ștefan. 

Cunoașterea comunității este o condiție esențială pentru ca profesorii Teach for Romania să poată lucra cu adevărat eficient în școlile în care ajung. Așa că prin programul special pregătit, au „gustat” din viața comunității, mergând prin case, întrebând oamenii pe care i-au întâlnit tot felul de curiozități despre viața în comună. 

„Oamenii comunității au fost deschiși și ne consideră că fiind un element salvator pentru copiii lor. Văd Podu Iloaiei dezvoltându-se frumos în următorii ani. Știam în mare comunitatea, locuind aproape de acest loc. M-a impresionat blândețea elevilor și strădania părinților și a profesorilor care își unesc puterile în acest parcurs”, povestește învățătorul Cosmin Iacob. 

Academia de Leadership și Formare în Educație, organizată de Teach for Romania, este concepută ca un spațiu de învățare colaborativă, mentorat și dezvoltare personală, cu accent pe practică și pe soluții reale pentru provocările din clasă. 

„Motivația mea este de a oferi elevilor o educație de calitate. Ce am văzut în comunitate, mă va ajuta în planificarea lecțiilor mele”, menționează învățătorul. 

„Cunoașterea principalelor particularități ale comunității Podu Iloaie mă va ajuta în relația directă cu copiii. Cel mai mult m-a impresionat o mamă care, după 17 ani, a luat examenul de Bacalaureat. A plecat din țară după ce a terminat liceul, și-a crescut cele două fete, iar acum vrea să se ocupe și de cariera sa profesională. Tare mândru era și soțul ei”, spune Elena Ștefan, mentor în Teach for Romania. 

1/3
1/3
2/3
2/3
3/3
3/3

Consiliul local și poliția fac front comun cu școala

Podu Iloaiei a fost conceput în jurul unui pod, un fel de graniță unde toți plăteau o vamă înainte de a trece în Iași, mai departe. Această localitate a fost locuită de evrei în proporție de 80%. Acum are un număr de 12 mii locuitori, din care 1.400 sunt elevi. Dacă nu vor să fie profesori sau să lucreze în administrația publică, șansele pentru absolvenți de angajare ar fi la o fermă și o brutărie din localitate. Locuitorii așteaptă însă toți construirea autostrăzii Moldovei despre care cred că pe unii îi va duce departe, dar că tot așa vor veni și oportunități către ei.

„Avem în curs de reabilitare două școli. Avem un corp B de construire de la zero. Am proiectat o școală de la zero, 18 săli de clasă, cantină, laboratoare. Vrem toți elevii într-un singur loc. Dorim și transport public. Aveam, din păcate, când am venit la conducere, toaletele în fundul curții. Am remediat această problemă în 2021. Nu este, însă, o laudă”, spune primarul comunei Podu Iloaie, Ioan Alexa. 

Spune că din cele 40 de milioane de euro atrase din fonduri europene, 20% merg către educație. Și-ar mai dori și o sală de evenimente pentru comunitate, nu orice adunare se pretează pentru sala de sport a școlilor. Săli de sport care oricum sunt foarte folosite, fiindcă au echipe de fotbal și rugby foarte active. 

La întâlnirile cu profesorii au participat și reprezentanții poliției. „Dorim să-i atragem și de partea noastră pe copii. Să-i facem să vadă altfel poliția față de cum au fost învățați acasă. Ne-ar plăcea să le placă meseria. Cu câțiva ani în urmă, când mergeam pe stradă cu mașina de poliție, se speriau și fugeau. Acum, mai nou, ne salută. Nu mai suntem sperietori pentru cei mici”, agentul de poliție Radu Toma. 

Ne întoarcem în sălile de clasă unde profesorii predau și învață în același timp, unii de la alții și împreună. Fac formare continuă, cu alte cuvinte, și deprind metode diferite de predare unde elevul e în centru. Fac diferite programe de leadership, de dezvoltare socio-emoțională ca să ofere șanse egale tuturor copiilor și să îi convingă să vină la școală.

În micul oraș există și comunități dezavantajate și profesorii au înțeles că trebuie să-i țină pe părinți aproape dacă vor ca aceștia să îi trimită pe copiii lor la școală. „E nevoie să stai și față în față cu fiecare părinte în parte încât să-l asculți sincer. E important să începi cu ce face copilul bine și așa ni-i apropiem”, spune Mariana Mihai, învățătoare la simultan în Podu Iloaiei. 

Parte dintre părinți s-au înscris și la programele A doua șansă, adică s-au întors la școală să învețe să scrie și să citească. „Am lucrat în acel proiect și am rămas surprinsă că veneau persoane și de 56 de ani. Nu aveau îndemânare să țină pixul în mână. Pentru mine, a fost wow mai ales că eu provin dintr-o familie de cadre didactice. M-am emoționat. Nu poți să încurajezi tu (să vină copilul la școală) dacă până la 40 de ani tu nu ai fost la școală.”

Ema Tănase

profesor pentru învățământul preșcolar

Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o. 

CUVINTE-CHEIE

academia teach podu iloaiei pregatire profesori practica profesori comunitate