Naomi este învăţătoare la clasa a III-a, în satul Crai Nou, din judeţul Timiş. Deși este doar în al doilea an de învățământ, ea vorbește despre planificare, profilul absolventului și competențe-cheie cu siguranța unui profesor cu zeci de ani vechime. Nu doar pentru că a învățat teoria, ci pentru că în practică și-a dat seama cât de mult contează.
Elevii ei vin deseori la şcoală obosiţi, triști sau nervoși. „Sunt unii copii despre care lumea presupune că nu au nicio șansă. Doar pentru că vin dintr-o familie anume”, spune ea.
După ce termină orele la clasă, la 12:00 începe ore remediale. Voluntar. „E foarte diferit când pot să fiu doar cu ei, cei care au nevoie de mine mai mult. La română lucrez pe literație: abilitatea de a citi, a înțelege ce citesc și a se exprima”, spune ea.
Predare bazată pe competenţe
În clasă, Naomi nu predă „pe pilot automat”. Lecțiile ei se construiesc în jurul unor întrebări simple, dar esențiale: Ce competență dezvolt azi? Cum conectez materia la viața reală? Cum îi implic pe toți copiii, nu doar pe cei care știu deja?
„Încerc să gândesc planificarea pe unitate şi împrumut idei din conceptul project-based learning. În general, când încep o unitate la matematică, atunci o încep și pe cea de la română şi de la științe. Atunci când le planific pe toate iau în calcul şi competenţele pe care îmi doresc să le dezvolt în unitatea respectivă. Chiar dacă am în vedere competențele-cheie și profilul absolventului, nu pot să le fac pe toate deodată. Din acest motiv, le împart pe unităţi”, spune Naomi.
„Nu pot să zic că unele competenţe-cheie sunt mai importante decât celelalte. Eu încerc să le ating pe toate. Pot să zic, legat de competența de literație, că aceasta e de bază. Chiar m-am lovit de problema asta. Dacă un copil nu citește cursiv în clasa a III-a, nu scrie corect, nu înțelege ce citeşte, nu te poţi aştepta să progreseze sau să îşi dezvolte alte competenţe. Şcoala noastră a fost echipată recent cu tablete şi chiar am început acum un curs, Digital Skills Academy. E la nivel național, ținut de voluntari din Accenture, pentru elevii din clasele primare. Cu toate că elevii mei se joacă acasă jocuri pe telefon, când vine vorba de o aplicație nouă, cei care înțeleg greu un mesaj scris le e mult mai greu și să-și dezvolte competența digitală”, povesteşte Naomi.
De altfel, și cercetările realizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arată că elevii care citesc cărți pe hârtie au și competențe digitale mai bune.
Noemi consideră că programa este făcută destul de bine, astfel încât să acopere şi competenţele-cheie, dar problema din practică, pe care ea a observat-o, este că nu se predă având în vedere dezvoltarea de competenţe-cheie, nici măcar având în vedere competenţele generale sau specifice din programă.
„Se merge super mult pe conținut. În primele mele luni de învățământ, eu nu știam de unde să mai fac rost de timp ca să-mi planific lecțiile și ce să fac la clasă. Și vedeam colege care nici nu știau ce lecţie predau în acea zi. Am văzut asta inclusiv în practică, când mergeam, în timpul facultății, la învățătoare cu experiență. Deschideau manualul și, na, ai text nou, să zicem la română, știu din experiență, evident, din metodică, știu cum abordez un text nou, dar devine și rutinier cumva și cu siguranță nu faci tot ce poți pe o anumită lecție. Faci un minim și te axezi pe conținut”, spune Naomi.
Ce sunt, de fapt, competenţele-cheie?
La nivelul documentelor de politici educaţionale, abordarea competenţei în relaţie cu învăţarea în şcoală a parcurs mai multe etape de analiză şi definire.
În România, introducerea competenţelor-cheie în curriculumul şcolar a avut loc între 2001 şi 2009, iar din 2010 au fost introduse în Legea Educaţiei Naţionale.
În noua Lege a învăţământului preuniversitar din 2023 avem 8 competenţe-cheie, în concordanță cu Recomandarea Consiliului European din 2018:
- competența de literație;
- competența în multilingvism;
- competența matematică și competențe în științe, tehnologie și inginerie;
- competența digitală;
- competența personală, socială și de a învăța să înveți;
- competența civică;
- competența antreprenorială;
- competența de sensibilizare și exprimare culturală.
Deci, dacă legea spune că profesorii trebuie să predea având în vedere dezvoltarea competenţelor-cheie, am încercat să aflu dacă, de-a lungul acestor ani, pe profesori i-a învăţat cineva cum să predea astfel.
Legea învățământului din 2023, la art.85 (2), prevede modul de formare al competențelor elevilor de către profesori prin:
- utilizarea de tehnici de învățare colaborativă, inclusiv bazată pe proiecte;
- utilizarea de tehnici de învățare bazată pe rezolvarea problemelor;
- utilizarea resurselor educaționale online;
- utilizarea de tehnici și tehnologii inovative în procesul de predare/evaluare/învățare;
- utilizarea unor abordări transdisciplinare, interdisciplinare sau pluridisciplinare.
Programa oferă, de asemenea, sugestii privind dezvoltarea competenţelor specifice şi generale, însă nu toate cadrele didactice pun în aplicare sugestiile. Iar acest lucru se traduce prin decalaje privind performanţa elevilor.
Proiectul CRED (desfășurat între 2018 și 2023) a oferit formare pentru peste 55.000 de profesori, din învățământul primar și gimnazial, axându-se pe dezvoltarea competențelor-cheie și adaptarea la noile cerințe curriculare. Raportat la numărul total al cadrelor didactice din aceste cicluri (aproximativ 120.000, conform raportului Institutului Național de Statistică), proporția profesorilor formați este de circa 44%.
Și ministrul Educației Daniel David a propus ca Evaluarea Națională să evalueze de fapt minimum 5 din cele 8 competențe-cheie. Poți evalua ce nu predai?
Naomi îmi spune că în timpul facultăţii nu a studiat materii de sine stătătoare despre competenţe, însă a avut cursuri în cadrul a diverse materii, iar în acele cursuri profesorii puneau accent pe competenţe. De acolo a înţeles ce înseamnă o competenţă, însă nu a învăţat despre cum să includă în lecţii dezvoltarea competenţelor.
Anul trecut Naomi s-a înscris la Teach for Romania, iar în cadrul formării din programul lor a înţeles cum să lucreze cu elevii astfel încât să le formeze competenţe. „A fost corelat Profilul de formare al absolventului cu competenţele-cheie şi aici am înţeles mai bine importanţa lor şi de ce este necesar să le includ în lecţiile mele. Despre cum să le includ am înţeles mai târziu, la formarea practică, când am avut săptămânile de practică la clasă. La proiectele de lecţie, din acele săptămâni, a trebuit să aleg un atribut din Profilul absolventului pe care să îl dezvolt. Eu mi-am ales atributul colaborativ şi pe parcursul săptămânilor aveam în minte că vreau să dezvolt colaborarea elevilor. Deci, toate activităţile de la clasă le gândeam în direcţia colaborării. Alţi colegi care au participat la formare au ales alte atribute, de exemplu creativitatea. Fiecare dintre noi încercam, fie că predam matematică, română, ştiinţe să scoatem din elevi părţi cât mai creative, colaborative sau cu alte atribute. Sigur, arătau foarte diferit activităţile mele care erau orientate pe colaborare, faţă de cele creative, de exemplu”, spune Naomi.
Cum arată o oră construită pe competențe
În ansamblul ei, o competenţă este formată din cunoştinţe, aptitudini şi atitudini pe care un elev trebuie să le dobândească la şcoală.
Naomi apelează la diverse metode prin care să clădească în elevii ei aptitudinile şi atitudinile care să îmbrăţişeze cunoştinţele dobândite.
Are în clasă un tabel cu elevii responsabili pentru diverse sarcini, tabel pe care îl schimbă la anumite intervale de timp, astfel încât fiecare elev să treacă prin diverse responsabilităţi. A făcut şi Panoul emoţiilor, prin care încurajează elevii să îşi exprime sentimentele, lucru ce le conferă un sentiment de siguranţă la şcoală, dezvoltând indirect şi empatia în clasă.
„În acest fel pot să dezvolt atitudinile lor. Bineînţeles, nu odată mi s-a întâmplat ca elevii să nu fie empatici, să râdă unii de alţii, dar lucrând cu ei, în timp, încerc să le modelez atitudini bune. Acum, de exemplu, e o obişnuinţă să discute despre ce simt. Am avut o fetiţă care şi-a pierdut străbunica, iar o altă fetiţă şi-a pierdut căţelul, şi am văzut cum fetele din clasă s-au strâns în jurul lor şi empatizau cu ce simţeau cele două”.
Deşi aceste două exemple par a fi idei simple, Naomi le-a simţit impactul în clasă. Elevii au devenit mai responsabili şi empatici.
Există numeroase studii, inclusiv PISA 2022, care menţionează că un climat de încredere sporeşte performanța elevilor la şcoală.
Naomi a continuat apoi să-mi explice cum la o lecţie recentă a predat despre timp. „În prima parte a lecţiei am mers pe predarea de cunoştinţe: unitatea de măsură pentru timp, cu ce instrumente măsurăm timpul, am dat exemple, am definit ce este un ceas, o oră, (pentru că de multe ori elevii confundă ceasul cu ora), am vorbit despre secunde, minute, ore, zile, ani, decenii. După care, folosindu-se de toate cunoştinţele, am împărţit elevii pe echipe şi fiecare echipă a avut de organizat ceva: o zi la şcoală, o zi de weekend şi o zi de vacanţă. I-am pus să planifice ziua respectivă în funcţie de cât timp durează fiecare activitate. De fapt, unul din motivele pentru care învăţăm despre timp la şcoală este ca să dobândim aptitudinea de a ne planifica programul, ziua. Ca temă au avut să îşi planifice o excursie ideală pe o săptămână. Desigur, nu au făcut toţi perfect, dar cred că şi partea de încercare şi greşeală e un mod de învățare pentru ei. Din punctul meu de vedere, e important să le ofer feedback specific, să le explic care e greşeala şi să îi ajut să remedieze ce au greşit”.
La cursurile de formare oferite de Teach for Romania, Naomi a învățat cum să îşi structureze ora. În prima parte a lecţiei transmite cunoştinţe, în 10-15 minute din oră, iar în cealaltă parte lasă copiii să experimenteze ceea ce învaţă. Ea crede că această structură ajută mult la dezvoltarea de competenţe, de la cunoștințe la atitudini și aptitudini.
„Am predat afişul, de exemplu. Predarea de cunoştinţe nu înseamnă că eu vorbesc într-una. Eu fac o predare prin descoperire, pe partea de cunoştinţe. Aici, pe baza unui afiş am văzut împreună care sunt detaliile importante, obligatorii, opţionale de adăugat într-un afiş. Am făcut o listă cu ele, pe tablă. Apoi, sarcina elevilor a fost să realizeze un afiş pe care să-l prezinte în faţa clasei. Acest lucru a permis un feedback din partea colegilor. Când îşi oferă feedback, la vârsta lor, există şi subiectivitate, însă îi direcţionez să ofere feedback având în vedere anumite criterii, care să-i ajute să îşi consolideze cunoştinţele predate în acea oră”.
Ce spun părinții despre competențele-cheie
Pentru a înţelege şi perspectiva părinţilor, am făcut o analiză de nevoi în cadrul căreia am aplicat un chestionar în care era inclusă şi o întrebare despre competenţele-cheie. Chestionarul s-a adresat părinţilor ai căror copii sunt elevi în clasele primare sau urmează să înceapă şcoala la toamnă. La chestionar au răspuns 15 părinţi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani.
Rezultatele arată că părinţii consideră competenţa multilingvistică ca fiind cea mai importantă competenţă pe care copiii lor trebuie să o dezvolte. Pe locul al doilea au votat competenţa de dezvoltare personală, socială şi a învăţa să înveţi, pe locul al treilea competenţa de matematică, iar pe ultimul loc competenţa de literaţie. De ce pun părinţii un accent atât de mare pe limbile străine? De ce competenţa de matematică e votată pe locul 3, iar cea de literaţie pe ultimul loc?
Cum poate învăța un copil să colaboreze, să gândească critic sau să folosească tehnologia, dacă nu știe să citească fluent și să scrie corect?
În practica ei, Naomi a observat că „cei mai mulţi părinţi se uită la calificative, nu la ce competenţe trebuie să dezvolte ai lor copii la şcoală”.
De ce avem nevoie de competențe, nu doar de cunoștințe?
Conform Recomandării Consiliului UE, competențele sunt mai cuprinzătoare decât cunoștințele. Competențele înseamnă cunoștințe (a ști), abilități (a face) și atitudini (a deveni). Cunoștințele sunt, deci, o componentă necesară, dar insuficientă.
Trăim într-o lume în continuă schimbare (digitalizare, schimbări climatice, migrație, globalizare) şi avem nevoie de oameni care gândesc critic, colaborează, rezolvă probleme și învață continuu.
Pentru a ne putea adapta, nu mai e suficient să acumulăm informații. Accentul se mută, aşadar, de la memorare și reproducere la formarea unei persoane capabile să trăiască și să contribuie activ într-o societate democratică și complexă.
Elevii se vor putea adapta mai uşor la cerinţele pieţei muncii, din viitor, pentru că vor deţine competenţe variate.
Repetenția nu e o soluție
Dacă ar avea puterea să schimbe ceva, Naomi ar porni de la ce o doare cel mai mult, şi anume faptul că deşi ea lucrează diferenţiat, pe nivelul fiecărui copil, asigurându-se că elevii dobândesc competenţele necesare, când aceștia ajung la gimnaziu nimeni nu mai ia în considerare nivelul real al fiecărui elev. „Ştiu că acest principiu, de a ajuta copilul să progreseze pornind de la nivelul său inițial, nu e reglementat la nivel naţional, dar elevii trebuie să treacă prin şcoală şi să dobândească competenţe. Faptul că în gimnaziu unii profesori consideră repetenţia o soluţie, că elevul va învăţa dacă va mai trece încă odată prin aceleaşi conţinuturi, pentru mine este cea mai mare minciună. În realitate nu se schimbă nimic dacă nu se intervine diferit.”
Deşi România bifează, în scris, în toate documentele oficiale faptul că învăţarea este despre dezvoltarea de competenţe, în practică, raportul PISA 2022 arată că peste 40% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, cu niveluri de competenţe foarte scăzute.
Ministrul David a mai propus ca prin reforma curriculară, programele școlare să aibă o componentă de 25% pentru consolidare și aplicare practică a noțiunilor, adică exact ce evaluează PISA. Este o idee ce urmează să treacă prin dezbateri până să ajungă politică publică.
