Un Flight de la Călărași spre lume

„Show must go on” cântă Catinca în sala mică de repetiții de la Liceul „Mihai Eminescu” din Călărași. Maria la chitară bas concentrată și puțin emoționată, se mișcă ușor pe ritm, transmițând un vibe de Victoria de Angelis de la Maneskin. Patrick transmite super energie de la tobe. Daniel la clape cu un zâmbet discret, de parcă în capul lui rulează o glumă bună. Sunt în clădirea din spatele terenului de sport, deci nu deranjează orele. Câțiva colegi și profesori bat ritmul pe picior sau cântă și ei. Apoi vine la microfon Miruna și cântă serioasă Metallica. Directoarea școlii se însuflețește și mai și. Dar nu că e ea prezentă sunt elevii așa emoționați. 

Zoli Toth a venit să-i asculte, să vadă ce-au mai învățat și să le mai zică noutăți despre proiectul BeatAgora. O să se facă un festival al trupelor de liceu, un curs de compoziție și sunt încurajați să se înscrie. 

„E o diferență de la cer la pământ. Nu că n-ar fi fost bine și înainte. Dar cei care ați fost buni sunteți și mai buni, și cei care ați fost buni sunteți extraordinari. Deci foarte mișto. Bravo! Continuați așa! Și îmi place cum vă mutați de la un instrument la altul, că nu sunteți cramponați într-o singură chestie, sunteți creativi”, le mai spune artistul.

Dar! „E timpul să aveți piesele voastre” și le dă exemplul altei trupe tot de elevi de liceu din BeatAgora - Zenit, care, fiindcă are deja propriile compoziții, o să cânte în deschiderea unui festival mic. 

Trupe în zece orașe din țară

N-au trecut nici doi ani de când s-a lansat BeatAgora, un proiect inițiat de artistul Zoli Toth și BRD, ca să readucă muzica în licee și să creeze trupe. Au ajuns deja în Toplița, Blaj, Râmnicu Vâlcea, Turnu Măgurele, Câmpulung, Bacău, Focșani, Fieri, Călărași și București, unde au dus instrumente muzicale și au găsit profesori de muzică dornici să coaguleze trupe de liceeni.  

La liceu există doar o oră de muzică la două săptămâni și oricum elevii rarisim ajung la aceste ore să vadă un instrument muzical sau să scoată vreun sunet la el. Și copiii din Călărași dacă vor să învețe să cânte la un instrument trebuie să o facă în afara școlii și pe cheltuiala părinților.

Înconjurați de clape, baterie, chitare, mixere, adunați într-un semicerc, cei opt prezenți în acea zi se prezintă: „Noi suntem trupa Flight. Și suntem împărțiți cumva în două grupe care cântăm genuri muzicale diferite, dar facem parte din aceeași trupă. Noi cântăm mai mult pop, iar Miruna cântă hard rock.”

Majoritatea se știau din vedere. Deși mulți au urmat cursurile de pian sau teorie muzicală ținute de profesorul lor de muzică Radu Constantin, s-au intersectat prea puțin. Acum sunt toți prieteni la cataramă, s-au format și două cupluri în trupă, avea să-mi zică în șoaptă proful lor.

Era toamna lui 2023 când a venit Zoli și a anunțat că vor primi niște instrumente muzicale pentru care e nevoie de un spațiu pentru repetiții. Au venit atunci vreo 30 de curioși. În timp, au rămas doar ei: Catinca Leu și Miruna Culea - soliste, Maria Tăbăcariu - chitară bas, Alexia Manea - pian, Patrick Constantin - percuție și tobe, Alex Ghiță - chitară, Daniel Ilie - pian și saxofon și la chitară: Mihai Achim, Dragoș Negoiță și Alex Ghiță.

Mulți știau dinainte să cânte, dar Maria a învățat să cânte la bas aici, cu trupa. „Proful mi-a pus basul în brațe și mi-a zis: învață”.

Și alte licee și-au făcut trupe

Acum nu doar că sunt vedetele orașului de la Dunăre cu 58.000 de locuitori. Au cântat la diferite evenimente și zile ale orașului și au aprins dorința de a avea o trupă și în alte licee. „La momentul ăsta în oraș există o emulație așa generală în a realiza o trupă așa cum e cea de la Liceul ‭«Eminescu». I-am adunat pe toți și în cadrul unui proiect, Armonia se numește, am desfășurat mai multe activități la muzeul municipal, la biblioteca județeană, unde au venit toți, s-au susținut unii pe alții, au cântat, au stat pe jos, pe covor, unul lângă altul”, povestește proful lor, Radu Constantin. 

„Să vezi atât de mulți tineri care nu se plimbă de colo-colo prin oraș sau pe la colțuri, ci vin să stea cu noi să cânte și să se susțină unii pe ceilalți acolo. E... nu știu, ceva foarte, foarte frumos.”

La costum și cămasă albă, proful mă asigură că are ținută adecvată la concerte. „Eu așa intru la ore, pentru că niciodată nu am intrat altfel în fața copiilor, dar când mergem la repetiție sau când avem spectacole, am bandana pe care mi-o pun, tricou cu Metallica.” Ne uităm la pozele de pe dulapul din spatele sălii de repetiție pentru confirmare.

„Unii au zis că vor să dea la «Eminescu» fiindcă e trupa Flight”, zice proful lor.  

Dar pe lângă faima pe care au căpătat-o în oraș, pentru fiecare dintre tineri trupa Flight a devenit locul unde pot să-și crească pasiunea. Patrick, de exemplu, a făcut muzică de la 7 ani. „Eu m-am îndrăgostit de tobe. Inițial au vrut să mă ducă la pian, dar nu mi-a plăcut deloc. Și de atunci, cânt la tobe și când am aflat că e trupa școlii, am vrut să intru, normal. Și aici am întâlnit mai multe persoane. Înainte nu-i știam, nu vorbeam cu nimeni din liceu despre asta. Și a fost un mod în care să-mi fac prieteni.”

Și cum își dau cuvântul de la unul la altul, Patrick află ce inspirație a fost el pentru colegii lui și cât de mult au contat sfaturile lui pentru fiecare. Modest, spune că muzica e de vină, ea „te apropie”.

Muzica „nu este luată foarte în serios, din păcate, la liceu”

Deși au avut ore de muzică la școală, au învățat să cânte la instrumente în afara ei. Unii dintre ei au făcut muzica la școală cu proful care le coordonează și trupa, dar spun că știu de la prieteni că în alte școli materia asta e trecută mai mereu la „și altele”. „Elevii văd doar partea teoretică și nu partea practică care e cea mai interesantă. E interesantă și teoria, dar nu se compară cu partea practică, să cânți la un instrument, să atingi un bas, un pian sau tobele. Sau un microfon…”, spune Catinca. Vara trecută s-a întors de la Festivalul Mamaia cu premiul I la interpretare.  

„Eu în gimnaziu am fost la o școală privată și acolo am avut un profesor de muzică foarte tare, el m-a împins să încep să învăț la tobe și el aducea la oră laptopul cu un program de făcut muzică și puteam să facem beat-uri. Sau venea cu anumite instrumente ciudate, exotice. După aceea, când am intrat în clasa a cincea, am văzut ce diferit e la alte ore. Deci am văzut ce poate fi ora de muzică și ce este în majoritatea școlilor”, spune Patrick.

„Eu fiind pe Mate-info, avem muzica a șaptea oră. N-ajungem de fiecare dată. Apoi, e o dată la două săptămâni, că avem și desen. Nu este luată foarte în serios, din păcate, la liceu.

La gimnaziu se poate pune accent mai mult, dar exact prin activități practice”, completează Catinca.

Daniel, care cântă la pian și saxofon, crede că acum poți să faci muzică pe bune mai degrabă în afara școlii. „Eu mi-aș dori să-i învăț la instrumente pe copiii care nu au posibilități să plătească profesorul. Poate un copil e foarte talentat și nu are cine să-l ajute și să-l dezvolte. O comunitate, o trupă, poate să te dezvolte mai mult decât îți dai seama”, spune tânărul.

Toți simt că s-au dezvoltat de când fac parte din Flight. Au devenit mai organizați cu timpul lor, că nu sunt toți în aceeași clasă, iar unii învață după-amiaza. Și-au sincronizat programul și au reușit treptat să sune ca o trupă.

Apoi, proful lor a primit un telefon de la Camera de Comerț: „Avem o gală. Pot băieții tăi să cânte?”.

Primele concerte

Nu se simțeau deloc pregătiți, dar n-au ratat șansa. Au repetat intens și au urcat pe scenă.

„Prima oară știu că muream de emoții. Când am urcat pe scenă să cânt melodia mea, m-am emoționat foarte mult, de-abia puteam să mai stau în picioare”, își amintește Alex. Apoi, s-a învățat ușor-ușor cu disconfortul scenei și doar se bucură de muzică. 

Miruna, care cântă cu trupa ei hard rock, spune că i-a fost destul de greu când vedea că nu se conecta publicul cu ei. „Îmi place să mă uit la persoanele pentru care cânt și să văd că sunt conectate cu ceea ce cântăm noi și să se regăsească. E mai greu, că noi nu cântăm chiar lucruri cunoscute pentru unii care nu ascultă metal, de exemplu. Am trecut prin multe... Dar tot încercăm să ne găsim mulțimea.”

„Eu acolo dau din brațe, că la tobe practic folosești fiecare mușchi al corpului și pur și simplu asculți muzica și îți place. Adică e unul dintre cele mai tari sentimente pe care poți să le ai să cânti în fața oamenilor. Ideal e să le placă, dar până la urmă, nici nu mai contează pentru tine, fiindcă pur și simplu îți place ție să cânți”, spune și Patrick.

Unii sunt acum în febra pregătirii pentru Bac, așa că își găsesc mai greu timp pentru pasiunea lor. Dar e doar o perioadă. Toți se gândesc acum să își țină pasiunea aproape și după ce ajung la facultate, fie ea de Drept, Informatică sau oricare alta. Le e încă teamă să parieze doar pe muzică.

Până atunci își savurează noul statut în Călărași, oraș în care nu ai așa multe oportunități să-ți petreci timpul liber. „Câteva cafenele, restaurante, cinema. Vara ai parcuri frumoase în Călărași, centrul care a fost renovat și e foarte frumos, grădina zoologică e foarte mare…”, enumeră Maria. Apoi, au Festivalul Flori de Mai unde vin trupe mari. Doar că anul ăsta a fost anulat din lipsă de fonduri. Și trupa Flight.

De la „Valurile Dunării” la Queen

A fost cu totul un proces de învățare și pentru Radu Constantin, profesor de muzică în trei școli din Călărași. Spune că, deși i-a plăcut proiectul, n-a fost chiar cel mai încântat la început, când și-a dat seama cât o să fie de muncă. „Sâmbete, duminici, după-amieze rămase în sala de repetiție, multe ore de repetiție. Apoi: aici nu-mi place, nu vreau așa, vreau aici, în partea asta vreau așa, nu-i bine, nu vreau acordul ăsta, vreau așa. Într-un final, am început să ne înțelegem.”

În plus, nu știa cum o să se descurce să-i sprijine pe elevi la toate instrumentele: „Toată toamna am avut creierul sucit: cum o să fac, ce piese, ce repertoriu? Eu pian știu, chitară mai puțin, dar nu știu bas, cum fac? De unde învăț?”

A mers însă înainte și a învățat cot la cot cu ei. Pe el l-a ajutat tocmai prima apariție publică a trupei, de acolo „am prins curaj”.

„Probabil că este încununarea activității mele de profesor de educație muzicală din județul ăsta. O încununare a muncii mele de ani de zile, care s-au concentrat acum în câteva luni.” Radu Constantin

Profesorul de 55 de ani a intrat în învățământ ca învățător. „Pe vremea aceea era o mare mândrie să fii învățător. Ulterior am făcut facultatea de muzică și m-am titularizat ca profesor în urmă cu 20 de ani. M-a atras mult. Este un domeniu extrem de vast, pe lângă faptul că stai lângă o știință, muzica privită din perspectiva științei, dar ai în mână și arta de a-i aduna pe oameni. Ceea ce înseamnă un lucru extraordinar.”

Tatăl lui i-a pus primul instrument muzical în brațe. „Mi-a cumpărat acordeon când eram în clasa a treia și m-a învățat câteva cântece, Valurile Dunării... Acordeon pentru care a făcut și un împrumut pe vremea aceea, că nu era un acordeon pentru copii. Cred că urechea muzicală o aveam formată de la el…” Azi zice că ascultă orice, „de la Metallica la Queen la tot.”

Apoi la catedră a prins tot felul de valuri, când muzica era chiar mai vitregită în orar, își amintește profesorul: „Cei de la clasele a opta aveau jumătate de oră pe săptămână de muzică în alternanță cu desen. Și ne întâlneam cu ei odată la două săptămâni. Apoi, după demersurile pe care le-am făcut noi către Minister, s-a ajuns la o oră pe săptămână la clasa a opta, ceea ce este un lucru grozav, pentru că sunt elevi care din școala generală vor să meargă la un liceu pedagogic sau un liceu de muzică și atunci au nevoie de o astfel de pregătire.”

Mereu are emoții când e o schimbare în sistem. Că de obicei materiile precum muzica sau desenul sunt primele sacrificate. „Devine importantă ora de muzică și profesorul de muzică atunci când urmează să se întâmple un eveniment în școală, un spectacol, atunci este cel mai important profesor din școala respectivă…”, spune el.

Vede în fiecare zi efectele pe care le are muzica asupra oamenilor. O vede în Flight. „Cel mai tare mă bucură faptul că ei s-au împrietenit. Sunt prieteni, nu numai aici în sala de repetiţii sau pe scenă, ci şi în viaţa privată. Mă bucură tare asta.”

Dar se bucură mai ales de prietenia pe care o are cu elevii. „Facem o comandă de pizza, hai și o cafea. E o altă atmosferă aici. Se creează așa o atmosferă spre învățare foarte frumoasă și mi-s dragi că vor să facă altceva decât fac toți ceilalți. Le-am și spus: eu aici nu sunt profesorul vostru, aici sunt prietenul vostru. Orice doleanță pe care o aveți, vreau să o știu, ca să putem să rezolvăm. Sunt foarte deschiși către mine.”

Simte că împreună scriu istorie la Călărași: „Eu mereu le spun: o să povestiți momentele astea și copiilor voștri și nepoților voștri, că voi ați fost în trupa unui liceu, «băi, pe vremea mea era o trupă acolo!»”.