Recent retras după 40 de ani de activitate, Risto Aikonen a adus contribuții semnificative la programele de educație religioasă din Finlanda și a lucrat ca autor la mai multe manuale pentru educația primară și secundară. Aikonen este membru al boardului Forumului European al Profesorilor de Educație Religioasă și publică frecvent lucrări academice despre percepția părinților și dascălilor privind educația religioasă.
- 63% din finlandezi sunt luterani, în vreme ce 30-33% din populație nu este afiliată la o comunitate religioasă, potrivit datelor Institutului finlandez de statistică.
- Biserica Ortodoxă are în jur de 55.000 de membri (cam 1% din populație), deci reprezintă doar una din mai multe minorități religioase (alături de musulmani, budiști, catolici, penticostali etc), într-un stat tot mai divers în plan social și cultural.
- Proporția persoanelor fără afiliere religioasă este în continuă creștere, în special în rândul tinerilor.
- Până în 2004, Finlanda a avut un model confesional de predare a religiei. Cu alte cuvinte, scopul orei de religie era să transmită mai departe religia respectivă. Modificările legislative din 2004 au însemnat că modelul pur confesional a fost înlocuit de ceea ce se numește educație religioasă în acord cu propria religie.
- „Procesul de predare le oferă elevilor resursele necesare pentru a-și construi și reflecta critic asupra propriei identități, a perspectivei asupra vieții și a viziunii asupra lumii”, descria Agenția Națională Finlandeză pentru Educație misiunea orei de religie.
- Granița dintre predarea despre religie și practicarea religiei este una dintre cele mai discutate teme din Finlanda și este interpretată în funcție de scopul pedagogic.
Ore separate pentru fiecare religie din țară
– Care este în prezent obiectivul educației religioase în Finlanda?
– În Finlanda, pentru fiecare religie, principalul obiectiv este de a-i ajuta pe elevi să-și exprime și să-și dezvolte identitatea în raport cu propriul lor background religios și cultural. În același timp, educația religioasă urmărește să le ofere suficiente cunoștințe despre rolul religiei atât în societate, cât și în viața personală. Aș spune că principalele obiective sunt dezvoltarea cunoștințelor, formarea unor atitudini deschise și înțelegerea alterității, adică a celorlalți oameni și a perspectivelor lor.
– Cum se atinge echilibrul între studiul unei religii specifice, precum cea luterană sau ortodoxă, și abordarea unor teme mai ample, de natură filosofică și etică?
– Este puțin dificil de răspuns, pentru că baza educației religioase este întotdeauna contextul specific al elevului. De aici pornesc toate celelalte dimensiuni ale învățării. Fiecare elev are propriul context și propriile întrebări legate de tradiția sa religioasă, iar pe această bază sunt abordate și discuțiile despre etică, valori și viața umană în general.
– Puteți explica mai concret cum se desfășoară acest lucru în cazul religiei creștin-ortodoxe? Cum se întâmplă în practică?
– Desigur. În majoritatea școlilor avem grupe mixte, alcătuite din elevi proveniți din mai multe clase, deoarece, de regulă, nu există suficienți elevi ortodocși într-o singură clasă pentru a forma o grupă separată. În învățământul primar, aceste grupe reunesc, de obicei, elevi din clasele I–VI și au aproximativ zece elevi, uneori ceva mai puțini sau mai mulți.
În cadrul aceleiași grupe există cel puțin două programe de studiu, adaptate vârstei copiilor. Uneori sunt chiar trei curricule diferite, deși acest lucru se întâmplă mai rar. De exemplu, elevii din clasele I–II folosesc manualele lor, iar cei din clasele III–IV au alte manuale și alte activități.
Profesorul alternează permanent între aceste grupuri. În timp ce unii elevi lucrează independent și în liniște, profesorul lucrează direct cu ceilalți, după care rolurile se schimbă. Altfel, nu ar fi posibil ca un singur profesor să gestioneze simultan mai multe niveluri. Din acest motiv, o parte importantă a lecției este centrată pe activitatea independentă a elevilor, nu exclusiv pe predarea profesorului.
– Cât de mari sunt, în general, aceste grupe?
– În jur de zece elevi, uneori mai mult sau mai puțin.
– Indiferent cât de puțini sunt, se găsește întotdeauna o soluție și pentru copiii care aparțin minorităților religioase?
– Legislația finlandeză prevede că, dacă într-o localitate există cel puțin trei elevi care aparțin aceleiași confesiuni religioase, municipalitatea este obligată să organizeze pentru ei ora de religie specifică. Părinții sau tutorii nu trebuie să depună o cerere specială; dacă elevii aparțin unei minorități religioase, acest drept se aplică automat.
În prezent avem zece programe de educație religioasă pentru confesiuni diferite: Baha'i (n.r. o religie monoteistă care a apărut în secolul XIX în Persia și promovează pacea mondială), budism, luteranism, cultul penticostal, islam, iudaism, catolicism, creștinism ortodox, adventism și tradiția Krishna.
Desigur, nu toate sunt predate în fiecare școală. În capitală, de exemplu, se organizează cursuri pentru aproximativ cinci dintre aceste religii. Comunitatea evreiască are propriile școli, astfel încât iudaismul se predă doar în una sau două școli din Finlanda. În sudul țării predomină orele de religie luterană, islamică, ortodoxă și catolică, iar în est se predau în principal luteranismul și ortodoxia, uneori și islamul.
De asemenea, pentru elevii care nu aparțin unui cult religios există o disciplină separată, Life-Stance Education (LSE), pe care am putea-o traduce prin „educație pentru formarea unei viziuni asupra lumii”. În literatura de specialitate în limba engleză este adesea descrisă drept „etică”, însă în Finlanda disciplina are un conținut mult mai larg. Ea include filosofie morală, drepturile omului, studii culturale, gândire critică și informații despre religiile lumii. Din păcate, religiile creștine sunt foarte puțin abordate în cadrul acestei materii.
– De ce?
– Nu știu cu exactitate. Probabil s-a considerat că religiile creștine nu ar trebui să ocupe un loc central în educația pentru formarea unei viziuni asupra lumii, dar nu cunosc rațiunea acestei decizii. (n.r. Disciplina LSE include informații despre toate religiile și rolul lor în societate, dar critica făcută aici de Aikonen a apărut deseori în Finland, în special din rândul comunităților creștine.)
– Cât de mare este procentul elevilor care studiază LSE în locul educației religioase?
– Am câteva date statistice de acum doi ani. La nivel național, aproximativ 8.000 de elevi urmau cursurile de Life-Stance Education, în jur de 21.000 studiau islamul, iar aproximativ 12.000 urmau orele de religie ortodoxă. De la an la an, numărul elevilor care studiază religia luterană scade, în timp ce crește numărul celor înscriși la LSE, islam sau religia ortodoxă. Acest lucru reflectă faptul că populația Finlandei devine tot mai diversă.
– Cât de dificil este pentru un elev să renunțe la educația religioasă dacă aparține unei comunități religioase? În ce moment poate decide singur?
– Nu este posibil. Dacă elevul aparține unei comunități religioase, participarea la disciplina corespunzătoare este obligatorie. (n.r. Dacă părinții schimbă apartenența religioasă a copilului sau îl retrag din comunitatea religioasă respectivă, atunci elevul poate urma LSE. Însă nu poate opta pur și simplu între religie și LSE.)
„Încă se pot folosi icoane și cântări religioase în clasă, dar numai în scop pedagogic”
– Cum a făcut Finlanda tranziția de la un model confesional la unul neconfesional în predarea religiei?
– Până în 2004, lecțiile de religie erau mai mult sau mai puțin confesionale. Astăzi avem ceea ce numim educație religioasă în conformitate cu propria religie a elevului. Astfel, ortodocșii au propria lor oră de religie, la fel și catolicii, musulmanii și ceilalți. Nu o mai numim însă educație confesională și, din această perspectivă, nu mai este confesională în sensul în care era înainte. Desigur, fiecare disciplină se bazează în continuare pe tradiția propriei religii. Noi urmăm tradiția ortodoxă în lecțiile noastre, musulmanii studiază islamul, catolicii propria tradiție și așa mai departe.
Poate părea puțin ciudat că nu mai folosim termenul „confesional”, pentru că, în fond, fiecare clasă are la bază o anumită tradiție religioasă. Diferența este că, în prezent, nu mai este permisă practicarea religiei în sala de clasă.
Putem folosi în continuare, de exemplu, rugăciuni, icoane sau cântări bisericești, dar numai dacă acestea servesc unui scop strict pedagogic. De pildă, putem cânta un tropar dedicat Maicii Domnului sau putem folosi o icoană pentru a ilustra o anumită dogmă sau o învățătură fundamentală a Ortodoxiei. Aceste elemente sunt folosite pentru explicarea conținutului lecției, nu ca acte de cult.
– Și atunci ce s-a schimbat concret? Cum era înainte?
– Înainte, scopul era mai degrabă unul de practică religioasă. Elevii memorau și rosteau texte precum troparele, cântările bisericești sau imnurile religioase. Astăzi, aceste elemente sunt integrate în lecție doar pentru a ilustra anumite teme și pentru a oferi exemple care să îi ajute pe elevi să înțeleagă conținutul predat.
– De pildă, în România, când eram elevă, orele începeau adesea cu elevii rostind împreună o rugăciune. Se mai întâmplă ceva asemănător în Finlanda?
– Uneori, da, însă întotdeauna într-un context pedagogic bine definit. De exemplu, zilele trecute a fost sărbătoarea intrării Domnului în templu (Întâmpinarea Domnului). La începutul lecției profesorul poate folosi icoana și o rugăciune specifice acestei sărbători. Acest lucru este posibil, dar numai dacă are o justificare didactică. Scopul pedagogic trebuie să fie întotdeauna clar și să primeze.
Biserica Ortodoxă nu aprobă manualele și profesorii, ca în România
- În România, Biserica Ortodoxă, trebuie să aprobe manualele, programele școlare și, de asemenea, cadrele didactice. Sunt curioasă dacă situația este similară sau dacă sistemul este complet laic.
-Răspunsul este foarte simplu: instituțiile religioase nu au niciun rol. Desigur, pot exista unele legături indirecte, însă Biserica nu aprobă profesorii. Fiecare municipalitate numește profesorii în mod independent, iar Biserica nu are nicio legătură cu numirea unui profesor la o anumită școală. Așadar, situația este cu totul diferită față de cea din România.
– Se poate întâmpla ca profesorii să fie și preoți?
– Da, este posibil, dar numai dacă preotul este calificat și ca profesor de educație religioasă. Nu este suficient să fie preot; are nevoie și de pregătire pedagogică, pe lângă cea teologică.
Totuși, eu nu cunosc niciun preot care să slujească în același timp și în parohie, și în școală. Nu este o situație obișnuită, deși, din punct de vedere legal, este posibilă. Mai degrabă se întâmplă ca unii preoți să renunțe la activitatea clericală și să se orienteze către cariera didactică.
Dezbateri privind viitorul orei de religie
– Am citit că de mai mulți ani există o dezbatere politică privind înlocuirea actualelor ore separate de religie cu o singură disciplină comună, în care religia și Life-Stance Education (LSE) să fie predate împreună tuturor elevilor. Totuși, multe voci s-au opus acestei idei și au susținut păstrarea sistemului actual. Care sunt principalele motive, având în vedere că, în teorie, modelul nu mai este confesional?
– Principalul argument ține de contextul cultural și religios al fiecărui elev. Oamenii sunt îngrijorați că, dacă toți elevii vor învăța împreună, își vor pierde treptat tradiția, identitatea culturală și limbajul specific propriei religii.
De exemplu, în tradiția ortodoxă există un vocabular și un patrimoniu cultural aparte. Într-o clasă complet mixtă, această moștenire ar putea fi diluată sau chiar pierdută.
Există și un alt aspect. Într-o clasă mixtă, elevii care aparțin unor minorități religioase pot ajunge să fie considerați reprezentanții propriei credințe. Li se poate spune: „Tu ești ortodox, explică-ne cum este în religia ta.” Pentru un copil care poate nici nu cunoaște foarte bine toate aceste aspecte, o astfel de situație poate fi foarte dificilă și chiar intimidantă.
De aceea, înțeleg preocupările minorităților religioase. Mulți se întreabă dacă este corect ca elevii să fie puși în situația de a-și reprezenta sau explica propria tradiție religioasă în fața colegilor.
– Există și competiții școlare, precum olimpiada la religie, așa cum se întâmplă în România?
– Nu. În Finlanda nu există astfel de competiții. Cred că în Estonia încă se organizează olimpiade la religie, dar la noi nu.
– Dar elevii primesc note la religie?
– Da, desigur.
– Ce evaluează, de obicei, aceste note? Sunt bazate în principal pe cunoștințele despre religie?
– Nu doar pe cunoștințe. Desigur, conținutul disciplinei are un rol important, însă evaluarea include și alte competențe, de exemplu capacitatea de a reflecta asupra unor aspecte etice și de a înțelege diferite perspective și valori.
– Cum vedeți viitorul educației religioase în Finlanda?
– Îl văd ca pe unul plin de provocări. După cum ați observat, în Finlanda există dezbateri intense privind viitorul modelului de educație religioasă. În prezent, discuțiile se concentrează în special asupra a două teme.
Prima privește disciplina Life-Stance Education (LSE), destinată în prezent elevilor care nu aparțin unei comunități religioase. Există voci care susțin că această disciplină ar trebui să fie deschisă tuturor elevilor, indiferent dacă aparțin sau nu unei confesiuni. Astăzi, dacă un elev este membru al unei comunități religioase, el nu poate opta pentru LSE, deoarece legislația prevede că trebuie să urmeze ora de religie corespunzătoare propriei confesiuni.
Se discută dacă această regulă ar trebui schimbată, astfel încât, în anumite situații, precum în învățământul privat, părinții sau școala să poată alege această disciplină și pentru elevii care aparțin unei religii. Deocamdată însă, aceasta nu este o opțiune, deoarece cadrul legal este foarte clar.
A doua temă privește posibilitatea introducerii unei singure discipline comune pentru toți elevii, în care să fie studiate împreună tradițiile creștine și necreștine, precum și alte perspective asupra lumii. Cu alte cuvinte, se discută dacă ar trebui să existe o singură oră de religie și viziune asupra lumii, la care să participe toți elevii din școală.
Pe această temă există o dezbatere destul de aprinsă în Finlanda. Totuși, din câte știm în prezent, acest proiect nu va avansa în mandatul actualului guvern.
Peste doi ani vor avea loc noi alegeri și este posibil ca viitorul guvern să aibă o altă abordare. De aceea, este greu de anticipat ce se va întâmpla pe termen lung. Acestea sunt însă cele două mari provocări pe care le vedem, în special din perspectiva comunităților religioase minoritare.
Experimentele
– Nu ar fi posibil să existe pur și simplu mai multe opțiuni, astfel încât părinții să decidă dacă doresc sau nu ca propriul copil să urmeze cursuri de educație religioasă? Este aceasta una dintre variantele aflate în discuție?
– Da, este una dintre variantele despre care se discută. A existat și propunerea ca o parte a lecțiilor să fie comună tuturor elevilor – creștini, necreștini și elevi aparținând diferitelor confesiuni –, iar o altă parte să fie organizată separat, în funcție de religia fiecăruia.
Problema este cine va preda aceste cursuri și cine va avea calificările necesare. Este o chestiune foarte complicată. Cei care promovează sau discută aceste modele nu sunt întotdeauna suficient de preocupați de consecințele practice ale unor asemenea schimbări: formarea profesorilor, elaborarea materialelor didactice și multe alte aspecte.
Deocamdată, este o dezbatere care durează de mai mulți ani. În același timp, minoritățile religioase se confruntă deja cu dificultăți concrete. De exemplu, în cazul religiei ortodoxe există o lipsă de profesori calificați, mai ales în sudul Finlandei. La educația islamică situația este și mai dificilă, atât din cauza deficitului de profesori, cât și a lipsei materialelor didactice.
O altă problemă este locul orelor în programul școlar. Directorii preferă adesea să le programeze la începutul sau la sfârșitul zilei, ceea ce înseamnă că acești elevi trebuie să ajungă la școală cu o oră mai devreme sau să plece cu o oră mai târziu decât colegii lor. Pentru mulți copii, aceasta este o situație neplăcută.
Am avut și situații pe care le-aș numi „experimente ilegale”. Din punct de vedere legal, școlile nu au voie să adune toți elevii într-o singură clasă și să înlocuiască astfel orele prevăzute de curriculum. Cu toate acestea, în unele municipalități s-a procedat exact așa: au fost puși împreună elevi musulmani, ortodocși și cei înscriși la Life-Stance Education, într-o singură clasă.
Consecința este că acești elevi pierd o parte importantă din conținutul prevăzut de programa școlară pentru propria disciplină.
– Și când au fost puși în aceeași clasă, ce li s-a predat?
– Numai Dumnezeu știe.
