Cum se distrează tinerii?

Tinerii ies mai puțin în club. Asta arată ultimele statistici internaționale despre generația Z. „Și atunci ce fac?”, ne-am întrebat într-o ședință din programul de mentorat pentru tineri Școala cea mai 9. Iar ei ne-au dus în locurile unde se strâng sau ne-au făcut martori la core memory experiences (amintiri de neuitat, n.r.).

Pregătiți-vă pentru o tură de gaming, pictură, teatru, concert și „mașina timpului” până în 2016. 

O seară la „1UP Gamers Pub”

de Ioan Dragu

„În club nu prea ai o interacțiune mare”, spune Adrian. Are 20 de ani și a ieșit cu prietenii la „1UP Games Pub”, un local de board games deschis acum patru ani în București. „Adică, într-un joc, nu vorbești doar despre asta, poți să vorbești, să bârfești și să faci mult mai multe”, adaugă tânărul.

După pandemia de COVID-19, multe persoane au căutat spații în care să socializeze cu prietenii. Antreprenorii care au anticipat această nevoie au deschis baruri de board games în orașele mari din țară, precum „Snakes & Wizards” (București) sau „The Guild Hall” (Cluj). Jocurile de societate sunt a treia cea mai populară opțiune de gaming pentru tineri, fiind întrecute doar de jocurile de acțiune / aventură și cele cu împușcături, conform unui studiu al Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video (RGDA). Impulsionat de rezultatele cercetării, am mers la „1UP Gamers Pub”, pe care îl frecventam în timpul studenției.

Traversez intersecția Magheru – Dacia din București și intru pe o străduță adiacentă. Observ plăcuța pe care scrie numele străzii, D. I. Mendeleev. După câteva minute, ajung la destinație, „1UP”, nr. 29. Intru într-o clădire veche și dărăpănată. Pereții din piatră sunt mâzgăliți cu graffiti, iar acoperișul metalic are începuturi de rugină. Curtea e plină de oameni care discută și râd. Intru pe o ușă de lemn și ajung într-un hol la capătul căruia e barul. O iau la dreapta pe lângă bar și intru în camera principală, unde mă așez la o masă liberă. Salonul este decorat cu rafturi de jocuri, manga și figurine cu supereroi. 

Parcurg meniul de băuturi. Majoritatea cocktailurilor sunt denumite după personaje din pop culture: „Darth Vader” (rom), „Princess Peach” (gin) sau „Mugiwara no Luffy” (tequila). Barul îmbină elemente decorative de pop culture vestic (Marvel și DC Comics) și estic (manga și anime). La parter, pereții sunt decorați cu tablouri care înfățișează personaje reprezentative din manga, precum Goku (Dragon Ball), Sailor Moon (Sailor Moon) sau Monkey D. Luffy (One Piece). În contrast cu parterul, salonul de la etaj are un tablou pictat cu membrii fondatori ai echipei de supereroi Justice League.

Văd cinci adolescenți care joacă Alias. Jumătate dintre ei și-au luat limonadă, unul bea un suc de portocale, iar altul un cocktail. Întreb dacă pot să mă alătur și mă invită să stau cu ei. Aflu că îi cheamă Alice, Ana, Cătălin, Emi și Adrian. Au descoperit „1UP” de la alți prieteni și merg cam o dată pe lună. Îi întreb care sunt jocurile lor preferate, iar Cătălin și Emi răspund prompt: Alias și Catan. Emi zice că recomandă Catan oricui vine aici pentru prima oară, fiindcă este un joc ușor de jucat.

În camera de vizavi observ mai multe persoane decât în salonul în care am stat. Notez și motivul: șapte biblioteci cu jocuri, așezate în forma literei L. Pe majoritatea le identific instant: Alias, Catan, Carcassonne, Cards Against Humanity, Cluedo, Dungeons and Dragons, Monopoly, Risk și Uno. Însă văd și board games pe care nu le-am jucat sau pe care nu le cunosc. Când ies din hol, văd că terasa este și mai aglomerată decât când am venit.

Din echipa „1UP” face parte Şerban Ioniță, 24 de ani, care lucrează aici de patru ani. Este co-fondatorul şi redactorul-șef al revistei culturale The RPG Gazette, unde scrie pe larg despre pasiunea sa pentru board gaming. În calitate de Game Master (organizatorul sesiunii de gaming), a organizat partide de jocuri pentru peste 50 de titluri, precum Dungeons and Dragons, Avatar Legends, Pendragon, Vampire: The Masquerade și Realms of Peril. L-am întrebat ce vârste au persoanele din sesiunile sale şi mi-a răspuns că a coordonat evenimente de gaming atât pentru copii de 8-9 ani, cât și pentru adulți de peste 40. Cu câteva excepții, Șerban nu prea frecventează cluburile. Preferă o seară de boardgaming. „Cel puțin, din cum privesc hobby-ul, nivelul de entertainment (distracție, n.r.) la o astfel de sesiune este greu de egalat, pentru că ai o conexiune cu niște oameni. Vă adunați în jurul mesei şi spuneți poveşti împreună, deconectați de la tehnologie.”

O parte din jocurile care se găsesc la „1UP” (Dungeons and Dragons, Dixit) pot îmbunătăți încrederea de sine, asertivitatea și implicarea tinerilor în interacțiuni sociale, conform unui studiu al Universității din Plymouth. Perspectiva unui tânăr, însă, poate fi afectată de costurile relativ ridicate: toate pub-urile prevăd o taxă de jocuri și o consumație minimă pentru fiecare persoană. Un alt impediment e că localuri precum „1UP” sunt greu accesibile în afara orașelor mari, iar persoanele care organizează sesiuni de jocuri nu se pot întreține financiar doar din profesia de Game Master.

La 5 ani de la încheierea pandemiei de COVID-19, pub-urile de board games au devenit o alternativă serioasă de divertisment față de cluburi în mai multe țări europene. Un studiu realizat de agenția Mintel arată că 64% din tinerii britanici au participat la un joc de societate în luna efectuării sondajului (august 2023). În paralel, doar 60% au consumat alcool într-un bar. 

Jocurile de societate rămân o formă nișată de divertisment în România din cauza absenței în mediul rural și a costurilor relativ ridicate. Însă potențialul stabilirii unui interes mainstream (tendință majoritară) rămâne ridicat, pentru că jocurile de societate pot oferi o experiență socială recreativă și plăcută, principalele motivații de joc ale tinerilor din România.

10 ani înapoi în timp

de Melinda Lazarin

Singurul din jurul meu care pare că se grăbește este băiatul cu skateboardul. Roțile lovesc pavajul curții Colegiului Național „Unirea” din Focșani, în timp ce își croiește drum printre găștile de elevi care au rămas încă afară. Clopoțelul tocmai a anunțat începutul orei. Playlist-ul pop care răsuna în curte se oprește odată cu soneria şi se mai aud doar vocile adolescenților, care povestesc rezemați de zidurile din cărămizi sau așezați pe scările ce duc spre clase. Nimeni nu pare grăbit să intre. Soarele arzător de iunie cade peste fațada veche a liceului și peste tricourile viu colorate, adidașii cu talpă înaltă și bandanele lucioase care animă curtea din spate a colegiului.

Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „Unirea” are grijă ca astfel de momente să facă parte din viața de zi cu zi a liceului. Într-un oraș cu mai puțin de 70 de mii de locuitori și puțin peste 45 de kilometri pătrați, adolescenții nu prea au ce face în timpul liber în afară de cinci cafenele și un complex comercial cu sub 30 de magazine. Așa că elevii colegiului, sprijiniți de conducerea școlii, au învățat să le creeze singuri. 

Pe 16 iunie, deci în ultima săptămână de școală, elevii au revenit înapoi în 2016, de unde și explozia de culori din curte: imprimeuri cu personaje din desenele și jocurile copilăriei, machiaj în nuanțe aprinse, kendame, fidget spinnere, brățări chunky și alte obiecte uitate prin sertare, readuse pentru o zi la viață. Elevii au ales acest dress-code nostalgic inspirat din social media cu scopul de a celebra împreună o perioadă din viața lor, o perioadă de dinainte de pandemie, războiul dintre Rusia şi Ucraina, stresul şi presiunea problemelor de zi cu zi, o perioadă liniștită şi lipsită de presiune. Colegiul este cunoscut în județ și chiar în țară pentru că îi încurajează pe elevi să organizeze evenimente, conferințe, competiții și proiecte, transformând inițiativa într-o tradiție la fel de importantă ca performanța academică. „Unirea” este și pe primul loc în topul rezultatelor la evaluarea națională și bacalaureat din Vrancea, pe locul 29 la nivel național. 

Când curtea începe să se golească, iar ultimele grupuri de elevi intră în clase, băiatul cu skateboardul este deja departe. Drumul lui duce spre sala de sport din spatele colegiului, trecând pe lângă pereții de cărămidă, pe care generații întregi de absolvenți și-au zgâriat numele înainte să plece. În sala de sport, profesorul de educație fizică, Viorel Paizan, ne povestește cum privește aceeași curte și vede generații întregi de elevi care au pășit prin colegiu. Când se gândește la anul 2016, își amintește de dimineața geroasă din ianuarie 2016, când sute de elevi și profesori își pregăteau steagurile și tobele în aceeași curte și se aliniau înainte de marșul organizat pentru aniversarea de 150 de ani de existență a colegiului.

„Cred că sentimentul acela de 150 de ani de CNU nu a marcat doar generația contemporană, dar și promoțiile următoare”, spune Paizan, profesorul de sport. „Noi, uniriștii, împărțim ceva ce nu mai găsești la alte licee, ceva ce ne face să creăm în fiecare zi lucruri frumoase”, adaugă el, fost elev al Colegiului Național „Unirea”. După interviu, profesorul începe să recite alături de elevi imnul liceului, iar mai apoi să bată din palme salutul unirist în timpul alergării.

La ieșirea din sala de sport, liniștea obișnuită a unei zile de curs este întreruptă de zgomotul unor camioane încărcate cu materiale de construcții. În timp ce traversează curtea, acestea ridică nori de praf și atrag privirea către o zonă împrejmuită, unde accesul este interzis. Dincolo de garduri, muncitorii lucrează la ceea ce va deveni primul Centru de Științe Aplicate din județul Vrancea. Clădirea va găzdui laboratoare STEM moderne, săli de clasă suficiente ca elevii să nu mai învețe în două schimburi și o nouă sală de festivități în care vor putea organiza conferințe și repetiții. 

Lăsând în urmă șantierul, drumul continuă spre intrarea profesorilor și pe coridoarele răcoroase ale colegiului, până la Sala de Festivități. Înăuntru, se aude clinchetul metalic al unor cabluri întinse pe scenă și ecoul unei voci la microfon: „test de sunet, 1, 2”. Matei, elev în clasa a XI-a, președintele Consiliului Școlar al Elevilor și membru al echipei tehnice, verifică microfoanele, sortează cablurile și pregătește scena pentru festivitatea de premiere care va avea loc peste două zile. Lasă pentru o clipă totul din mână și privește în jur, trage aer în piept, ca și cum și-ar imagina că sala este plină.

„Aici se întâmplă aproape tot”, spune, arătând mai întâi spre scenă, apoi spre pupitrul de sunet și lumină de la etajul sălii. Pe aceeași scenă se desfășoară, de-a lungul unui an școlar, balurile organizate de elevi, conferințe, serbări, concursuri de film și de lingvistică sau escape room-uri. În sală încap 200 de oameni și este singura aulă de acest fel dintr-un liceu din Vrancea. În ultimii ani, echipa tehnică a evoluat de la câteva boxe, un laptop și un reflector, la console profesionale, reflectoare inteligente, lavaliere și sisteme moderne de sunet, toate operate de elevi. 

Clopoțelul anunță din nou pauza, așa că Matei deschide ușile sălii de festivități care duc spre curtea din spate. Piesa „Lean On” de la DJ Snake răsună în surdină din boxele colegiului în timp ce elevii ies pe rând din cele două corpuri. Dintre toate ținutele colorate, îmi sare în ochi o șapcă roșie cu accente galbene, pe care este prinsă o elice, creată chiar de purtătorul ei. Mihai, elev în clasa a IX-a și membru al Consiliului Școlar al Elevilor, stă împreună cu grupul său de prieteni și zâmbește când îl întreb despre inspirația din spatele accesoriului.

„Ne-am dorit să ne întoarcem, măcar pentru o zi, la vremurile simple ale copilăriei”, spune Mihai. „Să ne îmbrăcăm cum o făceam atunci și să ne aducem aminte de lucrurile care ne făceau fericiți.”

Ideea zilei dedicate anului 2016 i-a aparținut chiar lui. Povestește cum înainte să ajungă la „Unirea” era un copil timid, preocupat aproape exclusiv de școală și fără prea multe ocazii să își exprime ideile. În primul an de liceu, a descoperit o comunitate care i-a dat curaj să vorbească și să ia inițiativa atunci când observa o problema în comunitate. Anul acesta, Mihai a propus proiectul „Peer tutoring”, în care elevii mai mari, recomandați de către profesori, oferă meditații gratuite în biblioteca școlii elevilor mai mici, care nu se descurcăa așa de bine la materia respectivă.

Lângă el, Bianca, elevă în clasa a X-a și vicepreședinta Consiliului Școlar al Elevilor, își prezintă câteva accesorii inspirate din moda anului 2016. Pentru ea, tema zilei a fost și o ocazie să redescopere stilul vestimentar al acelei perioade. „Îmi place moda și mi s-a părut interesant să văd cum ne îmbrăcam atunci și cum putem aduce astăzi înapoi elementele acelea”, spune ea.

La câțiva metri distanță, trece din nou skateboardul observat la începutul zilei. De data aceasta, proprietarul lui se oprește. Matei, elev în clasa a X-a și basist într-una dintre trupele rock ale colegiului, explică simplu de ce l-a adus cu el: „În 2016 mă dădeam foarte mult pe skateboard. Mi s-a părut că fără el ținuta nu era completă.”

Clopoțelul răsună din nou peste curtea Colegiului Național „Unirea”, iar muzica se oprește încă odată. Grupurile de elevi se risipesc spre sălile de clasă, skateboardul dispare din nou către capătul curții, ca și cum ultimele zeci de minute ar fi fost doar un „free trial” pentru vacanța de vară ce urmează. Părăsind liceul pe aceeași poartă pe care a început reportajul, rămâne sentimentul că, într-un oraș în care adolescenții spun adesea că nu au prea multe locuri în care să se întâlnească sau să se distreze, elevii, sprijiniți de profesorii de la „Unirea”, au creat soluția: și-au construit singuri comunitatea. 

Concertul Empire Of The Sun: Cum se distrează tinerii la apusul soarelui

de Sofia Croitoru

Arenele Romane din București se umplu de murmurele și râsetele entuziasmate ale publicului. Este o duminică de vară, 14 iunie. Soarele apune și Nuanțe de auriu și galben ocru acoperă arenele. Mulțimea se strânge într-o îmbrățișare compactă. Așteaptă cu drag momentul în care muzica va începe. Pentru câteva secunde, scena este inundată de lumini monocromatice, urmate de un caleidoscop de roz, turcoaz, și galben cald. Sub privirea soarelui, trupa Empire Of The Sun începe să cânte. Mulțimea se mișcă simultan, în ritmul melodic al formației.

În partea dreaptă a colectivului, privind îndeaproape artiștii din față, Abigail Azoulay, în vârstă de 15 ani, așteaptă cu nerăbdare să audă piesa sa favorită. „Cântecul meu preferat din setlist a fost Walking On A Dream, pentru că am avut șansa să aud piesa live, în loc să o ascult doar în camera mea, ceea ce a fost foarte distractiv”, spune ea. Melodiile trupei se auzeau prin toată arena, cu un ecou jucăuș.

În fața barului, destul de aproape de scenă, Nati Nicolae, în vârstă de 16 ani dansează alături de prietenele ei. „Pentru mine, să aud trupa cântând live este o experiență inedită și un fel de șoc cultural”, spune Nati. „Trupa are foarte multe costume, măști și animații, care îmi plac foarte mult.”

În puținele momente de liniște, arenele se umpleau de râsete bucuroase și sincere. Anticiparea era înaltă, publicul fiind nerăbdător să țipe versurile următorului cântec. „M-am distrat cel mai tare când trupa cânta melodii pe care le știam. Îmi place foarte mult să cânt versurile. Este foarte distractiv să cânți alături de alți oameni care mai sunt acolo”, zice Alexandra Samoilă, 15 ani. Nu contează cine ești sau ce faci, atâta timp cât ești într-o mulțime. Acolo, ești anonim, dar totuși, încă ești tu. 

Acum, luna urcă lent pe cerul azur închis. Oamenii obosiți, dar fericiți după concert, se îndreaptă spre ieșirea îngustă. Formează un șir indian lăbărțat, umplut de râsete și chicote. „Evenimentul  fost distractiv pentru că, chiar dacă nu mai știam lume din mulțime, te puteai înțelege cu oricine. Probabil că multă lume de acolo avea interese comune. Nu a fost genul de eveniment în care trebuia să faci anumite lucruri ca să poți să te distrezi. Simplul fapt că erai prezent acolo era un sentiment foarte bun”, spune Nati, care se grăbește spre ieșire, cu un zâmbet împlinit pe față. 

Dimineți la ,,Kiss Coffee’’

de Natalia Petrescu

Prin agitația unei dimineți din vacanța de vară, am trecut pe lângă cafeneaua la care se strâng colegii mei dimineața înainte de cursuri, lângă Colegiu Național Iași. Am intrat și eu pentru o băutură răcoritoare.

Înauntru, privirea îmi e furată de postere cu evenimente care urmează: „Seară de jocuri’’, „Seară de Catan’’, „Seară de film’’. Tavanul este acoperit cu cărți deschise, pagini dintr-o multitudine de subiecte. Pe bar stau două aparate mari care macină cafea. Barista îmi zâmbește. După o conversatie scurtă, îmi recomandă un iced latte cu vanilie. M-a ghicit din priviri.

Iau paharul de plastic și urc niște scări spiralate care pocnesc sub fiecare pas. Mă așez la prima masă liberă pe care o găsesc. Lângă mine, un grup de adolescenți se joacă Activity și trebuie să mimeze. Se ridică o fată brunetă cu ochii albaștri. 

După ce coechipierii ei ghicesc că mimează un arc cu săgeți, fata se întoarce spre mine și mă salută. ELaura, o prietenă de când eram boboacă. Mă alătur grupului ei și ajung în echipă cu Octavian și Ioana, colegii Laurei.

Îi întreb cum au descoperit acest local. Ana, coechipieră cu Laura, îmi răspunde că au găsit o recomandare pe TikTok. 

Când mă plictisesc de Activity, îi întreb dacă nu mai au alte jocuri preferate. Ioana răspunde că Alias e o opțiune foarte bună, iar Octavian îi aduce în completare că și Catan „e fain, doar ca durează oleacă cam multișor”. 

Grupul începe să joace Alias, iar eu o întreb pe Laura de ce preferă să înceapă astfel ziua. ,,Mă simt mai bine dispusă după o cafea și un joc cu amicii mei”, răspunde. „Mai ales că mereu câștig dimineața. Am mult noroc aici!’’ 

Cobor din cafenea, iar la o masă din fața acesteia stă o fată blondă cu gene lungi. Mă apropii de ea și văd că bea  matcha cu sirop roșu, probabil de căpșuni. Citește o carte groasă: „Don Quijote de la Mancha”. 

O cheama Daria și este la filologie, la Colegiul Național Iași. Citește romanul pentru un curs de teatru la care este. Vrea să devină actriță! ,,Știi că foarte mulți colegi de-ai noștri vin la Kiss să joace jocuri după sau înainte de liceu, pentru că profesorii nu trec pe aici”, spune ea. 

„Eu vin când e mai liber și stau afară”, adaugă. „În primul rând, uită-te ce priveliște minunată ai! În al doilea rând, nu știu ce are acest loc, dar doar aici mă pot concentra cu adevărat să citesc o carte. Parcă și atunci când nu mă prinde, spațiul ăsta mă face să o termin într-un timp mult mai scurt.”

Și ea se întâlnește cu Laura aici. „Domnul Matei, patronul, în fiecare dimineață ne spune o glumă și ne ridică moralul înainte de chimie sau de franceză.” 

Oamenii pe care i-am cunoscut astăzi la Kiss m-au convins să mai vin dimineața aici. Nu cred că puteam să mă întâlnesc cu persoane mai deschise să vorbească cu cineva atât de curios. 

Kiss Coffee atrage tinerii prin atmosfera de socializare. Sentimentul de comunitate este foarte important pentru unii adolescenții care vor să se simtă confortabil, să vorbească și să râdă, astfel scăpând de rutina unei zile obișnuite. Nevoia de apartenență este un aspect important pentru mulți. Conform unei statistici făcute de World Health Organization, citată de Euronews, 21% dintre tineri se simt singuri, iar adolescentele sunt mai  predispuse la acest sentiment 24%. 

Am preluat și eu obiceiul să merg dimineața la Kiss. Altfel îți începi ziua atunci când ești într-un spațiu în care te poți simți în largul tău! 

Cum se distrează tinerii la Plaja Dunărea din Galați?

de Ana-Maria Petrea

„Mamă ce bine a fost la tobogan!”, aud în timp ce trec de poarta Complexului „Plaja Dunărea Valuri” din Galați. Am ajuns cu autobuzul 33, iar la intrare am plătit 25 de lei biletul. Miroase a clor și muzica răsună în boxe. Număr din priviri cam 100 de tineri care râd, sar în apă și își fac poze. Odată cu începutul lunii iulie, după ce s-a încheiat anul școlar, își dau întâlnire la piscină.

În Galați, nu ai prea multe locuri unde să te distrezi. Există un bar unde poți merge la stand-up sau la jocuri de societate. Pe lângă acestea, mai sunt câteva cluburi unde se organizează petreceri tematice sau vin artiști cunoscuți să cânte live. 

Societatea Gospodărie Urbană administrează complexul, iar Direcția de Sănătate Publică l-a închis în 2014 din cauza unor nereguli igienico-sanitare, potrivit presei locale. Printre acestea, se numără dezinfecția manuală a apei, degradarea avansată a grupurilor sanitare și distrugerea aleilor. S-a redeschis oficial acum cinci ani.

Plaja e împărțită în două zone diferite. Prima parte e cea fără bazin, unde tinerii caută liniștea: câțiva citesc pe șezlonguri, alții stau cu căștile în urechi sau pur și simplu dorm pe nisip. A doua zonă, cea cu piscină, este complet opusă: tinerii sar în apă, iar muzica răsună în boxe.

Pe scările toboganelor se întind cozi, iar tinerii strigă: „Mai vreau o tură!”. Sus, la capătul scărilor, o tânără îmi spune că ,,este un amestec de emoție, adrenalină și distracție”. Pe costumul de baie îi curg picături de apă din părul ud strâns la spate. 

După coborâre, unii merg spre bar și cumpără sucuri pe care le beau pe șezlong. Alții stau în apă, socializează cu prietenii, se joacă cu mingea sau fac scufundări. „Este o zi foarte frumoasă”, mi-a spus Mădălina, o tânără studentă care tocmai a terminat sesiunea. „Mă relaxez, stau la piscină, mă dau în tobogane, fac poze și totodată petrec timp de calitate alături de cei dragi.”

La ieșirea de la piscină, simt trecerea la atmosfera tipică din centrul orașului. În locul muzicii, se aud claxoane, iar în locul tinerilor care sar în piscină, văd oameni care aleargă după autobuz.

Această plajă este o variantă pentru tinerii gălățeni care nu vor să bată drumul până la mare. ,,Este singurul loc în care m-aș distra în Galați, nu m-aș duce până la mare, unde este mult mai scump, când pot să vin aici”, a concluzionat Andreea, o studentă care învață la București și care s-a întors acasă de la facultate pentru vacanța de vară. 

Arta relaxării

de Iris Lungu

Vara trecută, eram în căutare de locuri inedite, căci era ultima mea perioadă relaxantă înainte de războiul clasei a opta. A ajuns la mine vestea că există o cafenea unde poți picta pe ceramică. Mi s-a părut un loc de mers. Am făcut echipă cu o prietenă. Un an mai tarziu, mă aflu la aceeași cafenea cu aceeași prietenă, Laura. De data aceasta, nu vin cu gândul de a picta pe ceramică. 

44% sută dintre adolescenții români consideră că petrec prea mult timp pe ecrane, conform sondajului Eurobarometru Flash. Scopul micii mele aventuri a fost să văd ce fac unii adolescenți  pentru a sta departe de ele și pentru a se bucura de vacanță.

Ceramic Cafe se află în centrul Bucureștiului, pe o străduță care dă în Bulevardul Lascăr Catargiu, la cinci minute de stația de metrou Piața Romană. A fost deschisă în București cu o lună înainte de pandemie, iar în Cluj în 2016. Proprietarii își propun să formeze  o comunitate unde clienții să fie creativi fără stresul de a avea opera perfectă. 

O ieșire într-un asemenea loc costă în jur de 100 de lei. Nu este un loc pe care eu și prietenii mei îl frecventăm des tocmai de asta. Dar din când în când mergem „să ne răsfățăm” cu asemenea ieșiri. 

La intrare, se află o curte îngustă. Mesele sunt gri închis, iar pe ele stau borcane cu pensule. Fiecare persoană primește câte o paletă pătrată pe care să pună culorile.  

Facem dreapta și intrăm în cafenea. În stânga noastră, se află o cameră mică. Pe unul dintre pereți este un dulap imens în care se găsesc obiecte din ceramică pregătite ca să fie pictate. Lângă acesta, se află masa cu vopselele. Există și un mic bar de unde se pot achiziționa cafele sau limonadă. Clientul își alege un obiect din ceramică, se așază la o masă, își umple paleta cu culorile necesare și, după ce termină de pictat, plătește. Ceramica va fi arsă într-un cuptor special și va căpăta luciul obișnuit. După aproximativ o lună, aceasta este gata.

Decidem să stăm la etaj. Urcăm scara în spirală și ajungem la mansardă. Aceasta este slab luminată de câteva lămpi vintage. În capătul mansardei, se află un pian. Văd în fața mea două fete, despre care presupun că sunt de vârsta mea, adică în jur de 15-16 ani. Una poartă ochelari de soare și are părul lung, iar cealaltă are părul împletit într-o coadă. Îmi fac curaj și merg să le pun câteva întrebări. 

Fata cu ochelari se numește Ioana, iar cea cu părul împletit, Delia. Descopăr rapid că și ele trec în clasa a IX-a, așa că începem să discutăm despre licee. Pentru Ioana, căreia îi plăcea pictura, era prima dată când venea în acest loc, însă Delia avea deja experiență. Ea aflase despre locație din postările prietenilor ei de pe Instagram. Cele două se distrează de obicei ieșind la piscină sau la mall. Ceramic Cafe e o ieșire aparte pentru ele. Mai vorbim mult timp despre ce ne trece prin minte și, la final, facem schimb de conturi de Instagram.

Ne pregătim să ieșim din cafenea când observăm patru tineri care pictează și râd de zor. Daria, una dintre ei, îmi spune că au ales Ceramic Cafe pentru că, în timp ce își beau cafeaua, vor să facă și altceva. Ea spune că pictura este relaxantă, iar prietena ei râde. Adevărul este că poate fi uneori dificil să îți iasă desenul exact cum îți dorești, dar mereu merită. Daria nu este o fană a ieșirilor în club, pentru că simte că nu poate comunica așa cum trebuie cu prietenii ei. 

Chiar dacă timpul petrecut la Ceramic Cafe a fost scurt, m-am bucurat să cunosc tineri ca mine. Din cand in cand, îmi place sa mă întorc la această cafenea, pentru că simt ca îmi las toate problemele la ușă și mă pot bucura câteva ore de o atmosfera plăcută, băuturi delicioase și de libertatea de a fi creativă.

Unu, doi, trei… De la capăt!

de Teodora Spiridon

Suntem în mijlocul unui exercițiu interactiv care ne-a vrăjit pe toți cei aproape douăzeci de tineri veniți la Zbor Hub Ploiești pentru un atelier de teatru și improvizație. Din capătul opus al sălii, se aud două voci care spun „trei” deodată. Toți izbucnim în râs și o luăm de la capăt cu jocul de numărare. 

La începutul verii, o bună prietenă m-a întrebat dacă nu aș vrea să mergem la un spectacol de teatru. Căutând în programul teatrului din oraș, nu ne-a atras mare lucru. Însă, întâmplător, pe Instagram, am dat de un workshop tematic despre teatru de la Zbor Hub. Postarea: „Act & Feel, Teatru și improvizație” ilustrează atelierul ținut de Viviana, o fată care a terminat clasa a 11-a. Eu și prietena mea ne-am gândit că am putea încerca. 

În Ploiești, elevilor le lipsesc opțiunile de petrecut timpul împreună după ce termină programul de la școală. Pe lângă cafenele, mai au de ales între două mall-uri, plimbări pe bulevard sau evenimentele de vară ținute de primărie aproape de gară, cu muzică și spectacole. Însă, din 2024, în fiecare săptămână, la Zbor Hub au loc ateliere de dezvoltare personală, educație financiară, competențe digitale, sustenabilitate sau artă. Printre ele, își găsesc loc și inițiativele voluntarilor, cum este atelierul Vivianei.

Când ajung la atelier, mă atrage clădirea. O am în minte mult mai slab colorată și mai puțin decorată de când am vizitat-o acum aproape un an, la un eveniment despre robotică. Acum o văd plină de postere colorate, de rafturi și mese pline ochi cu jocuri și proiecte făcute de tineri. Miroase a mobilă nouă de lemn și a vară. 

Workshopul începe cu o introducere despre ce înseamnă, de fapt, teatrul. Chiar coordonatoarea evenimentului predă și pledează împotriva „replicilor învățate pe de rost și a serbărilor de la școală” care limitează participarea cu adevărat a tinerilor. Vorbește despre o artă care „le conține pe toate”, despre emoții și despre tot ceea ce spectatorul nu vede imediat. „E mult mai mult decât niște foi, un scenariu, niște actori și un regizor”, spune Viviana.

Apoi, trece la exerciții. Primul este cel de coordonare: participanții trebuie să numere împreună până la zece fără să vorbească simultan. Dacă două persoane spun același număr în același timp, o iau de la capăt. Apoi, continuă cu exerciții de teatru transformate în jocuri, astfel încât participanții să descopere ce presupune improvizația și lucrul în echipă într-un domeniu creativ.

 „Pare simplu, dar n-a fost deloc așa”, spune Viviana la câteva zile distanță. „Abia după aproape șapte minute ajung să numere împreună până la zece, spre bucuria tuturor”, adaugă despre exercițiul de coordonare. Restul atelierului continuă cu exerciții de teatru transformate în jocuri, astfel încât participanții să descopere cu ușurință ce presupune improvizația și lucrul în echipă într-un domeniu creativ. 

Unul dintre mesajele pe care Viviana vrea să le transmită indirect participanților prin exercițiile alese este: „Personajul poți fi chiar tu, cu puțină încredere”.

Ideea atelierului i-a venit firesc. Face teatru de doi ani și își dorește să împărtășească pasiunea aceasta și altor tineri. Când a propus workshopul coordonatoarelor de la Zbor Hub, ele au avut încredere că se va descurca. „Act&Feel” a fost primul atelier pe care l-a facilitat la Zbor Hub, dar nu prima experiență de acest fel. 

„M-am simțit bine”, spune ea. „Îmi place, în general, să fac chestii pentru oameni”. Cea mai mare satisfacție, însă, vine din implicarea participanților: „Chiar mă bucur pentru tinerii din zilele de astăzi că vor să mai facă și alte lucruri. Zbor Hub chiar este un spațiu unde poți să te dezvolți și să faci și alte lucruri”, spune Viviana.

De altfel, asta este și esența locului. Pe lângă ateliere de teatru, tinerii participă la workshopuri de dezvoltare personală, educație financiară, antreprenoriat, competențe digitale și sustenabilitate. Așa, întâlnesc artiști, psihologi sau specialiști din domenii diferite și se implică în organizarea unor evenimente importante din oraș.

Distracția, însă, nu se termină odată cu activitățile. Există seri în care spațiul rămâne deschis doar pentru ei, pentru jocuri de societate și petreceri tematice: „Poate uneori e obositor, dar tot e fun, pentru că ești cu prietenii, cu alți voluntari, care poate o să-ți devină prieteni”, spune Viviana. 

În Europa, teatrul este privit tot mai mult ca un spațiu în care tinerii își pot antrena reflexul participării civice. Peste 40% din tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani spun că ar vrea să influențeze deciziile din jurul lor, însă doar 16% simt că au această putere, conform unui proiect de cercetare al Universității din Gothenburg. Cercetătorii explică faptul că teatrul comunitar poate crea tocmai acest sentiment de implicare și apartenență, oferindu-le tinerilor un spațiu în care experiențele lor devin subiect de dialog și inspirație pentru acțiune comună.

Deși începe să se întunece, câțiva voluntari încă strâng mesele și râd cu poftă. Din capătul scărilor aud în surdină muzică și o propunere simplă: „Nu vrei să mai stai la un joc?”. Pentru cei pe care îi întâlnesc azi, cursul despre teatru este și ceva interesant, dar și un pretext ca să poată fi împreună.

Voluntariatul, noua scenă a distracției în rândul tinerilor 

de Maria Tomescu

Voluntariatul a devenit, pentru mulți tineri, noua scenă a distracției, iar experiența de la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) mi-a confirmat asta. La Cluj, în mijlocul festivalului, am realizat rapid că nu este doar un paradis al cinefililor în goana unui rating dur pe Letterboxd, ci și o escapadă pentru tinerii dornici de comunitate, apartenență și vizibilitate.

Concurența admiterilor la facultate pare să se mute în zona voluntariatului. Anul trecut, la TIFF, s-au înscris în jur de 1000 de tineri pentru 390 de locuri. Eu am fost unul dintre ei. Pentru mine, voluntariatul n-a însemnat doar turele, ci mai ales ce venea după ele. Fiecare zi se încheia cu o ieșire prin oraș sau un party al voluntarilor. În timpul turelor, am întâlnit oameni cu care am stat nopți întregi la povești și dezbateri despre politică, chiar dacă a doua zi ne întorceam la scanat bilete. Am cunoscut persoane cu aceeași obsesie pentru Jean-Luc Godard, cu care am ajuns inevitabil să faci rant-uri despre filme până târziu în noapte, ignorând complet oboseala. Mi-am făcut o prietenă din capitală, fascinată de accentul clujean. TIFF-ul a adunat tineri din toată țara, iar energia asta comună se vedea în felul în care orașul era plin de voluntari cu badge-ul la gât, ca o comunitate informală care ocupa temporar spațiul urban.

Aceeași nevoie de apartenență pe care am simțit-o ca voluntar s-a regăsit și în proiectul Teen Spirit. Dacă voluntariatul arată cum tinerii participă, această secțiune arată cum încep să îl modeleze.

Creat de 8 foști voluntari, programul a transformat, Muzeul de Artă din Cluj într-un spațiu viu timp de o săptămână, acaparat de artă contemporană. Fiecare zi a avut un focus diferit, dar ce m-a impresionat a fost diversitatea și libertatea de expresie: de la proiecții de scurtmetraje animate la discuții despre gentrificare, la intervenții de graffiti marca Comunitatea 156, formată din elevii Liceului de Arte Vizuale Cluj-Napoca.  În același spațiu s-au purtat și discuții despre educația sexuală și experiența queer coming-of-age, alături de dialoguri multiculturale, o expoziție dedicată sporturilor extreme și un market analog. Tinerii nu au adus doar un plus de energie în festival, ci și-au lăsat o amprentă clară, construind o secțiune proprie.

Despre cum apare un astfel de spațiu m-a dus la o discuție cu Georgiana Ursuțiu, o voluntară veterană, acum una dintre coordonatoarele programului. „Pe lângă proiecții, concerte și activități, pentru mine TIFF-ul este despre oamenii mișto pe care îi poți întâlni”, spune Georgiana. „Dar și despre prieteniile care se formează aici, iar acest lucru mă motivează să revin în fiecare an.”

Georgiana mi-a spus că ei înțeleg ce înseamnă să fii tânăr și să simți că nu aparții spațiului în care te afli. „Exact acest lucru încercăm să îl facem: să oferim o voce tinerilor care urmează.”

Privind înapoi, TIFF-ul a fost mai puțin despre filme, ci despre felul în care tinerii reușesc să transforme un festival cultural într-un spațiu al lor. Dintre toate festivalurile pe care le-am hoinărit ca voluntară, acesta a fost cel mai distractiv și singurul care m-a lăsat cu prieteni la distanță, follow-uri pe Letterboxd și cu o listă solidă a celor mai ieftine prețuri la bere din Cluj.

EDITAT DE PATRICIA CÎRTOG