Scroll down for English
Într-un interviu pentru Școala 9, feministul german explică de ce studiile de gen sunt necesare în școală, oriunde în lume, și că bărbații sunt cheia pentru obținerea egalității de gen. În plus, este nevoie ca profesorii să fie primii educați astfel încât să nu le mai transmită copiilor că „păpușile sunt numai pentru fetițe”.
Miercurea viitoare, pe 28 octombrie, Curtea Constituțională a României trebuie să se pronunțe pe o modificare legislativă care interzice orice studii de gen în școli și universități. Tema studiilor de gen este una care stârnește controverse peste tot în lume.
„Încă mai credem că femeia este prima opțiune atunci când vine vorba de îngrijirea copiilor”
Senatul a adus o modificare la legea educației care spune că ideologia de gen sau studiile de gen vor fi interzise în școli și universități. Președintele a contestat-o la Curtea Constituțională și este susținut și de mai mult academicieni. Până la finalul lui octombrie se va lua o decizie. Cum vi se pare situația?
Nu știu nimic despre situația din România, dar nu sunt surprins. Există multă masculinitate în lume, care se simte fragilă și încearcă să restabilească sisteme pe care eu credeam că le-am depășit. Vom vedea acum cât de puternice sunt democrațiile în care trăim în a răspunde la aceste provocări. Pentru că este necesar să facă asta.
Un raport UNESCO arată că în toată Europa, femeile apar portretizate în manualele școlare în poziții tradiționale. Cât de mult afectează percepția unui copil faptul că vede femeile mereu făcând treburi prin casă?
E o chestiunea foarte importantă și trebuie să începem să ne educăm copiii devreme. Eu am un băiat la grădiniță care uneori vine acasă cu niște viziuni care nu știu de unde apar. Eram la o librărie și am văzut titlul unei cărți: „Păpușile nu sunt pentru băieți”. Sigur, era un titlu ironic, conținutul probabil era altul. Și el spune: „da, așa e!”.
Trebuie educat personalul din școli, grădinițe și creșe. Ei sunt cei care reproduc aceste roluri de gen și care pot să intervină și să ne educe copiii în ideea că trebuie să le oferim roluri de gen mult mai variate.
Foto: Pixabay
În Germania avem niște roluri foarte limitate. Eu numesc asta retradiționalizare și o explic așa: doi tineri merg la spital ca să li se nască primul copil și intră pe ușă un cuplu modern și ies ca un cuplu din 1950. Ceva se întâmplă acolo.
Mulți prieteni de-ai mei trăiesc viețile părinților lor sau încearcă măcar. S-au căsătorit, au casă, sunt din categoria privilegiaților și se cred încă niște cupluri moderne.
Decalajul între genuri în Germania este de 52,4%. O femeie face cu o oră și jumătate mai multă treabă în fiecare zi decât un bărbat. În momentul când apare un copil, diferența crește la 83% și dacă femeia trece de vârsta de 34 de ani, diferența atinge 100%.
Penalizare pe copil
Un studiu danez arată ce se întâmplă cu veniturile unei femei în următorii zece ani după ce naște un copil. E ceea ce se cheamă „penalizare pe copil”, e îngrozitor. Cea mai mare penalizare este în Germania, unde o femeie va primi cu 61% mai puțini bani în următorii zece ani după nașterea copilului. Ar trebui să schimbăm sistemul fiscal german. Și cred că asta se întâmplă și prin alte părți, din păcate.
Fiul meu trebuie să mă vadă făcând munci casnice, să vadă cum e atunci când tata are această apăsare mentală a treburilor casnice și mai trebuie să găsească soluții și la serviciu. Trebuie să vadă și să învețe că acestea sunt responsabilitățile amândurora dintre părinți.
„Nu poți lupta contra misoginismului cu aceeași forță brută pe care o exprimă misoginii”
Unul dintre colegii mei jurnaliști, bărbat, crede că feminismul este doar propagandă. Că atletele, de exemplu, exagerează când le cer comentatorilor sportivi să nu mai vorbească despre fizicul lor și că în realitate ele vor să fie privite. Și mai crede că dacă ești suficient de bun, îți vei atinge scopul. Egalitatea fiind doar un fel de „joci și câștigi”. Ce i-ați spune unei persoane care gândește așa?
Acum depinde care e unghiul din care îl poți aborda, fiindcă îmi pare că are o viziune destul de îngustă asupra felului în care trebuie să arate lumea. Face parte din norma socială, oricum. Crede că este îndreptățit să beneficieze de toate condițiile preexistente din lume. Ceea ce evident nu înțelege este că lumea a fost făcută pentru oameni ca el. Probabil că nu s-a gândit niciodată la aceste concepte, la intersecționalitate (n.r. studiul de identități sociale care se suprapun sau se intersectează și sistemele lor de opresiune, de dominare sau de discriminare).
Probabil că nu i-a trecut prin cap că modul în care vede el lumea are consecințe pentru oamenii diferiți de el. Și că asta este opusul unei lumi corecte și inclusive.
I-aș spune să se educe, adică să nu mai facă aceste declarații atât de înguste. În schimb, ar trebuie să-i întrebe pe alți oameni diferiți de el cum le pare lor lumea. Mulți bărbați jurnaliști se simt îndreptățiți să aibă viețile pe care le au. Asta vine de la oameni care determină cum arată lumea, scriu despre asta din perspectivă proprie, dar pretind că o fac din poziție neutră și nu e deloc așa.
E foarte greu să ajungi la oamenii care gândesc așa. Dar poți să le pui întrebări: crezi că lumea e la fel pentru toți? Dar cei care sunt diferiți de tine, cum ar fi o lesbiană de culoare din emisfera sudică, o femeie care n-a avut parte de educație? Crezi că lumea arată la fel pentru ea ca pentru tine? Crezi că a avut aceleași șanse ca tine? Chiar crezi că sistemul în care trăim e bazat pe bune pe meritocrație?
Am un alt exemplu: o președintă de ONG mi-a povestit că a organizat cursuri de antreprenoriat pentru femeile de la țară și unele au promis că participă. Dar nicio femeie n-a venit. Așa a aflat că trebuia întâi să le ceară voie soților acelor femei. Cum le ajuți pe aceste femei?
E foarte greu. Pentru că au trăit în acest sistem de multă vreme și probabil sunt parte din el. S-au adaptat deja lui pentru a supraviețui, ca să-și mențină sănătatea mentală și poate și fizică. Bineînțeles, autoritățile ar trebui să intervină dacă există un pericol iminent. Cred că ar trebui intervenit pe partea masculină mai mult decât pe cea feminină.
Cred că acest „empowerment” al femeilor trebuie să fie însoțit de educarea bărbaților și de munca pe care să o depună ei pentru a-și schimba viziunile, să înțeleagă privilegiile pe care le au în sistemul în care trăiesc.
E nevoie de alianțe, grupuri, ONG-uri, inițiative guvernamentale pentru a educa oamenii, pentru a arăta că acest tip de sistem nu mai e acceptabil. Nici de lege, nici de societate, nici de acești aliați bărbați pe care ar trebui să-i avem în societate.
Nu poți lupta contra antifeminismului și misoginismului cu aceeași forță brută pe care o exprimă misoginii. Cred că într-un final, nu e despre a face nu știu ce mare intervenție, ci de micro acțiuni care pot schimba sistemele pas cu pas.
Credeți că feminismul îmbunătățește și viața bărbaților deopotrivă? Poate așa pot petrece mai mult timp cu copiii lor, de exemplu.
Nu trebuie să fii un feminist înfocat să faci asta. O poți face doar pentru tine. Dar așa devii parte din schimbare. Și oricum, feminismul nu e un fenomen recent.
Problema este că sistemele noastre nu sunt gândite pentru asta. Ele sunt organizate ca un monolit și acesta se învârte în jurul muncii plătite.
Eu, de exemplu, am avut o săptămână foarte interesantă: până în dimineața asta am stat singur cu fiul meu de cinci ani care a fost foarte bolnav în ultimele zile. Soția mea este la mama ei, la 200 de kilometri distanță, care urmează să se opereze la șold.
Munca asta de îngrijire ne ajută să rămânem conectați unii cu alții și cu natura noastră umană. Grija este o parte esențială a vieții. Deci eroarea este în sistem, fiindcă ce facem noi nu este văzut ca fiind muncă.
„Eu rămân în continuare un bărbat și nu sunt la fel de criticat cum sunt femeile”
Dintotdeauna ați fost un feminist?
Bineînțeles că nu. Mi-a luat ceva timp să realizez că tot ce se configura în jurul meu avea consecințe. Sunt și eu un reprezentant al normei sociale. Sunt heterosexual, vârstă de mijloc, alb, educat, cu familie. Cam asta e definiția privilegiatului.
Ziceam și eu că sistemul e unul drept, avem egalitate de gen, diversitate și toate cele. Asemenea acelui jurnalist pe care l-ai menționat.
Mai târziu, am devenit CEO la mai multe companii de tehnologie și aveam majoritar femei cu joburi part-time. Și asta a fost cea mai bună constelație în care să cresc.
Am încercat să sparg monolitul ăla care le obliga să lucreze doar de la nouă la cinci și cu restul să se descurce. Nu, eu am căutat soluții. Și când începi să faci așa, înțelegi prin ce greutăți trec. Și dacă tu ca angajator te adaptezi, începi să stabilești o legătură corectă. Asta e marea viziune.
Care este în general reacția când spuneți că sunteți un activist feminist? E reacția diferită la femei față de bărbați?
Da, clar e o reacție diferită. De cele mai multe ori, sunt femei care rămân uimite și care sunt sceptice, fiindcă n-au mai văzut bărbați feminiști. Mai sunt și mulți bărbați care se pretind feminiști, dar se comportă într-o altă manieră. Mai fac și eu asta, nu sunt perfect. Învăț în continuare.
Sigur, mulți bărbați râd de asta. Alții sunt agresivi, dar în comparație cu ce pățesc femeile activiste, e cu totul alt ton. Fiindcă până la urmă eu rămân în continuare un bărbat și nu sunt la fel de criticat cum sunt femeile, chiar dacă spunem aceleași lucruri.
Apoi mai e hărțuirea online. Să fii femeie în public și mai ales în sfera social media, e îngrozitor. Și eu am parte de critici, agresiuni, dar nu se compară cu ce pățesc femeile activiste.
Ce înseamnă „Lumea nu e la fel pentru toată lumea”?
În mod normal ne uităm și le compătimim pe femei, pe victime. Dumneavoastră spuneți: uitați-vă mai bine la bărbați, la cei privilegiați. Grupă în care vă includeți. Când v-ați dat seama că sunteți un privilegiat?
- Și ăsta a fost un proces încet. Un mic exemplu: Într-un parc din Germania o femeie a fost violată. Și asta a deschis o discuție publică dacă parcurile sunt sau nu spații sigure. Ce s-a întâmplat? A apărut un articol în care un bărbat jurnalist a fost noaptea în parc și a scris că e un loc sigur. Nimeni nu a sesizat anomalia. Nimeni nu s-a gândit înainte să facă materialul că e o idee de rahat să trimiți un bărbat noaptea în parc și apoi să-l lași să zică dacă e un loc sigur sau nu. Lumea se simte diferit pentru fiecare.
Apoi, mi-am mai schimbat perspectiva la un incident pe Twitter unde Danielle Muscato, o activistă pentru drepturi omului, a pus întrebarea: ce ați spune dacă ar exista o interdicție în toată lumea ca bărbații să iasă din casă după ora 21:00?
Era o întrebare ipotetică. Ideea asta care poate părea nebună, eu am găsit-o normală. Femeile i-au comentat: aș vrea să pot merge într-un bar fără să-mi fie teamă că mi se va pune ceva în băutură când merg la toaletă, aș vrea să îmi pot lăsa geamul de la dormitor deschis noaptea, aș vrea să urc în mașina mea fără ca prima mea grijă să fie să blochez ușile.
Eu nu trebuie să mă gândesc la niciunul dintre aceste lucruri așa cum se gândesc femeile și poate persoanele transgender sau alte categorii. Lumea nu e la fel pentru toată lumea.
Simt că femeile au strigat destul ca să pună pe agendă aceste concepte. Chiar am auzit oameni spunând: cine, feministele alea care se duc fără sutien să strice evenimente serioase? Credeți că există o stigmatizare a feministelor și că deja cuvântul feminist e peiorativ?
Bineînțeles că dacă tu critici feministele pentru că sunt cum le-ai descris, ceea ce faci este „tone policing” (n.r. poliția tonului este o tactică bazată pe criticarea unei persoane pentru exprimarea emoției, nu pentru punctele de vedere exprimate).
Cred că e absolut necesar să ai voci radicale printre feministe. Avem nevoie de ele fiindcă feminismul este un lucru larg, nu putem schimba un sistem dacă limităm feminismul la un concept îngust și-i respingem ideile radicale.
Poate că ar trebui să înființăm un grup numit „bărbații isterici” tocmai pentru a schimba această percepție, să le arătăm că isteria nu e un atribut pe care să-l lipești pe fruntea unei persoane care arată deficiențele societății. Și că n-are nimic de-a face cu genul.
Avem standarde duble. Dacă o femeie politician ține un discurs în Parlament în care e foarte directă, ziarele nu vor zice că e directă, vor zice poate că nu era în toane bune. Se întâmplă asta încă și jurnaliștii joacă un rol esențial, uneori ei transmit roluri de gen îngrozitoare. De asta avem nevoie ca jurnaliștii să se educe.
Știi poemul lui Robert Frost despre cele două drumuri? Am mers pe drumul cel mai puțin bătătorit și asta a făcut diferența, zice el. Așa că nu alege calea ușoară.
„Nu mai reparați femeile, reparați sistemul!”
Despre asta e vorba. Exact despre asta!