Ministerul Educației a venit cu o propunere de programe școlare pentru care, timp de o lună, oricine, profesor sau nu, poate face sugestii (completând un formular).
Între timp, dezbaterea a pornit ca pe săniuș pe rețelele sociale unde profesori, scriitori, experți în educație au criticat programa de română. Vorbim doar de clasa a IX-a, singura pusă în dezbatere. Adică nu știm ce urmează la celelalte clase sau cum va arăta bacalaureatul.
Aceste programe ar fi trebuit să fie terminate măcar în 2021, de atunci se lasă așteptate. Asta pentru că în 2017 erau aprobate noile programe școlare la gimnaziu. Adică pentru elevii care intrau atunci în clasa a cincea și ca aceștia să aibă un parcurs unitar, ar fi trebuit ca atunci când au intrat într-a noua, adică în septembrie 2021, să existe programele pentru liceu. Dar nu a fost așa. Așa că profesorii au improvizat, au încercat să facă legătura cât mai lină de la o programă mai modernă la cea pe care o aveau. Acum, cei care vor fi la liceu în 2026-2027 vor avea programe școlare noi.
Dacă ați urmărit dezbaterea, probabil ați văzut repetându-se cuvântul „diacronic”. Ce înseamnă asta? Că vor să ia literatura cronologic, istoric, de la primii autori care au scris ceva în română.
Materia nu va mai fi împărțită pe calupuri tematice ca până acum: Adolescența sau Joc și Joacă, Familia sau Școala, Iubirea sau Scene din viaţa de ieri şi de azi, Aventură, călătorie, Lumi fantastice, Confruntări etice și civice sau Personalități, exemple, modele.
Noua programă propune conținuturi de tipul: Forme literare incipiente în cultura română, Istorii colective și istorii individuale în secolul al XVIII-lea, Cultură și societate în prima parte a secolului al XIX-lea, Reprezentări ale lumii în a doua parte a secolului al XIX-lea, Junimea și conștiința europeană a literaturii române.
Critica cea mai mare a fost adusă listei cu recomandări de autori, considerată prăfuită, mai degrabă potrivită pentru facultate decât pentru elevii de 14-15 ani:
Ion Neculce, Anton Pann, Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Radu Ionescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici; Niccolò Machiavelli, Montesquieu, Molière, Alphonse de Lamartine, Stendhal.
Nicio autoare în această enumerare, a fost o altă critică, și deloc autori contemporani, pentru că propunerea este ca elevii de a noua să înceapă cu primele scrieri în română.
În programa trecută, la fiecare calup tematic, erau propuși și autori contemporani și inclusiv autoare. Profesorii puteau alege fragmente literare din Mircea Eliade, Radu Cosaşu, J. D. Salinger, William Golding, Nina Cassian, Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, J.W.Goethe,Mark Twain, Lewis Caroll, Hortensia Papadat-Bengescu, John Steinbeck, dar și de Ion Ghica, I. L. Caragiale, Ion Creangă.
Suntem în luna în care versurile „I heard you calling on the megaphone/ You wanna see me all alone / As legend has it, you are quite the pyro / You light the match to watch it blow” ale melodiei lui Taylor Swift au fost ascultate de câteva sute de milioane de ori. Iar cel mai viral trend pe Tiktok a fost „Wabi-sabi”.
Poți să spargi universul GenZ și Alpha cu texte de tipul - „Ce sosiră asupra noastră cumplite acestea vrémi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji și suspinuri. Și la acestŭ fel de scrisoare gîndŭ slobod și fără valuri trebuiește. Iară noi prăvim cumplite vrémi și cumpănă mare pămîntului nostru și noaă”, din Letopișeul Țării Moldovei? Și mai mult, să plantezi cu ele pofta de lectură?
Nu prea, ne-au spus două profesoare de limba și literatura română la liceu. Le-am întrebat pe Mihaela Condrat, profesoară la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea, și pe Irina Căpățînă de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova cum li se pare noua programă, dacă profesorul chiar poate face minuni la clasă pe orice text literar și cum ar fi vrut să arate noua programă.
„Hai să scoatem un manual unic, eventual o listă de autori interziși și am terminat”
- Cum vi se par noile programe de liceu?
Mihaela Condrat: Sunt profesor de limba română și pâinea mea e literatura și impresia mea este că mi se ia. E ca un pariu cu cititul pe care îl pierdem dinainte, de parcă am vrea să creștem necititori.
Așteptam de ceva ani o nouă programă de liceu, care să se lege cu ce fac elevii de gimnaziu. Absolvenții de clasa a XII-a din anul școlar trecut au fost primii care au intrat la liceu fără să existe continuitate între programă reformată de gimnaziu și cea de liceu. Noi, profesorii de literatură, a trebuit să ne adaptăm și să găsim niște căi să conectăm ce au făcut în gimnaziu cu ceea ce au în liceu.
Pe copiii de gimnaziu dacă îi întrebi ce au citit ei între 10 și 14 ani, obții următoarele răspunsuri: „Harry Potter”, cărțile scrise de Roald Dahl, „Războiul care mi-a salvat viața”, „Minunea” lui Palacio, „Platanos” al Doinei Ruști.
Va fi o ruptură, îndrăznesc să spun, chiar o catastrofă, să începi acum la clasa a IX-a orele de literatură cu lecții de istoria limbii și literaturii, cu texte pe care noi, profesorii, le înțelegem ca fiind forme de expresie literară când limba română abia își căuta calea de exprimare.
Psalmii, letopisețul sunt absolut inoportune, sunt inadecvate modului în care copiii de 14-15 ani înțeleg lumea și își pot hrăni nevoia de a citi.
E un singur lucru pe care îl salut la programa aceasta, era o intervenție necesară - sunt reintroduse conținuturi legate de normă, de abatere, noțiuni de gramatică. Acestea au fost o intervenție necesară, dar în rest, nu.
Să reintroducem obligatoriu și religia, dacă tot mergem în zona aceasta, hai să scoatem un manual unic, eventual o listă de autori interziși și am terminat. Ne-am făcut treaba în educație!
Irina Căpățînă: M-au făcut să mă simt foarte tristă programele astea, nu neapărat pentru că avem trecerea de la nucleele tematice la viziunea diacronică. M-au întristat acele conținuturi, sugestiile listelor de scriitori.
Cred că pe mine și pe toți profii care se duc zi de zi la clasă, programele ne-au dus cu gândul la manualele după care cei mai mulți dintre noi am învățat sau pe care unii le-au folosit în predare acum 20-30 de ani.
În clasa a IX-a, le spun copiilor de la început că ne jucăm, dar ne jucăm la modul cel mai serios, învățăm să ne apropiem de literatură. Pentru mine și cred că pentru mulți este o clasă cu foarte multă bucurie.
Programa gândită în universuri tematice îmi dă mie libertatea să îmi aleg orice fel de text din literatura română, din literatura universală, care să se încadreze în nucleele respective și care să vină în întâmpinarea elevilor și să-i facă să se deschidă puțin față de ceea ce urmează în clasele a zecea, a unsprezecea și a doisprezecea.
Acum vreo 5-6 ani, la finalul unei clase a XII-a, un elev îmi spunea „dacă nu aș fi făcut clasa a IX-a cu dumneavoastră și aș fi aflat că se face așa română, aș fi plătit să vin să fac ora cu dumneavoastră”. Aveam o libertate care se transformă în experiențe frumoase, în experiențe semnificative. Copiii nu simt în clasa nouă că se rupe ceva de la gimnaziu la liceu, cel puțin la română.
Și acum, dintr-odată, s-ar trece direct spre zonele astea grele, istorico-socialo-culturalo-cu implicații chiar filozofice. Și ei nu sunt, în primul rând, pregătiți. Mi se pare că principiul că tot ceea ce facem noi la clasă și tot ceea ce se duce către elev trebuie să aibă la bază particularitățile de vârstă și psihologice ale copilului este suspendat în această programă.
Programa arată foarte bine, dar pentru un nivel universitar.
- Un argument pro-programa aceasta este că un profesor bun ar trebui să facă atractiv orice conținut. Ce părere aveți despre asta?
Mihaela Condrat: Așa este, reușim de ceva ani încoace să transformăm lecțiile pe letopiseț la clasa a XI-a, pe cronicari, pe „Scrisoarea lui Neacșu”, încercăm să le contextualizăm și să le aducem mai aproape de ce pot ei înțelege, să stabilim similarități cu ce se întâmplă acum. Da, ține și de măiestria noastră, dar în același timp, trebuie să ținem cont că acești copii se hrănesc cu mesaje online, acolo unde sunt multe tehnici creative. În online, pentru ei totul este un spectacol.
N-ar trebui să fie o provocare a mea ca profesor să găsesc metode ingenioase de a preda un text câtă vreme literatura contemporană îmi pune la îndemână texte deja atractive.
Adică la însemnări de călătorie, nu văd de ce m-aș duce la Ion Codru-Drăgușanu, pot să mă duc să iau fragmente din „Călătorie în jurul omului” de Stermin pe care ei le pot înțelege cu ușurință.
E și o chestie de onestitate. Când îi preiau în clasa IX-a, în primele săptămâni, le spun că o să începem o călătorie împreună și că regula este să citim. Dar le promit că vin către ei cu texte care să le placă, care să-i provoace, care să le stârnească curiozitatea, care să le vorbească despre ce le place, despre emoții, familie, prietenie, iubire, călătorie... În contextul noii programe, eu nu o să pot cu onestitate să le fac o astfel de promisiune copiilor pentru că o să știu că trebuie să mă duc spre ei cu texte pe care, de la bun început, o să le găsească neinteresante, plictisitoare, total decontextualizate și neancorate în capacitatea lor de a înțelege lumea în care trăiesc. Nu e generația potrivită.
Sunt și mamă de fetiță de 15 ani care în toamnă va începe clasa a noua. Știu ce citesc, știu cum aceste texte o să le ucidă pofta de a citi și cât de ușor le va fi copiilor să se mute către TikTok, către influenceri și să ne considere pe noi, profii de literatură, ca fiind o sursă necredibilă, neinteresantă, prăfuită.
Irina Căpățînă: Cei care au venit în apărarea programelor au mizat pe ideea asta de libertate, pe care o avem și acum pentru clasa a noua, în sensul în care sunt doar niște recomandări, nu se menționează nicăieri un anumit text. Sunt niște liste de scriitori recomandați, de acolo profesorul poate să facă o selecție.
Viziunea asta asupra programei este străină de realitatea din școală. Nu suntem toți croiți după chipul și asemănarea celor care s-au gândit la un profesor ideal. Sunt profesori care, de pildă, nu pot să se desprindă de manual. Sunt profesori care se folosesc creativ de libertatea asta și au curaj. Dar sunt profesori care predau cu presiunea unui examen.
Evident, nu suntem profesori doar pentru examen, dar trebuie să admitem și să înțelegem că asta este o dimensiune a ceea ce facem și e o presiune în același timp asupra noastră. Nu pot, fără să știu în clasa a noua cum o să arate examenul de bacalaureat, să-mi fac o selecție, să mă duc spre niște texte, niște autori.
Povestea asta cu gândirea critică, care apare, la începutul notei de prezentare a programei, este o sintagmă pe care o rostogolim de foarte multe ori în lipsă de altceva. Mai spun cei care apără conținuturile acestea că putem să-i învățăm să-și activeze gândirea critică indiferent de conținuturile pe care le avem la dispoziție. Nu cred că lucrurile stau chiar așa.
Pentru că gândirea critică, evident, formată în timp, ține cont de materialul cu care o hrănești. E exact ca inteligența artificială, întoarce ceea ce de fapt îi dai.
Haideți să ne gândim că în clasa a opta acești copii au făcut „Cum e lumea” sau „Platanos”, texte în care se jucau și care le stimula creativitatea și în care ei se regăseau. Și peste câteva luni îi punem să scoată, nu știm de unde, din ce înțelegere, un eseu, un proiect, un referat, un material, despre naționalismul romantic de la poezie la pictura istorică.
Rămânem la o viziune a profesorului care crede cu toată ființa lui că materia lui este cea mai importantă și nu știu dacă în epoca asta ne mai permitem să mai gândim așa.
Limba română nu este cea mai importantă, este la fel de importantă ca istoria, ca matematica, biologia și limbile străine. Nu putem să gândim altfel dacă vrem să scoatem un adult funcțional, nu să scoatem un absolvent, că absolventul este acolo în limitele unor documente oficiale și, probabil, parte dintr-o statistică după examenul de bacalaureat. Nu are cum să iasă din mâinile noastre acest adult funcțional, intelectual, profesional, civic, dacă noi fiecare mergem la clasă și în virtutea acestei viziuni continuăm să credem că doar materia noastră este cea mai importantă.
- Care ar fi fost așteptarea dumneavoastră? Cum ar fi arătat o programă care să vă permită să vă duceți la clasă și să formați cititori?
Mihaela Condrat: Principiul numărul unu - texte cât mai ușor de parcurs la nivel de expresie, texte contemporane. În plus, unde ne sunt autoarele? Eu mi-am început întotdeauna de câțiva ani încoace clasa a IX-a cu „Inocenții” de Ioana Pârvulescu, am integrat fragmente din „Exuvii” de Simona Popescu, la tema „Joc și Joacă” sau la „Adolescență”. Unde e Ana Blandiana? Unde sunt Cella Serghi, Ileana Vulpescu, Angela Marinescu, Nora Iuga? Dacă ne ducem în spate și coborâm cronologic așa cum propune programa, spre Junimism, de ce nu am ales-o și pe Sofia Nădejde?
Din punctul meu de vedere, programa ar fi trebuit să includă texte contemporane cât mai multe și ar trebui să includă și autoare.
Irina Căpățînă: Problema a fost și este în continuare felul în care arată subiectele examenului de bacalaureat. Pentru că, fără presiunea examenului de bacalaureat, să predai limba și literatura română acum este o foarte mare bucurie, o plăcere.
M-aș fi așteptat ca programa să fie poate mai aerisită. Acum, dimpotrivă, este chiar mai încărcată. Mi-aș fi dorit poate ca și lista aceea a autorilor canonici să fie un pic regândită.
Mi-aș fi dorit ca tot balastul care exista în programele de până acum să fie eliminat și să putem să ne concentrăm efectiv pe texte și pe scriitori și pe epoci relevante pe care să putem să exersăm și să-i facem pe elevi să dobândească instrumentele astea de gândire critică și tot ce vine de acolo.
Sunt copii care intră cu ultima medie la liceu în jurul a 9.30-9.40. Pentru acești copii un eseu de tipul celui care este acum la subiectul al treilea, eseul, evident că este dureros, este castrator, intelectual vorbind. Ei așteaptă altceva, vor altceva.
Pentru copiii care intră cu medii mici și foarte mici, cum știm că se întâmplă la liceele tehnologice, un asemenea subiect pe care și l-ar dori copiii mei, ar fi o catastrofă.
Și acest lucru trebuie reglat, dar nici asta nu știm, dacă se va întâmpla sau nu se va întâmpla. Suntem aruncați într-o mare de necunoscut, în care certitudinile sunt recuperarea asta a unor scriitori pe care i-am întâlnit tangențial în facultate în primul an. Și cam atât.
