La începutul produsului video, personajele par inofensive (un bărbat traversează o piață în timp ce vorbește la telefon, iar o fetiță, aflată în spatele lui, ține mâna la ureche, de parcă ar vorbi și ea la telefon, o femeie și un copil urcă, alături, pe o scară rulantă). Atunci când în prim-plan apare mâna copilului care ține între degete o țigară, este evident că firescul dispare. Ajunsă la capătul scării rulante, mama aruncă țigara și o stinge cu vârful pantofului, gesturi pe care le reia, aproape ca într-o oglindă, copilul. Scena următoare surprinde un tată și un fiu care se opresc înainte de a trece strada și aruncă jos, într-o sincronie de invidiat, dozele de aluminiu pe care le au în mână. Locul celor doi este luat de o mamă și fiica ei care vomită pe stradă (ca urmare a consumului de alcool, am putea spune), apoi de o femeie care, aflată la volanul mașinii, în trafic, se ceartă cu un alt șofer, iar copilul ei, aflat pe scaunul din spate, face un gest obscen la adresa acestuia, ca după aceea camera să surprindă un bărbat și fiul său care țipă la un asiatic dintr-o spălătorie („Pleacă de unde ai venit!” spun și unul și celălalt arătând cu degetul, într-o manieră agresivă, spre cel căruia i se adresează.).
Spotul continuă în aceeași manieră: o fată și sora ei mai mică folosesc telefoane publice și lovesc cu receptorul telefonul propriu-zis, un băiat și fratele lui mai mare aruncă cu pietre într-o cușcă în care se află un câine, o mamă și fiica ei țipă la un bebeluș care plânge în patul lui, un tată, urmat de fiul său, țipă și o agresează fizic, în bucătărie, pe femeia care pare a fi soția, respectiv mama. Pumnul fiecăruia se îndreaptă spre aceasta, moment în care prima parte a filmulețului se încheie, imaginile fiind urmate de mesajul campaniei: „Copiii văd. Copiii fac.” Finalul spotului, al cărui scop este, nu există nicio îndoială, acela de a atrage atenția asupra pericolului pe care adulții, prin comportamentul lor, îl reprezintă pentru copii, oferă un exemplu pozitiv: un tată și fiul său ajută, într-o parcare, o femeie, să-și adune cumpărăturile căzute pe jos. Concluzia este ușor de extras: comportamentul copiilor este influențat de mediul în care trăiesc și în special de adulții pe care îi văd ca modele.
Am folosit acest produs de campanie destul de des atunci când, în calitate de formator, am livrat programul „Dezvoltarea abilităților de viață la copii și tineri”, fiindcă era un bun punct de plecare în discuțiile care vizau nevoile copilului. Îl mai folosesc și acum, în diverse contexte. V-ați dat seama, cu siguranță, că acest spot, pe care îl puteți găsi pe YouTube, este doar un pretext pentru a aduce în discuție comportamentele. Nu ale copiilor neapărat (deși și despre ei este vorba), ci ale adulților. Mai exact ale noastre, ale cadrelor didactice.
Auzim adesea sau formulăm noi înșine reproșuri la adresa modului în care elevii se comportă în sala de clasă (ignoră profesorul, vorbesc unii cu alții în timpul orei, râd în timp ce li se explică ceva, tastează, citesc mesajul care tocmai a sosit pe Whatsapp, de la colegul din ultima bancă – moda bilețelelor a apus de ceva vreme, rezolvă testele de biologie în timpul orei de română etc.) și ne intrigă dezinteresul lor și, adesea, lipsa lor de respect față de ceea ce reprezintă școala ca întreg. Pentru o parte dintre ei școala este o „dulce inutilitate”, pe care trebuie însă s-o frecventeze pentru a putea accede la învățământul superior, iar ceea ce pentru generația „expirată” era „cultură generală”, pentru unii este „big shit”. Dar nu, nu voiam să discutăm despre elevi, așa am spus, ci de spre noi, despre profesori. Fiindcă până la urmă acest comportament pe care tocmai l-am amendat, îl întâlnim și în consiliile profesorale, și la cursurile de formare, și la consfătuiri sau la cercuri pedagogice.
Ați privit vreodată cu atenție un grup de profesori care participă, să zicem, la o conferință? Există o categorie, destul de numeroasă, care ascultă și notează ceea ce este de interes pentru ei (în agendă, pe tabletă, pe telefon, pe o foaie împrumutată de la colegul din dreapta sau din stânga). Dar există și o alta, alcătuită din oameni care par că se află acolo doar fiindcă trebuie, care fac grimase la fiecare cuvânt al vorbitorului, care citesc, zâmbind, postările de pe rețelele sociale și „scrolează” cu o viteză de invidiat „wall-ul”, ignorând cu naturalețe tot ce se întâmplă în jur, care își fac cinci selfiuri până se declară mulțumiți, care vorbesc tare, să se audă, despre diverse (dar fără legătură cu tema conferinței) sau care, ținându-și mâna stângă paravan, le explică vecinilor cine știe ce. Care râd zgomotos, ironic, care se întorc cu spatele spre omul care li se adresează, fiindcă, nu-i așa, sunt liberi să facă ce doresc. De multe ori ei sunt cei care vor cere insistent sancționarea elevilor care îi deranjează făcând exact ceea ce fac ei înșiși.
În spatele aparențelor unor gesticulații oarecare, cotidiene, spotul „Children See, Children Do” reușește să ilustreze subtil modul în care copiii absorb și reproduc comportamentele adulților din jurul lor. Acest film scurt, aparent inofensiv la început, devine o oglindă reflectoare a influenței puternice pe care adulții o au asupra tinerelor generații. Ne confruntăm cu realitatea că modelele de comportament ale copiilor nu sunt simple coincidențe sau doar rezultate ale mediului școlar; ele sunt oglindiri directe ale modului în care adulții se comportă în diverse contexte, inclusiv în școală, inclusiv în sala de clasă.
Această introspecție nu ar trebui să fie doar o preocupare pentru comportamentul elevilor, ci o propunem ca reflecție pentru modul în care cadrele didactice se comportă în mediul lor profesional. Paralela între comportamentul adult din spot și comportamentul unor profesori în diverse contexte relevă o lipsă de coerență și coeziune în abordarea educațională. Poate că profesorii – unii dintre ei – ar trebui să se întrebe dacă pot oferi elevilor modele de comportament pozitive și autentice, contribuind astfel la construirea unei comunități educaționale sănătoase și bazate pe respect reciproc. În cele din urmă, pentru a vedea schimbări semnificative în comportamentul elevilor, este imperativ să ne îndreptăm privirea spre propria noastră conduită în calitate de adulți și educatori. Fiindcă suntem o oglindă. Și, nu-i așa, elevii văd, elevii fac.
