Pentru mai bine de-o săptămână Bacăul a reușit să se impună pe harta României. Simulările naționale la clasa a VIII-a vor avea loc în perioada 20-22 martie a.c. Dar fiecare județ își poate organiza mai înainte propriile simulări. Așa a făcut și Bacăul. Dacă toate județele au dreptul la presimulări, de ce nu ar avea și Bacăul presimularea sa?! Doar că alte județe care au organizat presimulări au fost mai discrete... În schimb, de Bacău, s-a dus vestea-n toată țara.
Dar ce-a făcut Bacăul atât de special?!
Ei, a făcut el ceva, vorba românului, „nu iese fum fără foc”.
Bacăul a făcut subiecte pentru proba de română și matematică. Dacă la matematică subiectul a fost rece, cum e el de felul lui, dacă la gramatică apreciez că subiectele au fost complexe, judicioase și motivante, chiar dacă s-au numărat greșit diftongii, la literatură avem o bubă! Dacă am avea doar o bubă, nu ar fi nimic, se tratează, dar nu știu de ce am impresia că, la literatură, se prefigurează o adevărată criză. Semnele crizei sunt vechi, doar că acum buba a început să crape și miroase un pic...
Precizez că acest articol se adresează doar celor care au avut curiozitatea elementară să citească în întregime subiectul la limba și literatura română propus elevilor din județul Bacău și publicat de EduPedu.ro, în data de 17 februarie 2023. Absolut necesară este lectura textului literar, care servește ca punct de plecare pentru itemi și care este extras din povestirea Lampa cu căciulă de Florin Lăzărescu. Școala 9 face o trimitere la EduPedu.ro, dar, din păcate, aceasta se limitează la bareme și la controversa cu diftongii.
Fără lectura textului literar în baza căruia s-au formulat itemii, practic nu putem discuta. Nu poți judeca cerințele, fără să cunoști subiectul. Este cum ai vorbi despre un roman pe care nu l-ai citit. Pe elevi îi înțeleg, pe profesori, nu! Este ceea ce au făcut mare parte dintre comentatorii articolului doamnei Cristina Radu, publicat în 20 februarie 2023 pe această platformă.
Motivul disputei l-a constituit subiectul numărul 8 al probei, cel de eseu literar, care, în formularea autorilor, a sunat așa:
„Crezi că credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 1”, textul 1 fiind cel literar.
Să analizăm pentru început formularea: cam grăbită și stângace. Se vede treaba că Inspectoratul școlar Bacău nu beneficiază de un sistem de corectură. Remarcăm mai întâi o mică cacofonie... Și nu, nu e George Călinescu, cel din „o mică capodoperă”, à propos de Miezul iernei de Vasile Alecsandri! E Bacăul, care mă întreabă „Crezi că credința...?”
În aceste trei cuvinte nu supără doar mica... cacofonie, perfect admisibilă în vorbirea curentă, dar inadmisibilă în limba scrisă, îngrijită, a unui expert ce formulează subiecte pentru examen, ci, mai ales, repetarea a două cuvinte ce fac parte din aceeași familie lexicală: a crede și credința. Se putea formula simplu: „Consideri că a crede în Dumnezeu...?” Restul frazei „te ajută să depășești necazurile...” are o problemă legată de folosirea formelor pronominale clitice conjuncte, adică acelea ce se opun cliticelor libere; ele nu au statut silabic, fiind nevoite să se asocieze cu un cuvânt suport și să formeze silabă alături de acesta. Așa fiind, eu susțin că segmentul de frază „te ajută să depășești necazurile” este formulat stângaci și corect ar fi fost „te ajută să-ți depășești necazurile”, cu introducerea cliticului conjunct cu valoare posesivă -ți-.
Acestea fiind zise, am terminat cu forma itemului. Trecem acum să analizăm fondul. Li se cere copiilor să scrie un eseu argumentativ, „valorificând textul 1”!!! Aici e-aici!
Ați citit textul 1? V-am prins! Pe voi, pe adulți, nu pe copii, că elevii l-au citit, avându-l pe foaia de concurs. Dar voi, ca adulți, nu aveați voie să comentați și să înfierați până nu aveați minima curiozitate și fairplay-ul de a da o fugă pe EduPedu să vedeți textul și atunci v-ați fi dat seama că li se impune elevilor o argumentare într-un singur sens, ceea ce e un nonsens! Eseul argumentativ trebuie să-ți dea posibilitatea să alegi, dintre două sau mai multe variante, pe cea pe care dorești să o susții. Or, dacă e să valorifici textul lui Lăzărescu, argumentarea nu poate merge decât într-un singur sens!
Amuzant foarte, să râzi cu lacrimi este și faptul că majoritatea comentatorilor au interpretat Subiectul 8 fie din punct de vedere al ateului, fie din punct de vedere religios, al omului cu frica lui Dumnezeu, fără să aibă nicio idee de text.
Hai atunci să mergem la text! Hai!
Să începem cu începutul! Textul este scris de Florin Lăzărescu. Ați auzit de acest autor? E cunoscut și premiat. A scris niște proze, unele reușite. A scris și șcenarii de film, colaborând frecvent cu Radu Jude. Dar când ai la dispoziție carnea întregii literaturi române clasice, moderne și contemporane, e mai mult decât ciudat să alegi Lampa cu căciulă, care nu este cel mai bun text al domnului Lăzărescu, și nu mă refer la domnul Lăzărescu care a murit între spitale, în celebrul film al lui Cristi Puiu, ci la Florin...
Foarte mulți dintre cei care au comentat articolul doamnei Cristina Radu au avut impresia că textul lui Lăzărescu are un caracter religios și, de pe pozițiile ateismului, au concluzionat că nu mai suntem un stat laic, că devenim fundamentaliști! Dincolo de umorul de situație, bazat pe contrast, asta arată cât suntem de emoționali și de superficiali, foarte puțini au avut curiozitatea să caute subiectul pentru a citi textul, dacă nu-l cunoșteau direct de la autor.
Textul domnului Florin Lăzărescu este cât se poate de corect politic, ceea ce nu e un lucru rău. Nici dacă era religios nu era un lucru rău. Suntem totuși o societate democratică în care ambele poziții sunt sau ar trebui să fie acceptate. Doar că în literatură contează sau ar trebui să conteze talentul. Iar, la un examen, textul selectat, că e de un autor clasic, modern sau contemporan, trebuie să fie de valoare sau, măcar, foarte reușit.
Textul domnului Lăzărescu este unul confecționat după toate criteriile corectitudinii politice; este perfect comparabil cu textele de manual care se scriau pe vremea comuniștilor pentru a servi ideologia partidului unic. În textul domnului Lăzărescu, vechiul se confruntă cu noul și religiosul cu ateul. De fiecare dată primul este ridiculizat, dar nu inteligent, ci cât se poate de plat – vom da citate - și grosolan. Avem opoziție între bunici și nepoți. Bunica este bigotă – „scuipă-n sân” - și incapabilă să discute cu un nepoțel surprinzător de savant. Nu e doar bătrână și ramolită, dar e prezentată fără pic de empatie ca fiind... inutilă, bună de nimic; nu știe nici măcar să gătească: „N-avea rost să-i spun că nu mănânc, ca de obicei, că niciodată nu-mi place mâncarea ei.”
Fraza domnului Lăzărescu e căznită, împiedicată și dezarticulată. Nu curge; băltește. Acel „ca de obicei”, din mijlocul frazei stă ca negelul în vârful nasului. Fraza începe cu imperfectul – „N-avea rost...” și se termină oblu și dezarticulat cu prezentul – „nu-mi place...” De fapt, nu-i plăcea... În prezent, bunica, creionată fără niciun pic de empatie, ca un obiect, e moartă și nepotul s-a eliberat, a evoluat, mănâncă fast-fooduri și toată recuzita prozelor proaste, confecționate după o rețetă un pic prea transparentă... Cât s-o înțeleagă toți scriitorii...
Dar nu se poate spune că textul ar fi lipsit de complexitate. Personajul bunicii, de exemplu, este caracterizat și direct, și indirect, prin dialog. Iată o mostră de caracterizare directă: „Așa era bunica. Dumnezeu, în sus, Dumnezeu, în jos. Ce să știe săraca? Așa-s femeile vădane. Totuși m-am întins la vorbă.”
Din punct de vedere al lăudacilor domnului Lăzărescu, ar fi de remarcat în citatul de mai sus ironia condescendentă a nepoțelului: „Ce să știe săraca? (...) Totuși m-am întins la vorbă.” (!)
Dar eu mai remarc ceva: sintagma „femeile vădane”! I-a scăpat autorului, arde-o-ar focul! Este o sintagmă cât se poate de incorectă politic, în mijlocul unui text care, dacă nu este corect politic, nu e nimic. Nu are altă însușire. Fraza „Așa-s femeile vădane” exprimă un dispreț suveran al masculului față de femeie. Este incredibil de falocrată! Lipsită de falus, lipsită de sprijinul viril, femeia devine „săraca...”, nu valorează doi bani la propriu și la figurat! Și frica de ziua de mâine o conduce la Dumnezeu!
Hai, lasă-mă! Chiar așa?! Atât de simplu și simplist?! Într-o societate cu adevărat corectă politic, și nu ipocrită ca a noastră, o asemenea frază l-ar fi omorât pe intrus! La noi, trece bine mersi neobservată! Intenția contează, eticheta contează. Ce se ascunde sub ea e pentru chițibușari... pe care, oricum, nu-i ia nimeni în seamă.
Cu asemenea texte niciodată nu veți trezi apetitul pentru lectură al copiilor. Cu asemenea texte îl omori! Sunt și plicticoase, ceea ce e sfârșitul experienței în ochii unui copil.
Dar să nu pierdem vremea și să trecem la caracterizarea indirectă a bunicii, prin intermediul dialogului, din care va rezulta că este bigotă și ramolită:
„– Deci Dumnezeu l-a făcut pe om? (întreabă perfid nepoțelul)
- Normal.”
Și acum vine întrebarea de baraj:
„- Bunică, zic, dar ia spune-mi și mie cine l-a făcut pe Dumnezeu?” (?)
No comment!
***
Acesta este, în linii mari, textul literar care a servit ca punct de plecare itemilor. Acest text trebuia valorificat în răspunsul la întrebarea subiectului 8: „Crezi că credința în Dumnezeu te ajută să depășești necazurile?”
Este limpede acum că subiectul nu are nici cel mai mic caracter religios și că argumentarea bazată pe text nu se putea face decât în spiritul ateismului; unul simplist, de doi bani, predat de nepoțel unei bunici bigote și decrepite, de care nimeni nu mai are nevoie, trăiește în picioarele celorlalți, care o acceptă ca pe-un obiect inutil, doar pentru că ocupă un loc în spațiu: „Ce să știe săraca? (...) Totuși m-am întins la vorbă.” (s.n.)
Suntem în prezența unui fals eseu argumentativ, care nu-i lasă elevului posibilitatea să aleagă între două concepții de viață – cea atee și cea religioasă – ambele argumentabile, ci îl orientează, prin intermediul unui umor căznit și grosolan, spre prima. I s-a cerut astfel elevului de clasa a VIII-a să fie abil și să se descurce în fața unui item de 6 puncte, formulat anapoda, cum l-o lumina Dumnezeu, în mare mila Lui!
De fapt, textul literar dat nu putea fi valorificat în niciun fel, fiind prea sărac și confecționat după criterii străine literaturii. Aș zice că la Bacău avu loc un experiment ratat, dar nu! Sunt pline manualele și volumele acelea, care îi antrenează pe copii pentru examene, de texte sans appas, ce îi fac, poate, mai deștepți la examene, dar îi îndepărtează cu siguranță de lectură. Lectura va rămâne ciuntită și practicată doar pentru teste și probe și niciodată de plăcere. Acum lucrurile stau cam așa: Autorii - parte din ei - își fac datoria, livrează în numele corectitudinii politice, profesorii își fac datoria și predau comentariile, copiii învață la greu, de dragul examenului... Dar unde e plăcerea, plăcerea aceea care te face să salivezi ca în fața unei mâncări bune? S-a dus pe pustii și teamă mi-e c-a-nghețat...
