Educatoarea care i-a pus pe părinți să le citească celor mici

„Nu știu unde este grădinița, îmi pare rău”, îmi spune un domn aflat la o stradă distanță de grădinița cu program normal din Gârlești. Satul e la 7 km de municipiul Craiova. Aici, e educatoare Ana-Maria Stăncălie care în luna februarie a fost desemnată „Educatorul Anului din mediul rural” de organizația Teach for Romania. Când am ajuns la grădiniță, este în plină oră de activități cu cei nouă copii prezenți din cei 15 înscriși. 

Cu un buget al educației în scădere, mii de profesori care anunță proteste și nesfârșite amenințări cu greva generală a sindicatelor din învățământ, grădinița din sat pare dintr-un alt timp. Cele două biblioteci, acccesorii ce par aduse dintr-un laborator științific, toate dau senzația de clasă cel puțin pentru gimnaziu, nicidecum pentru copii cu vârsta între doi și șase ani. 

Povești cu vocile părinților

Când ajung ora de lectură este în plină desfășurare. Adunați în fața bibliotecii, copiii ascultă povestea citită de Ana-Maria. La final, unul din băieței merge la bibliotecă, își alege o carte și se așează în fața colegilor. Educatoarea dă drumul la o boxă din care începe să se audă o voce și povestea începe. Băiețelul răsfoiește cartea pe măsură ce narațiunea avansează.

„Când am venit, am observat cum copiii nu erau atrași de cărți. Pentru mine e foarte important, încă de la grădiniță, copiii să fie atrași de lectură”, spune educatoarea. 

În programă, lectura este activitate obligatorie, dar Ana-Maria dorea ca ei să meargă singuri să caute cartea, nu pentru că trebuia, ci pentru că își doreau. Deși neinteresați de cărți, a observat că cei mici erau foarte interesați de tehnologie. Atunci s-a gândit cum ar putea îmbina cele două medii, lectura și tehnologia.

„Mi-am dorit să fac o bibliotecă pentru copiii de astăzi, să vorbească pe limba lor”, adaugă Ana-Maria. 

Un prim pas a fost să vină părinții să le citească la clasă. „Dar a apărut o problemă. Aveam o fetiță a cărei mămică era plecată în străinătate. Așa m-am gândit când vine din străinătate să o înregistrez cum citește povestea. Dar cum ar fi să am vocile tuturor părinților citind povești? Vocea părinților oferindu-le totodată și siguranță”, își amintește ea. Așa a apărut „Biblioteca vorbitoare”. Un loc de unde copiii, singuri, își aleg cartea și, de pe tabletă, scanând codul QR, ascultă povestea citită de un părinte. 

Următorul exercițiu are loc în colțul unde este amenajat laboratorul. „Vom face un experiment, vom turna apă și ulei, ce credeți că se va întâmpla?”, întreabă Ana-Maria. „Se amestecă”, se aude o voce, „Nuuu” răspund mai mulți în cor. Experimentul continuă, educatoarea amestecă colorant alimentar albastru în apă, mirarea apare imediat pe fețele copiilor. Ianis, șase ani, vrea la toaletă, dar zice de mai multe ori înainte să iasă din clasă „Nu puneți uleiul în apă încă!”. Astfel, exercițiul se oprește până la întoarcerea lui. 

„Copii, ce credeți că se întâmplă dacă pun aceste pastile în apă?” întreabă educatoarea. „O să explodeze!”, vine răspunsul în cor. Copiii se uită fascinați la bulele formate de pastilele efervescente și își aduc aminte de un alt exercițiu, în care, într-un mod similar, era simulată eruperea unui vulcan. Urmează piper pus într-un vas cu apă și întrebarea „De ce este important să vă spălați pe mâini? Ne imaginăm că boabele de piper din apă sunt microbii de pe mâinile noastre și v-am spus că este foarte important să ne spălăm cu săpun. Aici avem detergent de vase, la fel de important”, spune Ana-Maria, punând câte un strop pe degetele copiilor. Cei mici încep să atingă apa și să facă ochii mari la cum piperul se dă la o parte la contactul cu detergentul.

„Am vrut să am o meserie care să aibă sens”

Lucrurile arătau cu totul diferit acum cinci ani când a ajuns Ana-Maria Stăncălie la grădiniță. Atunci, postul de educatoare era pe cale de desființare din lipsă de copii. Educatoarea a ajuns la Gârlești, după cinci ani de suplinire în Craiova și după susținerea examenului de titularizare. Nu a vrut să meargă la București, a preferat postul din satul aflat la doar șapte kilometri de orașul natal. „Mi-am dorit să fiu educatoare, mi-au plăcut dintotdeauna copiii, am vrut să am o meserie care să aibă sens”, spune ea. 

Motivele principale pentru care erau așa puțini copii erau pentru că „unii părinți pur și simplu nu considerau importantă educația timpurie și îi țineau acasă. Alții îi duceau în oraș, aveau preconcepții că în mediul rural nu se face educație de calitate”. Astfel, în septembrie, când a ajuns, a găsit o clădire aproape goală. A început din propriile venituri să decoreze sala, să cumpere cărți pentru cele două biblioteci din clasă și să umble din poartă în poartă să convingă părinții cât de importantă este grădinița și să-și înscrie copiii în anul școlar. 

„Este important să vină la grădiniță pentru că este un mediu de socializare și pentru că le voi oferi contexte de școlarizare pe care nu le găsesc acasă. În plus, ei, părinții, vor fi foarte implicați în educația copilului”, le promitea educatoarea celor din comună. 

În câteva luni numărul copiilor s-a dublat și au ajuns să vină din tot satul, din comuna alăturată și chiar din oraș. 

Marinela îl aduce pe Andrei, 6 ani, de doi ani deja la Ana-Maria. „Azi nu l-am adus la grădiniță, dar în general nu lipsim. Andrei are autism și în Craiova nu am reușit să-i găsesc un loc unde să-l pot lăsa pentru că are momente în care este agresiv. Am auzit de la o prietenă de Ana-Maria și am încercat. De atunci ne-am îndrăgostit și nu am mai plecat”,  povestește mama lui Andrei.

Copilul se implică la ore și este mai calm. „A fost fascinat de simularea eruperii vulcanului, spre exemplu. Educatoarea este calmă și înțelegătoare cu el, asta am căutat”. În clasă este un scăunel al lui unde, atunci când simte nevoia să iasă din grup, se poate retrage, să-și pună căști, ochelari și să se joace cu jucăriile preferate. „Nu doream în nici un caz să se simtă marginalizat, că nu face parte din colectiv. I-am creat un spațiu al lui”, spune educatoarea. La facultatea de litere pe care a absolvit-o nu a avut nici un curs care să o pregătească pentru lucrul cu copii cu dizabilități. Ce știe a învățat de la cursul „Educator de viitor” organizat de o companie și Teach for Romania. 

Ora 12:00, părinții încep să vină după copii. Ajunge și microbuzul școlar care îi duce pe unii pe la casele lor. „Băiețelul îmi spune foarte multe lucruri despre doamna, că pictează, decupează, că fac tot felul de experimente. Am și o fetiță de patru luni și cu siguranță o voi aduce tot aici. În plus, se organizează multe activități extra cu copiii și părinții. Au fost în excursii, la pompieri, la film, la un loc de joacă din Craiova”, spune mama lui Ianis. „Și noi mai avem o fetiță de cinci luni și va veni și ea cu siguranță tot aici. E foarte importantă legătura pe care o are doamna cu copiii în sine. Uitați acum plânge nu că vrea acasă, ci că vrea la copii, înapoi în clasă”, spune mama Ludmilei, o micuță de doi ani.

Dacă ar fi ministra educației…

Rezultatele ideilor Ana-Mariei sunt diverse. Pe de o parte copiii sunt mult mai curioși, pun întrebări, vor să exploreze, sunt atrași de lectură. Pe de altă parte a scăzut puternic abandonul și, acum, majoritatea alege școala din comună, nu mai fac naveta la Craiova. Părinții au înțeles că dacă la grădiniță se poate face educație timpurie de calitate, la fel poate fi și la școală, chiar dacă este în mediul rural. Și obiceiurile părinților au fost modelate. Educatoarea le-a sugerat că ar fi indicat să le citească copiilor minimum 15 minute în fiecare zi. De atunci, copiii povestesc la grădiniță ce și cum le-a citi mama și tata acasă. 

„Din reacția copiilor mi-am dat seama că până acum părinții nu le citeau copiilor deloc”, spune Ana-Maria. Ea crede că dacă ești pasionat de profesia de cadru didactic atunci sigur se poate face oriunde performanță. Însă, recunoaște că pregătirea cadrelor didactice și programa sunt decuplate de la realitatea și nevoile copiilor din prezent.

Dacă ar fi ministra educației, ar schimba imediat două lucruri. Programa care ar trebui să pună accent pe ascultare și explorare, nu pe memorare și informație și, la fel de important, modul în care sunt pregătite cadrele didactice. „Resurse materiale pentru activitățile cu copiii, condiții mai bune în școli și grădinițe, salarii mai bune, toate ar crea competiție mai mare pe posturi și, astfel, sistemul și-ar putea selecta candidați mai bine pregătiți”, spune Ana-Maria.  Deși nu a mai participat la greve, pentru că nu credea că protestul ei conta și întotdeauna activitatea de la grupă era mai importantă, în viitor o va face. 

Înțeleg că există constrângeri bugetare, dar cred că educația nu ar trebui să fie un domeniu în care se reduc constant resursele. Simt că trebuie și eu să-mi exprim mai mult susținerea pentru educație.