El e proful de informatică cu cei mai mulți olimpici din România: „Sistemul nostru de învățământ funcționează. Uitați-vă numai la câți oameni trimitem în afară”

El e proful de informatică cu cei mai mulți olimpici din România: „Sistemul nostru de învățământ funcționează. Uitați-vă numai la câți oameni trimitem în afară”

A terminat Colegiul de Informatică „Tudor Vianu” în comunism, când abia apăruseră PC-urile. A fost printre puținii olimpici la informatică ai țării, iar părinții săi au lucrat amândoi la Centrul de calcul înființat de Grigore Moisil. S-a angajat la Google în SUA în anii 2000, deși nu știa nimic atunci despre companie. S-a întors în țară fiindcă și-a dat seama că vrea să predea într-un loc unde să facă o diferență. De 13 ani pregătește elevi care ajung printre primii pe țară în fiecare an. Crede că România e pe bune tare la informatică și că lucrul ăsta trebuie încurajat. Într-un interviu pentru Școala 9, Cristian Frâncu vine cu o opinie contrară percepției generală despre sistemul de educație românesc: „E unul bun. Cine spune altfel nu are comparație!”.

23.10.2023

de Andreea Archip Foto: Vlad Chirea

Din 29 de elevi de gimnaziu pe care i-a pregătit anul ăsta, toți s-au calificat la etapa națională a olimpiadei de informatică, o treime din numărul total de participanți. 27 dintre ei s-au întors cu medalii. În clasamentul absolut pe țară, numai locul al doilea nu a fost obținut de un elev al său. Locurile 1, 3, 4 și 5 au fost luate de elevi pregătiți de el în cadrul clubului Nerdvana. A refuzat să predea într-o școală de stat, fiindcă să fii profesor în școala românească înseamnă „să fii bookkeeper, să dai note, să scrii fișe și rapoarte” și mai puțin să predai, în opinia sa. 

Adunat, 78% dintre elevii pregătiți la Nerdvana și calificați la națională au luat premii sau medalii. Ultima reușită a elevilor clubului înființat de el a fost argintul la World Robot Olympiad, care a avut loc în Danemarca la final de septembrie. 

„Îmi place să explic”

În 2010 a început să pregătească elevi pentru performanță în informatică în sufrageria unei prietene. A înțeles ce lipsește în pregătirea pentru această materie și a început să facă programa pentru olimpiada națională. „Mie îmi place să predau, e ceva născut la mine. Îmi place nu să predau, îmi place să explic, îmi place procesul ăsta și să văd la final că omul are un fel de aaa!, o minunare”, a definit simplu munca sa într-o pauză de pregătire de la tabăra de vară Nerdvana. 

Nerdvana este un club de pregătire în informatică și robotică unde predă și fratele lui Cristian, Cătălin Frâncu, cunoscut și pentru că este unul dintre fondatorii platformei Dexonline.ro. 

Cristian Frâncu Nerdvana

Probleme de informatică cu Chuck Norris

Într-o sală înaltă și luminoasă de la un centru de evenimente din Snagov, în pantaloni scurți și tricou, Cristian Frâncu le explică celor trei mese de elevi și eleve despre numerele raționale și iraționale.

În aceeași dimineață, fiindcă fetele din echipă nu au fost atente - și și-a dat seama de asta fiindcă nu i-au pus nicio întrebare - au trebuit să facă, alergând, ture de centru. Ca bonus, le-a spus și un banc care să le ilustreze momentul. 

„Șeful milițienilor dă un test: o placă cu găuri: una cilindrică, una triunghiulară, una pătrată și diferite forme geometrice pe care trebuie să le treacă prin placă. Aveți un sfert de oră, repede! După o oră, șeful apare transpirat: da, dragi colegi, în urma testului, rezultatele sunt următoarele: 1% dintre voi sunt inteligenți și 99% sunteți foarte puternici.”

„Le-am zis și eu: în această tabără aveți două variante: ori deveniți foarte inteligenți, ori foarte puternici. De asta dați ture”, se amuză proful. 

Înainte de pauza de prânz, le-a dat o problemă: „Chuck Norris îl antrenează pe Rambo la tir. Chuck aruncă o farfurie la înălțimea H. Fiind aruncată de Chuck Norris, ea zboară perfect orizontal, în linie dreaptă, cu viteză constantă, avansând cu F metri pe secundă. Pe direcția farfuriei se află Rambo, la distanța D pe orizontală față de Chuck. El trage un glonte în sus în același moment când Chuck aruncă farfuria. Fiind tras de Rambo, glontele se mișcă în linie dreaptă, perfect vertical, cu viteză constantă, el avansând cu G metri pe secundă.”

Un bun prilej, înainte să se pună pe treabă, să-și spună fiecare bancurile preferate cu Chuck Norris:

  • „Chuck Norris a pus un pariu cu Superman, cine pierde își pune chiloții peste pantaloni.”
  • „Chuck Norris s-a născut imediat după Al Doilea Război Mondial. Vi se pare o coincidență?”
  • „Chuck Norris a fost mușcat de un șarpe. Șarpele a murit”. 

Se și râde, dar se și învață la clasele lui Cristian Frâncu. „Stilul meu de a preda e unul bazat foarte mult pe glumă. Și în momentul când unul o comite, o trec pe nasoale. Adică am și bici în mână, am și morcovelul. Dar în general încerc s-o țin pe modul glumă.”

„Să facă performanță cu 36 de copii e greu”

- Te-ai supărat pe elevi când n-au fost atenți și nu ți-au pus întrebări. Câți profesori sunt atenți, de fapt, la lipsa de implicare a elevilor lor și îi aduc înapoi spre clasă? 

- Ce-mi spun elevii mei despre destul de mulți profesori - nu mă refer la cei din informatică neapărat acum, dar și la ei - e că se plictisesc. Aia e problema lor cea mai mare, nu că e greu, că iau notă mică, ci că se plictisesc. Deci eu aș pune problema un pic altfel. 

N-aș incrimina un profesor care nu face engaging foarte mult. E greu când ai atâtea ore pe săptămână. Eu predau mult mai puțin, îmi permit să fac maximal totul. 

Să facă performanță cu 36 de copii - sau neperformanță, oricum ai da-o - e greu. Plus că un profesor tipic trebuie să dea sute de note pe semestru la o singură clasă, devine ceva repetitiv și mecanic. E greu să rămâi profesor bun în condițiile astea. Deci nu vreau să-i condamn.

Pe de altă parte, îi condamn pentru altceva pe mulți dintre ei: că nu le pasă. Nu poți să nu-ți pese!

Chit că, e drept, cu mulți dintre elevi îți vine să-ți iei câmpii uneori. Salariile nu sunt neapărat foarte bune, mediul e nasol. Înțeleg. Și totuși, om bun, te-ai făcut profesor! Ia-i ca pe niște copii care n-au nicio vină!

La informatică se întâmplă un fenomen, fiind printre puținele meserii care chiar aduc bani. Nu există o informatician bun să nu-și găsească de lucru. În condițiile astea e foarte complicat să-i aduci pe cei mai buni să predea. La fizică, la mate, e mai ușor.

Cristian Frâncu Nerdvana

- Auzim foarte des, cu referire la hackerii care au devenit celebri prin străinătate, că în România e ceva pe zona de informatică, că avem ceva în ADN pentru informatică. Ți-au trecut atâția copii prin mână. Este așa? Avem noi, mioritic, un ADN al informaticii sau ne păcălim?

- Nu, nu, nu, e ceva, clar e ceva! Importăm totul, până și grâu, parcă suntem idioți. Dar ce exportăm? Dacia și minți. De aceea trebuie să tratăm informatica altfel. 

Nu pot să o tratez ca pe religie. N-am nimic cu religia, dar religia nu se exportă și nu aduce bani în țară. Informatica aduce o groază.

Dar e valabil și pentru bulgari, și pentru polonezi, și pentru ruși, și pentru ucraineni. Deci pare mai curând ceva cu blocul ex-comunist, cu blocul ăsta de balcani.

- E legată de modul cum e construită societatea care mereu te provoacă să găsești soluții la probleme?

- Nu, nu. E o chestie care vine din școală. Informatică, informatică, informatică, adică inclusiv părinții care habar n-au o consideră importantă. 

Părerea mea e că raportul în România de informaticieni buni la populație e foarte mare.

Și un argument pentru asta sunt rezultatele la internațională. La internațională, ieșim în mod absolut uzual în primii 10 din lume, unde suntem la concurență cu China, cu America, Rusia, care au populații uriașe. Și nu de puține ori am ieșit pe locul întâi. 

E clar că țărișoara noastră de 18 milioane produce calitate mai bună decât în alte locuri. 

Mai țineți minte campionatele mondiale de gimnastică din anii ‘80? România și Bulgaria suflau în ceafa Statelor Unite, Chinei, Rusiei. Cine erau România și Bulgaria? Eu cred că e ceva în cultura noastră, în cultura balcanică.

Nu cred că e ADN-ul în niciun caz. E ca și cum ai zice - și asta mă irită cel mai tare - că bărbatul e bun la șah, femeia e mai slabă la șah. Nu cred în asta!

- Asta înseamnă și că pierdem foarte mult pentru că avem extrem de mulți copii care nu sunt niciodată descoperiți și stimulați?

- Absolut. Totul este expunere, educație. Nu există om bun la mate și om slab la mate. Există om expus la matematică și om neexpus la matematică și căruia i s-a spus: lasă că tu ești mai bun la pictură!

„Am plecat în SUA fiindcă nu puteam să-mi cumpăr casă”

- De ce ai plecat în America?

- Am plecat în America pentru că - o să râzi! - aveam 23 de ani, aveam prietena cu care urma să mă căsătoresc, și nu puteam să-mi cumpăr casă, apartament. Nu existau credite, ea nu se înțelegea bine cu maică-mea, era clar că nu pot să locuiesc cu mama până îmi fac eu rost de bani de casă. 

Eram la Automatică și Calculatoare care era bandă de propulsie către America. Toți stăteau un an asistenți, făceau anul de master și plecau la diverse universități. Și am zis: „băi, ce-am de pierdut, mă duc și eu un an acolo, poate fac rost de bani și mă întorc să-mi iau apartament”. Și așa m-am apucat să învăț să plec în America. 

Când am ajuns acolo la universitate, mi-am dat seama că America e altă lume, nu e vorba doar de niște bani, dă-i dracu' de bani!

După care am dat de greutățile doctoratului în America și așa am ajuns la Google, de fapt. Nici nu auzisem de Google, erau anii 2000.

- Cum a fost experiența Google atunci?

- Nu pot să spun că am fost cel mai fericit om de la Google. Mie îmi place foarte mult să codez, sunt un bun programator, sunt un bun software engineer, dar lumea mea e asta, totuși, a teoriei. 

Angajarea mea la Google a fost în sine o poveste foarte simpatică. Eu m-am lăsat acolo cumva așa, la modul că n-am ce pierde.

Mai dădusem interviuri. Dar la interviul Google am ieșit transpirat, a fost foarte dur. Adică a fost o testare serioasă, la nivel foarte înalt academic. Ca după aceea să aflu că, de fapt, toți pe acolo erau PhD sau PhD dropouts (care au renunțat la doctorat), ca mine. Deci eram, de fapt, între „egalime” acolo.

- După șapte ani, ai decis și să te întorci. De ce?

- Din același motiv din care am plecat: să-mi iau o casă.

Ei bine, în America, dacă vrei o casă, în zona Silicon Valley, nu apartament, e vreo 2-4 milioane de dolari. Și am zis: nu mai bine vin în România, casa ieftină, 200 de mii de euro? 

Dar nu de aia m-am întors, în realitate. Asta a fost doar unul din motivele simple.

Realitatea este că după șapte ani, eu mi-am luat de acolo tot ce puteau să-mi ofere Google. Și anume, acțiunile lor, care se dau în timp. Când Google a ieșit pe piață și acțiunile lor au crescut, trebuia să fiu idiot să pierd acțiunile alea. Deci de asta am stat. Și în șapte ani mi-au dat mai multe pachete și am plecat.

Dar de ce pleci?, m-au întrebat. Pentru că nu vreau să programez. Ok, ce vrei să faci? Să predau. Ok, avem nevoie să predai în cadrul firmei. De acord, dar eu vreau să predau în România. 

Cristian Frâncu

„Sistemul de învățământ românesc funcționează. Uită-te numai la câți oameni trimitem în afară”

- Ești parte totuși din sistemul educațional, chiar dacă poate din sistemul „paralel” educațional. Simți că vine o schimbare pe bune cu România educată și noile legi?

- Există oameni care cunosc sistemul și, în principiu, toți profesorii cât de cât cu cap cunosc sistemul și înțeleg ce e bine, ce e rău. Și sunt oameni care nu cunosc sistemul, ăștia sunt parlamentarii. Acum, e scuzabil faptul că un parlamentar habar n-are că anumite schimbări sunt total nocive sau că în principiu nu schimbi o roată la căruță în timp ce merge sau nu schimbi ce merge. 

Niciun sistem nu e perfect, dar sistemul de învățământ românesc funcționează. Uită-te numai la câți oameni trimitem în afară, numai câți informaticieni creăm. Cum ai putea să spui că e un sistem nefuncțional? Vrei să vezi sistemul nefuncțional? Du-te în America.

- Dar ne uităm la cei 40% de analfabeți funcțional…

- Statisticile, în mâna unui om care știe statistică, sunt magie. Poți să prostești cu ele lejer. Noi avem vreo 65% analfabeți funcțional. 

Analfabeții funcțional există și au existat dintotdeauna, nu e ceva nou. Acum doar i-am măsurat. 

Deci da, avem analfabeti funcțional. Hai să luptăm contra acestei chestii, să îmbunătățim sistemul. Dar nu suntem nicidecum praf. Sistemul așa cum este el, are veleitățile lui. Cum ar fi, de exemplu, faptul că orice părinte înțelege că copilul trebuie să fie educat. Gândirea americanului nu e asta.

America, dacă nu ar importa creiere, ar fi mâncată din punct de vedere educațional. Modul în care ei se susțin este prin import pentru că educația lor e la pământ. Eu am predat acolo și nu e deloc fun să predai în America.

  • La ultima testare internațională PISA, rezultatele elevilor români se plasează aproape de cele ale elevilor din Moldova, Muntenegru, Bulgaria și Emiratele Arabe Unite.
  • la citire, aproape 60% dintre elevii români s-au situat cel puțin la nivelul 2 de competență, adică nivelul de bază și doar 1% au obținut performanțe foarte bune;
  • la matematică, 53% dintre elevi s-au situat la nivelul 2 de competență sau la un nivel superior acestuia și 3% au obținut performanțe foarte bune.
  • la științe, 56% dintre elevi s-au situat la nivelul 2 de competență sau la un nivel superior și aproximativ 1% dintre elevi au obținut performanțe foarte bune. 

Prima grijă e cum să nu stricăm. Facem modificări, vrem să îl îmbunătățim, minunat! Prima întrebare trebuie să fie: dăunează sau nu? 

Sistemul de învățământ nu e nici pe departe prost. Nu, dragilor. Sistemul românesc e bun. Voi nu aveți comparație. De-aia crezi că e prost. Sigur, are problemele lui. Hai să le reparăm pe alea. 

- În același timp, avem un sistem care funcționează mai ales dacă ne uităm către vârf, către copiii care ajung la olimpiade. Cei care contestă că sistemul e bun spun că trebuie să facem tot sistemul să se alinieze.

- Argumentul profesorilor este așa: noi lucrăm pentru 2%, în rest, e varză totul. Cum au creat rușii o școală de șah? Având grijă doar de cei mai buni și restul tămâie? Nu! Ca să creezi o școală de șah ai o chestie piramidală, îi luau de la 3 ani. 

La fel și cu sistemul românesc. Așa e omenirea asta făcută, cel puțin deocamdată. E absurd să-ți dorești ceva mai mult decât o piramidă. Iar piramida o avem. Sunt unii tămâie, unii mai puțini tămâie și apoi cei mai buni și puțini. 

Din păcate, oamenii în învățământ preferă să vadă negativismul cu care nu sunt deloc de acord.

„Calitatea numărul 1 a unui profesor: să-ți pese”

- Ce ai face tu?

Evident că aș umbla la chestii incrementale și aș observa un an. E rău, e bine, hai să nu stricăm. Unele sunt no-brainer (lipsite de creier, n.r.). Cum ar fi scoaterea tezelor. De asemenea, să chinui un profesor cu birocrație, să scrie fișe. Vrei fișe? Dă-i 10 elevi în clasă, nu 30!

De exemplu, cum faci un profesor, care sunt calitățile? E aceeași calitate numărul 1 care este pentru oricine e bun în orice domeniu, nu neapărat în profesorat: trebuie să-ți pese! Dacă-ți pasă de ceea ce faci, vei găsi și o soluție. Prima oară vei greși, a doua oară vei greși, a treia oară vei pica pe soluție.

Multă lume se așteaptă că prima calitate a unui profesor bun să fie nivelul de cunoștințe. Nu!

- De ce nu ai ales să predai în sistemul de învățământ de stat?

- Sincer, nici nu m-am gândit inițial. Eu voiam să lucrez cu câțiva copii, să fiu liber, sistemul de învățământ de stat presupune o anumită rigoare, un anumit angajament.

În 2012, probabil în urma rezultatelor pe care le-am avut și fiindcă am fost elev la „Vianu”, unul dintre profesorii care mă cunoștea mi-a propus asta. Și eu am zis da.

Apoi, m-am întors la dragul meu coleg de matematică și i-am zis: nu te supăra pe mine, tu ce vrei de la mine nu e să predau, tu vrei să fii un bookkeeper. Tu vrei să dau note, tu vrei să scriu fișe, tu vrei să dau rapoarte. Eu fac de plăcere predarea asta, nu pentru bani. Deci ce plăcere ar mai fi aia? Îmi pare rău, nu te supăra pe mine, nu pot să predau.

De asta n-am predat. Profesorii buni rezistă prin faptul că fiind buni, au o relație bună cu inspectorul și scapă la inspecții. Că altfel, e imposibil să faci toată hârțogăria aia, pe fiecare copil și să fii și profesor. 

Andreea Archip

reporter și editor

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

cristian francu, nerdvana, olimpici, olimpiada informatica

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile