Epidemia de deznădejde din cancelarii

La începutul anului școlar am vorbit cu cinci directori despre cum arată implementarea măsurilor de austeritate în școlile lor. Șase luni mai târziu, Mihai Dimian, rectorul Universității din Suceava a preluat rolul de ministru, după mai bine de două luni de interimat al premierului Ilie Bolojan, 28% dintre membrii de sindicat spun ar fi preferat să intre direct în grevă generală în această perioadă, nu doar să boicoteze simulările examenelor. 

S-au pierdut în jur de 14.000 de posturi în urma măsurilor. Directorii de școli către care am revenit la șase luni distanță ne spun că această criză a posturilor se va adânci.

„Ați văzut cum am fost catalogați chiar de șeful nostru”

Școala Gimnazială „Nicolae Ioan Jilinschi”, comuna Vernești, județul Buzău

„Suntem foarte mâhniți”, îmi spune directoarea Grațiela Petcu, la șase luni de la ultima noastră conversație. Crede că starea de spirit a profesorilor are la rădăcină ceva mai fin decât pierderile de posturi și tăierile de salarii:

„Noi avem o meserie în care dialogăm, comunicăm, vrem să ne simțim importanți”, afirmă ea. „Tocmai asta ne deranjează cel mai mult, că nimeni nu vrea să discute problemele reale al învățământului. Adică: profesori care predau mai multe discipline, copii mai mulți în clasă, faptul că avem aceste generații extrem de inteligente și cu un potențial deosebit, dar care au nevoie de altceva de la noi ca să fie motivați, deci nevoia de formare pentru profesori, relațiile foarte provocatoare cu părinții”.

Crede că de la anul 2024, cu o grevă generală care a adunat o solidaritate la nivel național, profesorii s-au trezit în 2025 cu un mare deficit de imagine provocat chiar „de șeful nostru”. 

„Ne-am pus mare bază în fostul ministru, am sperat că venirea dânsului, un om erudit, de altfel, o să ne ajute pe toți. Dar pe lângă măsuri luate, am avut și un prejudiciu de imagine în urma părerilor expuse de dânsul. Ați văzut cum am fost catalogați chiar de șeful nostru. Eu sunt director, sunt la o școală cu 50 de cadre didactice, dar nu mi-aș permite vreodată să vorbesc astfel despre colegii mei, în plen” - Grațiela Petcu, directoare

Această deznădejde generalizată, pe care o simte în cancelaria sa din Vernești, Buzău, s-a suprapus peste perioada de acomodare de după comasare. La școala sa a fost alipită administrativ o alta și au venit colegi noi și care „au tendința de a se izola”. 

„Greva e doar ca un strigăt al sistemului de învățământ, un strigăt împotriva ignoranței din jurul muncii noastre. Sunt o categorie specială profesorii și își doresc apreciere, nu ca pentru niște semizei, în niciun caz, dar să nu fie uitat efortul lor”, mai spune ea. 

Apoi, subliniază cât are de suferit elevul că are acum mai puțini profesori care predau de toate. Dă exemplu cazul unui profesor de română care predă și religie, dar pentru că a rămas doar cu 11 ore de normă, trebuie să preia și Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC), într-o altă școală.

„Vă dați seama cum se potrivesc aceste discipline. Profesoara de biologie predă și educație tehnologică”, explică directoarea. 

Numește toate aceste lucruri drept „trucuri” pe care le-au făcut încercând să găsească ore, mai aproape sau nu de pregătirea profesorilor, ca acești oameni să nu-și piardă jobul. „Am auzit și de cazuri de profesori de sport care predau matematică”. 

O altă provocare pe care o vede este legată de elevii cu cerințe educaționale speciale - CES. „Se ține și nu prea se ține cont de prezența acestor copii în săli. Gândiți-vă ce înseamnă să ai 20 de copii cu CES și să nu ai niciun profesor de sprijin, de exemplu. Sau să ai într-o clasă de 30 de copii patru elevi cu CES. Este aproape imposibil de lucrat”, mai spune Laura Grațiela Petcu. Nevoia de profesori care să stea alături de copii la ore este foarte mare.

Ei i-a expirat în ianuarie mandatul prin concurs și a rămas directoare cu prelungire de la inspectorat tocmai pentru că avea în curs unele proiecte - înființarea unei ludoteci și un model de reorganizare școlară prin programul Merito.

„Dar când se organizează concursul, eu intenționez să nu mă prezint”, spune ea. Motivele să nu mai fie manageră de școală s-au stivuit așa cum se întâmplă și cu dosarele care-i vin la semnat. Un exemplu pe care îl dă este faptul că structurile școlilor sunt la 10 kilometri una de cealaltă și nu i se decontează benzina decât de acasă la una dintre școli. Asta înseamnă o cheltuială pentru ea de până la 500 de lei pe lună.

„Din indemnizația mea de director, cu toată responsabilitatea, ajung financiar pe minus”, spune.

„Decizii luate pe principiul îți convine rămâi, nu-ți convine, pleci”

Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad, Hunedoara

La începutul anului școlar, când cancelaria Liceului Teoretic „Avram Iancu” Brad, Hunedoara, s-a triplat și la fel și numărul de elevi, directorul Bogdan Ștefan s-a gândit că și el ar trebui să se tripleze. „A fost cea mai solicitantă perioadă din toată cariera mea de management în educație, extrem de complicată, cu foarte multe provocări. Efortul pe care l-am depus eu și echipa a fost foarte mare. A fost și o perioadă în care personal mi-am depășit foarte multe limite”, spune el. A reușit să digitalizeze 90% din procesul de colectare de date, să introducă un registru digital și să planifice lucrurile mult mai minuțios. 

Dacă în septembrie a reușit să completeze norma tuturor profesorilor, după reorganizarea claselor, au patru situații de restrângere de activitate: două educatoare, un profesor de sport și un profesor de matematică. Atunci când se întâmplă asta, fiecare profesor trebuie să depună un dosar și pe baza unei evaluări să se decidă cine rămâne în catedra respectivă și cine pleacă să caute ore în altă școală. 

„La doi colegi, soluțiile de completare au fost interne, adică o doamnă educatoare va trece pe un post de învățătoare care rămâne vacant în urma pensionării și colegul de matematică își completează catedra la o școală vecină. Ceilalți doi colegi își completează catedra în școlile din județ, în apropiere sau mai la distanță de domiciliu”, explică directorul. 

Nemulțumirea sa personală este legată de creșterea numărului de ore de predare pentru director la 10. „Este extraordinar de mult, lunea și marțea când am aceste ore e aproape imposibil să concentrez toată activitatea în pauză. În acele zile nu reușesc să spun o bună ziua mai lungă unui coleg. Nu este deloc normal. Dintr-o dată, cu peste 1000 de copii, trei școli, trei colective, fiecare a venit cu dificultățile lor…”

Bogdan Ștefan spune că au reușit să formeze o comunitate în cancelarie, să se susțină, dar simt cu toții o presiune din exterior: 

„Profesorilor dacă le explici lucrurile și ai răbdarea aceasta, așa cum facem noi cu copiii, poate în mod repetat, vor înțelege. Doar că am simțit că toate acele decizii au fost luate pe principiul îți convine rămâi, nu-ți convine, pleci. Dar și cei care rămân au nevoie să fie tratați mai cu respect” - Bogdan Ștefan, director

„Dacă mi-ar da șansa să mă pensionez mâine, aș ieși la pensie”

Şcoala Gimnazială „Emil Panaitescu”, com. Cudalbi, jud. Galaţi, comasată 

La jumătate de an de când s-au tăiat norme și s-au comasat școli ca să reducă posturi de conducere, Anca Dediu, de la Şcoala Gimnazială „Emil Panaitescu”, com. Cudalbi, Galaţi, tot nu înțelege ce s-a câștigat. „În afara directorului și a directorului adjunct care și-au pierdut doar funcțiile, dar au rămas în continuare profesori plătiți în instituțiile respective, nu știu câtă economie a adus la buget. În rest, tot personalul a rămas”, spune ea. 

Profesoara se află printre cei care, după comasare, și-au pierdut funcția de manager. Școala pe care o conducea s-a comasat cu liceul din localitate, dar spune că n-are regrete, ba chiar că „e cel mai mare câștig”. Nu și-ar dori să fie în papucii managerilor care au de coordonat mai multe unități și mai mulți oameni, plus normă de 10 ore de predare. 

„Am participat la întâlniri cu alți directori și absolut toți spuneau că sunt epuizați, dezamăgiți, triști pentru că atunci când li s-au luat acele ore suplimentare, unora le-au scăzut salariile și cu peste 3.000 de lei. Triști când semnează în statele de plată și văd colegi profesori care câștigă mai mult decât ei, colegi care pleacă liniștiți acasă în timp ce ei rămân până seara în școli…” 

Anca spune că oricum cei mai regretați oameni din școli sunt secretarul și contabilul. „Nu plânge nimeni după director, cel mai mult se plânge după secretară. Este motorul care ținea școala și rezolva foarte multe situații, acel om invizibil, la care nu s-a gândit nimeni. El nu și-a pierdut postul, este mutat la cealaltă școală”, explică Anca Dediu. 

În cazul lor, școala-mamă e la 2 kilometri distanță de liceul unde a fost relocată secretara, așa că pentru orice hârtie, atât profesorii cât și părinții, trebuie să meargă acolo. 

Apoi, la începutul lui 2026, prin reorganizarea claselor spre numărul maximum de elevi, „ceea ce este foarte mult”, aproape toate școlile au pierdut măcar o clasă. Prin urmare, și posturi. „Școlile care aveau cinci-șase clase paralele de-a noua poate nu simt la fel, dar la liceul nostru tehnologic, să pierzi o clasă din două înseamnă o reducere de 50%”, explică profesoara. 

Profesorii afectați de schimbare au fost în primul rând cei care deja aveau ore în mai multe școli. 

După creșterea normei didactice, în școala ei gimnazială exista deficit de ore care au fost completate la liceul sub umbrela căruia au intrat. Dar are colegi care jonglează cu mai multe școli. „Colegul de engleză îmi spunea că termină la o școală ora la și 5 (minute, n.r.) și la cealaltă școală ar fi trebuit să fie la fix, că s-a suprapus programul.”

Oboseala s-a instalat și pentru că în școala sa sunt mulți profesori navetiști care vin din Galați. Dar dacă ar fi să tragă o concluzie, spune că „s-a dus naibii toată starea de bine și cultura școlii. În momentul când unești două-trei colective diferite, care au funcționat într-un ecosistem propriu, le e greu să se echilibreze și să se coordoneze, s-a disipat și responsabilitatea, fiecare îl lasă pe celălalt să facă.”

Se descrie optimistă din fire, dar parcă tot mai puțin în situația asta. Mai are vreo 18 ani până la pensie, dar ar ieși de mâine dacă ar putea.

„Sunt epuizată…”, spune Anca Dediu. Apoi se scutură și concluzionează: „Asta e, îi dăm înainte!” 

„Cum să putem vorbi de calitate când un profesor de istorie trebuie să predea muzică?”

Școala Gimnazială din localitatea Clondiru, comuna Ulmeni, judeţul Buzău

Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău

În septembrie 2025, după 19 ani în învățământul rural, Cătălin Zaman s-a trezit fără job. Și cel de director, și de profesor de română la Școala Gimnazială din Clondiru, Buzău. În acea școală de sat, unde a vrut el să meargă deși avea post primit și la oraș, în Buzău, a făcut istorie cu rezultatele elevilor lui la Evaluarea Națională - jumătate dintre ei luau note peste 9 la română.

„Am avut și eu emoții, nu a fost o situație deloc plăcută. Nu voi uita acea lună august multă vreme, dar am trecut peste spunându-mi că, dacă sistemul nu mă mai vrea, sigur undeva îmi voi găsi loc de muncă”, spune el. 

 Sublinia, la început de an școlar, că atunci când profesorii încep să predea orice alte materii ca să supraviețuiască în sistem, calitatea orelor și elevii au de suferit. Își menține punctul de vedere și jumătate de an mai târziu când ocupă funcția de director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău. 

„Sigur, traseul multor profesori s-a schimbat din cauza măsurilor de austeritate. Mulți fie au schimbat școala, fie au fost nevoiți să-și completeze cu materii din altă specialitate. Cum să putem vorbi de calitate când un profesor de istorie trebuie să predea muzică? E un exemplu oarecare”, spune el. 

Peste asta se adaugă și creșterea numărului de elevi de la clasă care „scade în mod direct calitatea actului educațional.” 

„Am înțeles mecanismul de gândire, doar că el nu poate fi pus atât de ușor în practică. Probabil s-au analizat acele multe ore care erau la plata cu ora, dar ele sunt inegal repartizate pe materii/regiuni/nivel, nu pot fi arondate catedrelor pur și simplu.”

Cu profesorii dezamăgiți amenințând că nu participă la simulările examenelor naționale, Cătălin Zăman crede că greva de acum doi ani „a fost un moment ratat. (...) Pentru că, dacă stăm și ne uităm, nimeni nu este mulțumit de sistem, nici elevul, nici părintele, nici profesorul.”

În locul său, la Clondiru, este acum director Mircea Ene, profesor de religie. Comunitatea de elevi și profesori de acolo reușește să-și ia optimismul din faptul că, după trei ani de renovări, se întorc într-o școală nouă și modernă. 

Cât despre posturi, directorul Mircea Ene povestește că a avut într-adevăr un coleg de biologie care a trebuit să ia opțional de muzică, dar în general, colegii titulari și-au completat norma cu ore aproape de specializările lor. 

„Orele de muzică și de desen au fost atribuite colegilor care au solicitat pentru întregirea normei astfel încât să nu fie nevoiți pentru două ore să plece într-o altă școală”, explică el. 

Comunitatea are norocul să aibă spor pozitiv de natalitate. „Au fost mai multe nașteri în ultimii 2-3 ani decât în urmă cu 7-8 ani. În 2020 și în 2024 sunt câte 19-22 de copii născuți”, spune Mircea Ene. Riscul este ca părinții cu loc de muncă la Buzău, oraș la 22 de kilometri distanță, să îi ia pe copii la școlile din oraș, de aceea au în plan să facă o grădiniță cu program prelungit. 

„Problema mare este la motivația profesorilor” 

Liceul Tehnologic „Horea”, Marghita, Oradea

Remus Sabău, directorul Liceului Tehnologic „Horea” din Marghita, Bihor, se folosește de versurile celor de la Queen ca să-și dea curaj - „Show must go on”. 

„Viața merge înainte, școala e școală, programul e program, trebuie să ni-l facem. Dar problema mare este la motivația profesorilor. Nici înainte nu vedeam un entuziasm extraordinar la mulți dintre ei, dar acum entuziasmul ăsta a scăzut și mai mult.” 

Activitatea unui profesor într-o școală înseamnă mai mult decât orele de predare, spune el. Școlile au nevoie de profesori care să scrie proiecte, să dezvolte programe cu elevii, mai ales în comunitățile dezavantajate, cum este Marghita. Dar pe lângă demotivarea colegilor lui, simte că se luptă cu morile de vânt cu autoritățile care ar trebui să-i sprijine pe diferite proiecte, cum ar fi „Primul student”. Prin acest program, au făcut cursuri remediale cu elevii cu risc de abandon școlar ca ei să dea Bacul și să se înscrie la facultate. „Avem 10 studenți acum și pentru un liceu tehnologic nu e deloc ceva minor”, spune directorul. Doar că pentru proiect au avut de scris „tone de hârtii” și nu li s-au decontat toți banii din proiect. Mai mult, transportul elevilor la pregătire a fost făcut cu mașina personală a unui coleg, pe banii acestuia. 

Marele lui of ca manager de tehnologic este finanțarea - sunt mai multe cheltuieli la tehnologic decât într-un liceu teoretic. „Dacă pornesc un strung, la mine se învârte contorul de curent ca titirezul. Am bucătari-ospătari, am nevoie să cumpăr materie primă, nu pot să le arăt doar pe calculator, pe table inteligente, cum se face pâinea”, explică Remus Sabău. 

Mai are cinci ani până la pensie și spune că o așteaptă cu entuziasm. Nu are însă o prognoză bună pentru viitorul liceului său. Populația școlară scade și pentru că a scăzut natalitatea, dar și din pricina migrației. 

Marghita era o zonă industrială care punea pâinea pe masă pentru mii de familii. „Acum se închid afaceri după afaceri. Sunt regiuni care dispar economic”, spune directorul. 

Mulți părinți pleacă peste graniță, în Ungaria, să lucreze. În același timp, copiii rămași acasă au mai multe nevoi emoționale care cad, de multe ori, tot în sarcina școlii.  

„Vă dați seama că părinții ăștia, odată plecați, își lasă copiii la bunici sau la mătuși sau singuri chiar. Cu cine să stea de vorbă un copil să-și spună oful sau o problemă pe care o are? N-au cu cine. Cât poți să faci și chestia asta și la școală?” - Remus Sabău, director