Grădiniță în pădure pentru o copilărie analog

La prima vedere, pare casa bunicilor aterizată într-un cartier de blocuri comuniste. E liniște. Poarta roșie cu vopsea căzută ici-colo separă orașul Cluj-Napoca de Stejarul Pitic, una dintre cele în jur de 10 grădinițe în pădure din România. „Poarta cuvintelor bune” scrie pe două scânduri, semn că e locul în care copiii își iau rămas bun de la părinți.

E puțin trecut de ora 9:00 când mă întâlnesc cu Anca Stan, una dintre fondatoarele grădiniței. Am întârziat, pentru că m-am învârtit prin casă gândindu-mă dacă voi avea nevoie de bocanci; părea că urma să plouă. „Asta le spun și părinților, vremea văzută din spatele ferestrei e mult mai urâtă decât cea de afară”, povestește Anca. E sfârșit de aprilie și soarele usucă deja roua dimineții.

Ținându-i mai mult afară

În fundația Stejarului Pitic sunt principiile forest school (școală în pădure, n.r.), adică educație în aer liber. „E ideea asta să îi expunem pe copii la același mediu natural pentru a surprinde cum se transformă”, explică Anca. Trei femei – Anca Stan, Violeta Piticariu și Mădălina Rusu – au pornit grădinița în 2016, când părinții încă se temeau să lase copiii în ploaie și să plece la serviciu, își amintește Anca. Acum, funcționează trei grupe, adică 50 de copii în total, iar de fiecare au grijă câte trei educatoare. 

Tot pe atunci, între 2017 și 2018, datele colectate de Organizația Mondială a Sănătății plasau România pe primele locuri la consumul problematic de social media în rândul adolescenților între 11 și 15 ani. Patru ani mai târziu, țara noastră a fost pe primul loc dintre cele 44 de țări implicate în raportul  „Health Behavior in School-aged Children (HBSC)”. 22% dintre participanți întâmpinau dificultăți în a se opri din verificarea telefonului, îl foloseau în timpul nopții, sufereau de insomnii, inutilitate și tristețe. „Ecranele au devenit o soluție destul de facilă pentru calmarea copiilor, pentru educație – vedeți copii de 3 ani care învață limba engleză și părinții sunt foarte fericiți că, iată, au și valoare educativă”, declara cercetătoarea Diana Tăut pentru Edupedu. 

Orele petrecute în aer liber sunt asociate cu efecte benefice asupra sănătății și stării de bine, iar timpul petrecut în fața ecranelor este asociat cu efecte negative la copiii cu vârste între 3 și 6 ani, potrivit unui studiu. Mi-a povestit despre el Thea Ionescu, cercetătoare care predă la Universitatea Babeș-Bolyai și lucrează în cadrul Laboratorului de Psihologie a Dezvoltării. „Deci educația în natură ne-ar ajuta în problema spinoasă de acum”, spune ea. „Cum scădem timpul pe ecran al copiilor? Probabil ținându-i mai mult afară.”

Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca preșcolarii să petreacă minim două ore jumătate afară și maxim o oră pe ecrane, mereu alături de părinți; cu cât mai puțin, cu atât mai bine. În România, copiii între 2 și 5 ani stau 3 ore în medie pe ecrane, conform unui studiu din 2017. 

Pentru anul școlar 2026-2027, Ministerul Educației a emis un document care stabilește liniile metodologice pentru educația timpurie, unde a punctat faptul că trebuie planificată cel puțin o activitate de mișcare și expunerea copiilor la factori de mediu pe zi. În plus, s-a aliniat la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind timpul pe ecrane și cel petrecut afară.

Micul secret al grădiniței 

Puțin pavaj acoperă pământul din curtea denivelată a grădiniței. „O curte de plastilină”, spune Anca. Îmi face un tur și trecem pe lângă o bucătărie de noroi, unde copiii gătesc cu pământ și frunze, niște rânduri unde au rodit fire de ceapă și salată, bănci din butuci unde se adună uneori și două foișoare unde fac activități la măsuță.

De trunchiul celor doi copaci din curte sunt agățate sfori de cățărat. Lângă ele, și principiile grădiniței: „Am grijă de mine. Am grijă de ceilalți. Am grijă de tot ce mă înconjoară.” scrise pe scânduri de lemn. Literele sunt puțin acoperite de frunze verzi. Curtea are aproximativ 2.000 de metri pătrați. 

Dacă ești curios cât spațiu verde ar trebui să aibă o grădiniță, întâmpini un ordin al ministrului sănătății care spune că orice unitate de învățământ preșcolar trebuie să aibă o suprafață minimă între 5 și 10 metri pătrați per copil unde să facă activități în aer liber. Această cifră nu prevede strict spațiu verde, ci mai degrabă spațiu exterior sau destinat activităților recreative. 

Micul secret al Stejarului este faptul că, pe o portiță laterală, poți ajunge la un pâlc de pădure în doar 8 minute de urcare, unde copiii merg zilnic însoțiți de educatoare. 

„Salut!”, îmi spune o fetiță în timp ce merge spre unul dintre foișoare. Ține o banană în mână. La masă, îi găsește pe ceilalți copii, fiecare cu gustarea sa. Anca îmi povestește că e un moment bun de negociere care îi dezvoltă social și emoțional. „Le dăm posibilitatea să spună că nu vor să împartă, însă îi lăudăm pe cei care o fac.”

Anca a studiat psihologie și s-a specializat în psihologie educațională. A crescut în Cluj-Napoca, însă își amintește de vacanțele la bunici la țară și merge în drumeții dintotdeauna. Când s-a născut fiica ei și a căutat la ce creșă să o dea, s-a angajat ca psihologă în același loc. Apoi, când fondatorii au vrut să o închidă, Anca, împreună cu Mădălina Rusu, mama unuia dintre copii, au preluat-o în 2011. După cinci ani, s-a alăturat Violeta Piticariu și au deschis o grupă care urma principiile grădinițelor în pădure.

Ca să trasezi începuturile acestor grădinițe, gândește-te la termenul kindergarten (grădină de copii, n.r.). Educatorul german, Friedrich Fröebel, care a pus bazele grădinițelor de astăzi, a crezut din 1837 că e important ca preșcolarii să crească în armonie cu natura și să învețe prin joc. 13 ani mai târziu, educatorul danez, Soeren Soerensen, a replicat ideea, entuziasmat de posibilitatea unui spațiu în care copiii să descopere lumea liberi, afară din sălile de clasă. În Danemarca, grădinițele în pădure au prins contur încă din 1950, iar în prezent sistemul public funcționează după principiile lor. Cercetătorii au consemnat că scandinavii au pus fundația grădinițelor în natură, plecând de la filosofia Friluftsliv (viața în aer liber, n.r.), adică conectarea la natură indiferent de anotimp. Dacă ai văzut poze cu copii care dorm în cărucior afară iarna, probabil de la ei erau. 

Modelul s-a răstogolit la începutul anilor ‘90 în Marea Britanie și la nivel global, adaptându-se la cultura fiecărei țări. De aceea, e greu să definești ce înseamnă o grădiniță în natură, iar faptul că, în majoritatea țărilor, aparțin sistemului privat, crește diversitatea. Totuși, Asociația Grădinițelor în Natură a trasat șase principii după care fiecare ar trebui să se ghideze. 

A doua familie

După gustare, stejăreii se adună să plece spre pădure. „Ia să vedem, puteți să vă puneți șosetele peste pantaloni?”, întreabă educatoarea Iulia. Se pregătesc să urce trei pante până la pâlcul de pădure în care merg zilnic. Majoritatea le aveau deja puse.

„Uite-o veveriță ce pleacă-n poieniță”, cântă Alin* în timp ce merge cu pas săltat spre rând. A luat cu el „o soluție pentru căpușe grețoasă” și o sticlă de apă pe care le poartă într-un ghiozdan mic impermeabil. Iulia, educatoarea, poartă un ghiozdan de hiking în care are apă, saci pentru gunoaie, două bluze termice, șervețele și o banană. În șir indian, ieșim din curte pe o portiță laterală și urcăm spre pădure. 

Iulia a terminat un liceu de arte plastice și facultatea de asistență socială. A lucrat o perioadă ca asistentă socială, apoi ca educatoare. „Am vrut să fac ceva care să conteze cu adevărat, să se vadă că am făcut”, spune ea. „Iar când mă uit la copiii ăștia minunați că învață ceva ce le-am arătat și duc cu ei mai departe, simt că fac asta.”

„De ce e numai o furnică aici?”, întreabă Laura*. Iulia îi răspunde: „Oare unde sunt furnicile?”. Se privesc. „În pădure?”, întreabă Laura. „Da, poate s-a pierdut de mușuroi”, răspunde Iulia. „Și ce are pe ea, solzi?”, întreabă Laura. „Nu, e exoschelet”, răspunde Iulia. „E ca și cum ar avea protecție pe deasupra. N-are oase pe interior, doar pe exterior.”

Poartă astfel de discuții legat de orice stârnește curiozitatea copiilor. Această practică face parte din pedagogia centrată pe copil: adultul devine un ghid în învățare. Cercetarea sugerează că preșcolarii își mențin atenția o perioadă mai îndelungată atunci când se simt motivați intern, iar grădinițele în pădure reușesc să dezvolte această motivație, pentru că îndeplinesc în același timp trei nevoi de bază: autonomie, competență și relaționare.  

„Uite, Ștefania* a urcat singură, nu a avut nevoie de mânuță”, spune Iulia. „Dar dacă are nevoie, o ajutăm”, răspunde altă fetiță din grupă. Copiii din grupe au între 3 și 6 ani, ceea ce le oferă „un spațiu emoțional în care să fie așa cum sunt”, îmi explică Anca. „Cumva, când toți sunt de trei ani, e mai mare tendința, inclusiv a adulților, să îi pună să facă același lucru, să fie la fel de buni la un lucru. Noi avem copii de 3 ani jumate care îi învață pe cei de 6 ani literele sau copii care sunt foarte buni cățărători de la 3-4 ani și alții care la 6 ani sunt mai prudenți și îi roagă pe cei mai mici să îi învețe.”

În plus, cercetarea susține că grădinițele în natură se asociază cu abilități mai bune de negociere, cooperare și formare a legăturilor interpersonale. „De multe ori îi vedem pe cei mai mari cum intră în rolul de frați mai mari, chiar dacă nu îi dădăcesc pe copii”, spune Anca. 

În pădure, un trunchi de copac căzut a devenit o corabie pentru trei băieți din grupă. Educatoarele ne cheamă în cerc și ne anunță ce urmează să facem: vom căuta plante în echipe mai mici și le vom strânge în coșuleț. Apoi, vom afla denumirea fiecăreia. Laura mă întreabă dacă vreau să culegem împreună și, după ce aprob, mă ia de mână. Unii copii caută în perechi, alții singuri. 

„În primul rând, încercăm să-i facem pe copii să iubească natura”,  spune Iulia. „Ne ghidăm după anotimp: ce ne învață, ce ne arată, ce putem învăța de la el? Apoi, plantăm mult și avem ritualuri legate de asta. De exemplu, am plantat cartofi și le-am urat gânduri bune. Eu știu că sună ciudat, dar pentru noi e ceva special și știi că din mâinile tale, din mâinile copiilor crește ceva ce poate chiar mâncăm.”

Grădinița se ghidează după programul Disciplinare Conștientă, care pleacă de la ideea că fiecare copil are nevoie să simtă că aparține mediului în care învață. Astfel, folosesc metode prin care să formeze Familia de la școală, adică sentimentul că fiecare are un loc, e acceptat și contează la grădiniță. În acest fel, devin motivați să păstreze relații pozitive, iar educatoarele modelează moduri eficiente de gestionare a conflictelor.

„Eu nu vin la serviciu, vin la a doua familie”, spune Iulia. Lucrează de 9 ani la Stejarul Pitic, iar unul dintre copiii săi a fost aici la grădiniță. „Eu personal mă simt apreciată și știu că fiecare dintre noi are ceva de spus, de adus.”

Fiecare dintre educatoare este formată în Disciplinare Conștientă și Cercul Siguranței. Legat de pedagogia specifică grădinițelor în natură, participă constant la proiecte Erasmus+ și colaborează cu grădinițe în pădure din Europa.

În natură, copiii sunt mai bine

Când ne întoarcem, e trecut de ora 11:00. E prima oară când intru în grădiniță, pentru prânz. La ușă, văd peste 10 perechi de cizme de gumă multicolore. În timp ce mă descalț, trei copii trec grăbiți pragul grădiniței. Au adus o mămăruță, ca să o privească la microscop. 

„Copiii la noi cu asta cresc, știi?”, spune Violeta Piticariu, una dintre fondatoare. „Cu dragul ăsta: uite, acum, primăvara, primele furnici, primele mămăruțe, sunt acolo prezente în grădină, iar ei le remarcă.”

Poți să vezi ochii lui Vio cum se luminează de fiecare dată când povestește despre grădiniță. Ea a crescut la bloc, între betoane, dar și-a petrecut verile la bunici la țară. De mică a știut că își dorește să fie printre elevi. A urmat o facultate de pedagogie și un master în psihologie educațională. Apoi, a condus un program pentru copii complementar grădiniței și școlii axat pe tehnologie. „Aveam în permanență senzația asta că ceva nu e ok”, povestește ea. „Parcă oricâtă informație ar fi avut, oricâte experimente, orice încercam să fac în acel spațiu interior cu tablă interactivă, simțeam că nu-i suficient.”

Ce lipsea a aflat acum 14 ani, în timp ce își vizita o prietenă în Norvegia. „Ne plimbam și am auzit copii, zarvă multă, și am mers să vedem ce se întâmplă acolo”, spune ea. Era o grădiniță în pădure. Așa a ajuns să organizeze tabere pentru copii într-o grădină. 

Anca și Vio s-au cunoscut printr-o cunoștință comună. „Noi vorbeam aceeași limbă, dar nu știam una de alta”, spune Vio. Anca și Mădălina s-au gândit să ducă preșcolarii de la grădinița lor în natură săptămânal și au invitat-o și pe Vio, cu copiii din programul ei. „Eu am zis că vin doar dacă facem tot în natură”, completează Vio. „Eram atât de convinsă de beneficiile unui astfel de program, încât am zis totul sau nimic.”

Au deschis Stejarul Pitic în 2016, cu o singură grupă. „Pe majoritatea copiilor din grupă îi cunoșteam”, își amintește Anca. „Și când i-am scos în grădină, parcă erau alți copii. Erau mai bine, generic spus.” 

Acest bine îl explică cercetătoarea în psihologia dezvoltării, Thea Ionescu. Pe de-o parte, studiile arată efecte pozitive pentru sănătate. Educația în natură s-a asociat cu o reglare mai bună a somnului: dacă compari un număr semnificativ de preșcolari care merg la grădinițe formale cu preșcolari care merg la grădinițe în natură, cei din urmă dorm mai bine. 

Apoi, contribuie la dezvoltarea motorie. „Pentru că ei sunt la vârsta la care încă nu au toate mișcările dezvoltate, nu au sistemul muscular dezvoltat și atunci ajută să meargă în pădure decât să stea pe scaunel foarte mult timp”, explică Ionescu. 

Despre asta mi-a vorbit și Silvia, mama unui băiat de 4 ani de la grădi. „Lui Andi* îi place mult să se cocoață, să sară și a învățat cum să se cațere, cum să își pună mâinile, cum să se asigure și văd că aduce și acasă skillurile pe care le învață la grădi. Iar asta pentru noi e o foarte mare ușurare.” 

Mai mult, statul în aer liber și lumina naturală dă mai puține șanse dezvoltării miopiei. „Ori, miopia va fi o problemă în a sta atent în clasă, a vedea bine ce se scrie la tablă și știm că în unele țări unde educația deja e digitalizată de mult timp crește numărul de copii cu miopie de la un an la altul”, completează Ionescu. 

La Stejarul Pitic, copiii nu au acces la ecrane. „Îi antrenăm în a se ști juca”, spune Anca. „E mult joc liber și îi ajutăm să își dezvolte abilități sociale: să intre în jocuri, să rezolve conflicte. Și atunci au un repertoriu bogat ca alternativă la stat pe ecrane.” Asta a observat și Silvia la joaca în parc. „Când se strâng copiii de la grădi în parcul din cartier au un joc foarte fluid. Își găsesc ei singuri de-a ce să se joace și trec de la una la alta așa foarte natural, cu mai puține certuri.”

Pe partea psihologică, s-a observat că timpul petrecut de preșcolari în natură se asociază cu o capacitate mai mare de focalizare a atenției. Cu cât copiii fac mai multe activități afară, cu atât se pot concentra mai bine. „Probabil se refac rezervele atenționale”, spune Ionescu. „Putem să ne gândim că în natură sunt mai puțini distractori decât într-o sală de grupă. Mai ales distractori nenaturali, cum sunt literele, desenele, formele geometrice, astea sunt simboluri pe care le-am adus noi prin civilizație, nu cu care a evoluat specia noastră. Și atunci, fiind mai puțini astfel de distractori, e mai ușor pentru atenție să se focalizeze pe ce trebuie.” Acest „ce trebuie” poate însemna să adune pietricele, însă e o activitate care presupune efort din partea preșcolarului.

„Lumea mai-mult-decât-umană poate fi plină de magie, în care copilul poate să inventeze, să exploreze, să se plictisească și să găsească singur ce vrea să facă”, spune și Alexandra Brînzac, care a urmat studii în psihologie și a obținut un certificat în ghidarea sesiunilor de terapie în pădure și forest bathing (baie de pădure, n.r.). Acum, lucrează alături de Dana Jablonczki la un instument educațional de conexiune cu natura pentru copii pe care îl voi lansa în 2027.

„Atunci când preșcolarul e familiar, confortabil și se simte în siguranță în lumea plantelor, insectelor, animalelor, ea poate să îi fie cadru în care să se regăsească, odihnească, să creeze, dar și să simtă că aparține, cultivând o relație de reciprocitate. Poate începe să își dorească să aibă un animal sau o plantă de care să aibă grijă, să fie mai atent la ceea ce se întâmplă cu celelalte ființe, dezvoltând mai multă compasiune și respect față de ele”, adaugă ea.

O temere: adaptarea la școală

La prima generație, Anca și Vio au avut emoții privind tranziția spre școală. Pentru că e și o îngrijorare a părinților, au introdus în ultimul an de grădiniță un set de fișe pe care copiii le completează la măsuțe, aidoma activității care va urma la școală. Mai mult, au participat între 2020 și 2023 la un proiect Erasmus+ numit Pregătirea pentru școală pentru grădinițele în pădure, în urma căruia a rezultat un manual pe care îl pot parcurge părinții. 

„Dar culmea, s-au descurcat foarte bine, pentru că ei sunt dezinvolți, au încredere în ei și în lume”, spune Anca. „Atitudinea lor e una prietenoasă și au un rol fain în grupul de copii, știu să pună întrebări, știu să se calibreze la context.”

Când pleacă la școală, țin legătura cu părinții ca să le spună cum s-au adaptat și uneori se întorc pe vară pentru activități. „Când se întorc, zici că iau lucrurile de unde le-au lăsat”, spune Vio. „Felul ăsta de a se simți acasă rămâne cu ei.” 

„Au fost și copii care au reușit să îndoaie regulile școlii”, îmi povestește Anca. „Era un spațiu verde unde nu erau lăsați niciodată să meargă și au reușit să primească acces, ceea ce a fost în beneficiul întregii clase, nu doar al lor.”

O durere: exclusivitatea

În funcție de program, prețul lunar variază între 2220 și 2850 de lei. „Investiția e mare, dar merită. E genul ăla de chestie pe care dai mulți bani, dar și primești cât dai”, spune Silvia. Pentru Anca e o durere faptul că știe că ce oferă e exclusivist, cu toate că nu e ceva din care să facă afacere. 

Cercetarea a observat o legătură între statutul socio-economic și activitățile în aer liber, în sensul că acei copii care vin din familii cu venituri mai mari tind să petreacă mai mult timp afară față de cei care provin din familii cu venituri mai mici. În același timp, cei din urmă petrec mai mult timp în fața ecranelor.

„Ar ajuta să transformăm încet școlile de stat”, spune cercetătoarea Thea Ionescu. „Hai să-i ducem de două ori pe săptămână în natură și să facem activități acolo.” Ionescu sublinează, însă, că e nevoie de educație gândită în natură. „Nu merge cu orice preț, trebuie gândit cum și când. Mai bine merg frecvent într-un parc dacă e aproape și fac o activitate” decât ieșiri în excursii doar în Săptămâna Verde. De altfel, Ionescu are încredere că educatoarele ar găsi activități valoroase în natură dacă ar avea spațiul necesar amenajat. 

În plus, Ionescu remarcă și faptul că „activitățile outdoor te obligă să faci un lucru: să fie mai mulți adulți supraveghetori.” Iar cu cât numărul de copii este mai mic la un adult, cu atât calitatea educației timpurii crește, conform studiilor.

„Aici, noi avem vreme să stăm cu ei”, spune Iulia. „Să discutăm despre emoții, despre ce s-a întâmplat, cum te pot ajuta. Și avem colege care să aibă grijă de ceilalți copii în timp ce eu stau lângă doi copii și îi ajut să aplaneze un conflict.  Nu le rezolvăm noi conflictul, ci îi ajutăm să îl rezolve singur. Și asta mi se pare o pregătire pentru viață.”

Pe 10 octombrie, grădinița a împlinit 10 ani pe care i-a sărbătorit aducând laolaltă copiii din mai multe generații, părinți, educatoare în natură. 

*Numele copiilor au fost schimbate pentru a respecta confidențialitatea acestora.