O scrisoare semnată recent de 25 de matematicieni de prim rang avertizează că inteligența artificială schimbă profund nu doar matematica, ci și profesiile creative în general: ce înseamnă să formulezi o problemă, să găsești o soluție, să înțelegi și să creezi. Trăim vremuri în care ceea ce contează ca „abilitate importantă” se schimbă mai repede decât reușesc sistemele de educație să țină pasul. În acest context are sens să ne întrebăm dacă mai contează că aproape jumătate dintre tinerii români de 15 ani nu ating nivelul de bază al competențelor matematice.
Nu știm ce va conta peste zece sau douăzeci de ani, dar răspunsul este aproape sigur, da. Capacitatea de a înțelege, de a raționa și de a folosi ce știi în situații noi devine mai importantă, nu mai puțin. Iar dacă AI va amplifica ceva, e mai probabil să amplifice diferența dintre cei cu abilități educaționale solide și ceilalți, decât s-o șteargă.
România are rezultate PISA slabe de multă vreme, iar ediția din 2025 arată și o deteriorare recentă. Cea mai sugestivă cifră e proporția elevilor care nici măcar nu ating nivelul minim de competență. La matematică, 52% dintre elevii români sunt sub nivelul 2, față de 35% în medie în OECD. La citire, 48% față de 31%. La științe, aproximativ 46% față de 26%. Practic, pentru aproape jumătate dintre elevii din România, dificultățile apar deja la sarcini pe care PISA le consideră elementare.
Față de 2015, proporția celor sub nivelul 2 a crescut cu 12 puncte procentuale la matematică, 9 la citire și 7 la științe. E adevărat, scăderi importante au avut loc și în țările OECD — dar ele pornesc de la un nivel mult mai ridicat. Problema noastră e combinația dintre un punct de plecare mult mai slab și un declin care merge, oricum, în aceeași direcție ca în restul lumii.
Rezultatele PISA și economia
PISA contează pentru că aceste scoruri nu rămân în interiorul școlii. Există studii longitudinale în care elevii testați la 15 ani au fost urmăriți apoi timp de mai mulți ani. Cei care obțin scoruri bune la PISA tind să aibă parcursuri educaționale și profesionale mai bune. Cei cu rezultate slabe recuperează mai greu, iar diferențele se văd și mai târziu, în educație și pe piața muncii. La nivelul societăților, competențele măsurate prin astfel de teste sunt legate și de dezvoltarea economică ulterioară.
Mai există și o miză de imagine. Finlanda și Estonia sunt țări mici, dar performanțele lor școlare au devenit parte din reputația internațională. China arată foarte bine cât de importantă este această imagine. Este prezentată frecvent drept o țară care domină clasamentele PISA, dar formularea este înșelătoare. China nu a participat niciodată cu un eșantion reprezentativ pentru întreaga țară — doar cu patru dintre cele mai dezvoltate regiuni ale sale (Beijing, Shanghai, Jiangsu, Zhejiang). E cam ca și cum România ar trimite la test doar București, Cluj, Timiș și Brașov, iar scorul rezultat ar fi prezentat drept scorul întregii țări. Nu știm exact unde s-ar situa China cu un eșantion cu adevărat național, dar sigur ar coborî mult. Faptul că autoritățile chineze au continuat, ediție după ediție, să trimită doar regiunile cele mai prospere spune multe despre miza politică a acestui clasament.
Ce măsoară PISA?
PISA încearcă să vadă ce poate face un elev cu ceea ce a învățat. Testele cer înțelegerea unui text, folosirea matematicii într-o situație concretă, interpretarea informațiilor și rezolvarea unor probleme. În România, rezultatele PISA sunt adesea discutate folosind expresia „analfabetism funcțional”, în timp ce OECD folosește mai ales termenii tehnici „low performers” și „below Level 2”. Totuși, în analize dedicate României, OECD definește explicit nivelul 2 drept prag de bază al alfabetizării funcționale: capacitatea de a găsi și interpreta informații și de a le folosi pentru rezolvarea unor probleme obișnuite.
Un exemplu de matematică arată cât de modest este acest prag. Elevul află că o unitate astronomică înseamnă aproximativ 150 de milioane de kilometri și că Neptun se află la circa 30 de unități astronomice de Soare. Trebuie să estimeze distanța: aproximativ 4.500 de milioane de kilometri. Nu e nevoie de matematică avansată, ci de înțelegerea informației și de un calcul simplu într-un context mai puțin familiar.
La citire, un item de nivel 2 pornește de la un text publicitar al unei companii de lactate, care enumeră beneficiile consumului de lapte. Elevului i se cere să identifice scopul principal al textului. Trebuie să observe că nu citește o prezentare neutră despre sănătate, ci un mesaj menit să-l convingă să cumpere produsul.
Un rezultat PISA depinde și de felul în care elevul abordează testul. Nu primește o notă, nu află rezultatul individual și are puține motive externe să tragă de el până la capăt. De aceea, scorurile reflectă într-o anumită măsură și motivația, perseverența și capacitatea de concentrare. Pentru interpretarea rezultatelor naționale, aceasta nu este însă o problemă marginală: dacă un număr mare de elevi nu pot sau nu vor să susțină efortul necesar, și acest lucru spune ceva despre pregătirea lor pentru situațiile din afara școlii.
PISA, notele și examenele școlare din România
În PISA 2000, elevii au fost întrebați și ce note au la școală. România a ieșit în evidență printr-o legătură foarte slabă între note și rezultatele PISA. Corelația dintre scorul la citire și nota la limba de testare era de numai aproximativ 0,16; cu nota la matematică, aproximativ 0,11, iar cu cea la științe, 0,14. În alte țări, valorile erau de două sau trei ori mai mari. Altfel spus, ierarhia produsă de școala românească se suprapunea, foarte puțin cu cea produsă de o evaluare internațională a competențelor. Elevii considerați foarte buni de școală nu erau neapărat cei mai buni la PISA, iar unii dintre elevii cu rezultate bune la PISA aveau note modeste.
Merită, deci, să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă Evaluarea Națională și Bacalaureatul ar cere mai multă aplicare a cunoștințelor, interpretare și raționament de tip PISA?
Examenele influențează puternic ceea ce se întâmplă în clasă. Dacă succesul la Evaluarea Națională depinde în mare măsură de exersarea unor tipuri previzibile de probleme, elevii, profesorii și familiile se adaptează exact acestor cerințe. O evaluare mai apropiată de PISA ar fi probabil mai greu de „antrenat” exclusiv prin meditații. De aici vine și o parte din rezistența față de schimbare. Familiile care își permit pregătire intensă pentru formate standardizate de examen au în prezent un avantaj important.
La ce ne folosește PISA?
România lipsește din multe studii comparative internaționale. Dacă ar lipsi și din PISA, pierderea ar fi vizibilă, pentru că aproape toate țările europene și majoritatea economiilor dezvoltate participă. Dar mai important este ce am aflat din PISA despre școala de la noi. Înainte de apariția acestor comparații, era mult mai ușor să credem că școala românească stă bine în raport cu alte țări și că adevărata problemă este doar declinul față de trecut: „pe vremea mea se făcea școală”. PISA a făcut această poveste mult mai greu de susținut.
Dacă majoritatea populației este mulțumită de sistemul educațional sau îl percepe ca fiind în esență bun, șansele unor schimbări serioase sunt minuscule. Reformele costă, produc nemulțumiri și cer timp, iar politicienii au puține motive să își asume asemenea costuri dacă publicul nu vede o problemă. PISA a avut meritul de a introduce un reper extern, greu de ignorat, și de a arăta nu doar că rezultatele României sunt slabe, ci și că diferențele dintre elevi sunt foarte mari și depind puternic de mediul familial. Problema este că am aflat toate acestea de multă vreme, fără să construim politici consistente în jurul lor.
Părinții elevilor de astăzi au trecut printr-un sistem cu multe dintre aceleași probleme. Educația ar trebui să reducă efectele originii sociale, nu să le transmită aproape intact de la o generație la alta.
S-ar putea spune că o economie modernă are nevoie în primul rând de o elită foarte performantă. Nici aici România nu stă însă bine. În PISA 2025, doar 4% dintre elevii români ating nivelurile 5 sau 6 la matematică, față de 8% în OECD. La științe proporția este de 2%, față de 7%, iar la citire de 1%, față de 6%. În plus, o economie modernă nu poate funcționa doar cu câteva vârfuri. Firmele au nevoie de ingineri, tehnicieni, electricieni, mecanici și de oameni care înțeleg instrucțiuni, pot învăța lucruri noi și pot rezolva probleme.
Câteva mii de absolvenți excepționali nu pot compensa o bază educațională slabă. Iar dincolo de efectele economice, o educație de calitate rămâne, oricum, un drept al fiecărui copil.
Ce ar putea fi făcut?
Intervenția timpurie ar trebui să fie printre priorități. Decalajele apar repede și se acumulează. Mai multe resurse în educația timpurie și primară, în special în mediile rurale și vulnerabile, pot preveni diferențe care devin mult mai greu de recuperat la 12 sau 15 ani.
Pentru elevii care au rămas deja în urmă, avem nevoie de programe remediale serioase: tutoring în grupuri mici, intervenții de alfabetizare și matematică de bază, monitorizarea progresului.
Ar trebui redusă segregarea. România separă devreme elevii între școli și trasee foarte diferite ca profil, resurse și nivel academic. Experiența Poloniei este relevantă tocmai pentru că prelungirea educației comune și amânarea selecției au avut efecte asupra rezultatelor și echității.
Evaluarea este un alt aspect important. Putem avea un curriculum care vorbește despre competențe, dar dacă examenele recompensează reproducerea conținutului și exercițiile standard, predarea va urma examenul. Schimbarea evaluării poate modifica mai repede comportamentul sistemului decât încă un val de cursuri generale de formare.
Nu în ultimul rând, finanțarea ar trebui să țină mult mai mult cont de nevoi. O școală cu mulți elevi vulnerabili nu are nevoie de aceleași resurse pe elev ca o școală dintr-un cartier prosper. Are nevoie de personal de sprijin, profesori buni, stimulente pentru atragerea lor și bani pentru recuperare.
Inteligența artificială poate rezolva cu ușurință aproape orice problemă școlară. Dar nu e la fel ca atunci când calculatorul a înlocuit abacul. Într-o lume în care răspunsurile sunt tot mai ușor de obținut, devine și mai important să înțelegem ce întrebăm, să distingem un argument bun de unul prost și să folosim informația în mod autonom. Chiar și fără ajutorul AI știm destul de bine care sunt problemele școlii românești: rezultate slabe, prea puțini elevi la vârf și diferențe uriașe legate de originea socială. Știm și o parte dintre soluțiile cu sens. Problema este că politicile au rămas mult în urma a ceea ce știm.
