În Alexandria, județul Teleorman, spațiile de tip cultural sunt aproape inexistente. Nu găsim decât un singur cinematograf la Crinul Nou (un mic mall al orașului) și un centru pentru tineret care de câțiva ani este închis, însă primăria promite că îl va deschide în curând. Teatre sau alte centre culturale nu există. Bulevardul Libertății din centrul localității este împânzit de oameni care își așteaptă rândul la covrigării sau la farmacii și de magazine de haine second hand. Șirul lor este întrerupt de o gelaterie, câteva terase aproape pline, deși este miercuri, case de pariuri, sediul PSD și al Partidului România Unită și un chioșc de ziare abandonat.
Suntem în 11 august, soarele arde de parcă ar vrea să topească întregul oraș, însă niște copii rezistă eroic lângă fântâna arteziană. Alți bărbați și femei stau pe băncile de la umbră sau pe marginile de beton ale magazinelor și se uită la oamenii care trec pe lângă ei. Îi studiază fără să aibă vreo așteptare.
Doi locuitori din Alexandria
O situație tipică pentru toate orașele mici din România
Potrivit recensământului din 2011, Alexandria ar avea în jur de 45 de mii de locuitori. Dar mulți dintre tineri au plecat din oraș. „Cei mai buni se duc la facultate în București, pentru că e aproape. Ceilalți se duc la munci, de multe ori necalificate, tot în orașele mari sau în afara țării“, ne explică Iulian Cristache (51 de ani), președintele Federației Naționale a Părinților și locuitor al Alexandriei de când s-a născut.
Foarte rar se întorc tinerii acasă, adaugă acesta, pentru că în oraș nu există locuri de muncă. „Trebuie să le dai locuri de muncă bine-plătite, altfel niciunul nu va veni înapoi. De șapte ani, primarul ne tot promite că va face un parc industrial în afara orașului. Dar a fost numai o promisiune electorală“, mai spune Iulian Cristache.
Alexandria este unul dintre acele orașe în care sărăcia, lipsa locurilor de muncă și calitatea slabă a educației se unesc într-un cerc vicios pentru viitorul tinerilor. Anul acesta județul Teleorman s-a clasat pe ultimele locuri privind rezultatele la Bacalaureat și la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a.
„E o situație tipică pentru toate orașele mici din România. Într-o localitate în care nu ai locuri de muncă, nu ai educație de calitate sau acces la cultură, un festival ca Ideo Ideis vine ca o gură de aer pentru tinerii și adulții dintr-un oraș mic“, încheie acesta.
Bulevardul Libertății din Alexandria
Pe lângă activitățile pentru tinerii pasionați de teatru, festivalul Ideo Ideis a desfășurat proiecții de film și de teatru pentru comunitate, iar în perioada 9-15 august a organizat ateliere de educație non-formală, pe 15 teme diferite, cu traineri din societatea civilă (ONG-uri, vloggeri, specialiști în educație, artiști, psihologi).
Printre temele pe care le-au abordat: construirea unui model de țară ideal pentru ei, identificarea problemelor din comunitățile lor și găsirea unor soluții pentru acestea, cunoașterea corpului și a propriilor emoții, ce profesie li s-ar potrivi sau cum să-și exprime ideile în spațiul online și cum să verifice informațiile care ajung la ei.
Am observat dintr-un colț ce s-a întâmplat la patru dintre atelierele Art&Play, care s-au ținut la marginea orașului, în Parcul Pădurea Vedea, lângă râul cu același nume.
Maitreyi este abuzată sexual
La foișorul unde se ține atelierul de smart vlogging (despre valori și opinii personale puse pe net), vloggerul Cătălin Moise le arată adolescentelor un video pe Youtube, în care un conservator spune de ce nu crede că ar trebui să se facă educație sexuală în școli. Îl pune pe pauză de câteva ori pentru a explica cum dezinformează acel material, adică „manipulând informațiile din anumite studii“. Începe apoi dezbaterea, pornind de la clip și de la romanele studiate la școală.
„Da, sigur. Să nu se facă educație sexuală în școli. Așa nu o să ne dăm seama că Maitreyi este minoră, deci este abuzată sexual de Allan“, spune ironic o fată în jur de 18 ani cu părul șaten.
„Și la Ion, la fel. Nu spune că Ana trece printr-un abuz și că de asta se sinucide. În comentarii ni se spune atâta: Ion nu este afectat de moartea ei“, o completează altă tânără. „Eu cred că este nevoie de curentul ăsta feminist mai puternic în școli. Păi toate femeile din opere sunt prezentate ori ca nebune, ori ca femei ușoare. Uită-te la Otilia care pleacă cu un sugar daddy până la urmă“, adaugă adolescenta.
O altă tânără cu ochelari de vedere povestește cum profesoara ei de filosofie a organizat o dezbatere despre avort la clasă. „Majoritatea colegilor, mai ales băieții, au zis că sunt împotriva avortului. Eu le-am zis că femeia trebuie să decidă, pentru că este corpul ei, și profesoara s-a luat de mine că intervin peste colegul meu. În loc să-și asume rolul de mediator, ea ținea partea celor care sunt împotriva avortului.“
„Eu nu înțeleg treaba asta cu creștinismul. La noi, creștinismul e așa … declarativ. Mulți dintre noi mergem la biserică doar de Paște și de Crăciun. Dar când e vorba de avort sau de educație sexuală, mamă, suntem cei mai mari creștini“, intervine o altă tânără cu părul blond.
Atelierul de smart vlogging cu mentorul Cătălin Moise
Țara ideală: bisericile se construiesc proporțional cu numărul de credincioși
Într-un foișor din celălalt capăt al parcului, câțiva adolescenți s-au împărțit în două grupe și, coordonați de Diana Filimon de la Forum Apulum (organizație dedicată educației civice a adolescenților), construiesc câte un model de țară după cum și-ar dori ei.
Una dintre țările inventate de adolescenți se numește „Gloria“. Este o peninsulă sub un regim de monarhie constituțională, unde se vorbește limba gloriană și engleză, se votează de la 16 ani, violatorii și pedofilii sunt închiși pe viață (dacă nu pot fi reabilitați), politicienii corupți trebuie să facă minimum cinci ani de muncă în folosul comunității, granițele sunt deschise pentru toți imigranții, iar bisericile se construiesc proporțional cu numărul de credincioși - nu mai multe.
„Vrem ca toată lumea să-și aleagă ce religie vrea și să dăm mai puțini bani pentru biserici. Să nu mai fie așa de mari și pline de aur“, explică una dintre fetele care au construit țara „Gloria“.
„Stai puțin. Dacă erau foițe de aur în spitale, nu se plângea nimeni. Problema nu este aurul. Problema e că biserica nu face destul ca să-i ajute pe oameni. Că așa, și în străinătate vezi biserici mari și nimeni nu face scandal“, intervine o fată din cealaltă echipă, a țării „MBAD“, pe al cărei tricou scrie „We should all be feminist“ (Cu toții ar trebui să fim feminiști).
Atelierul Republica Visurilor noastre, cu mentorul Diana Filimon
„Aș vrea și eu din curajul tău“
Pe aceeași alee, la atelierul de dezvoltare vocațională, un alt grup de adolescenți discută despre ce îl inspiră pe fiecare la tânărul din fața sa. „Dacă îți plac copiii și vrei să dai la medicină, cred că ți s-ar potrivi să te faci medic pediatru. Mă inspiră perseverența ta. Mă gândesc că e o schimbare destul de mare să te muți de tot în București“, îi spune Iarina Mariei.
Iar Maria îi răspunde: „Am observat că îți place să comunici cu oamenii. Ai curaj. Aș vrea și eu din curajul tău. Știu că vrei să dai tot la medicină, așa că ai putea să te faci medic de familie. Te-ai descurca să comunici cu toți pacienții.“
Atelierul este ținut de Andrei Stupu, trainer cu propria firmă de consultanță în educație, care apoi le vorbește despre traseul pe care ar trebui să-l parcurgă ca să poată trăi, când vor ajunge adulți, dintr-o activitate care să le placă.
„Noi punem carul înaintea boilor, iar de multe ori nu funcționează. La bani ajungi după ce ai identificat o nevoie a lumii, apoi pasiunea ta și cum îți poți dezvolta competențele până ajungi la consistența care te face bun în domeniul dorit. Altfel, nu zic, poți să faci bani din orice. La o adică, te duci și vinzi pietre din râul Vedea. Dar asta s-ar putea să nu te facă fericit și să simți nevoia să schimbi jobul.“
Atelierul de orientare vocațională cu mentorul Andrei Stupu
„Noi râdem de el“
Ne îndreptăm către atelierul Civically Fit, ținut de Cosmin Pojoranu de la Funky Citizens, unde participă copii mai mici: între 11 și 14 ani. Aici se discută despre problemele pe care le întâmpină cei mici la școală sau în cartierul lor: gunoaiele de pe străzi, bețivii care se bagă în seamă pe stradă și fluieră după fete sau profesorii care dau teste neanunțate și după aceea le trec notele în catalog fără să le zică cât au luat. Tot aici învață ce este bullyingul.
„Avem un coleg mai gras în clasă. Și noi râdem de el când ia mai multe chipsuri decât ceilalți copii. Eu sunt imparțial. Adică nu cred că el trebuia să ia mai multe chipsuri, dar nici nu trebuia ca ceilalți copii să râdă de el“, spune un băiat blond.
„Păi hai să vedem: Aici vorbim de o situație de discriminare sau de una de bullying?“, îl întreabă mentorul. „Eu zic că e mai mult bullying. Probabil s-a simțit jignit“ „Și cum putem să ne dăm seama dacă am jignit?“, îl mai întreabă Cosmin. „Păi vorbești cu el“, îi răspunde băiatul. „Așa. Vorbești cu el și faci apel la empatie. Adică te pui în locul său și încerci să înțelegi cum te-ai fi simțit tu dacă ai fi fost în aceeași situație“, explică mentorul.
La același atelier, copiilor li se vorbește despre diferențele dintre cele trei puteri ale statului (legislativă, executivă și judecătorească) și învață că „legea este principalul lor aliat“ atunci când vor să rezolve problemele din comunitate.
„Noi, ca cetățeni, trebuie să căutăm să micșorăm distanța dintre ceea ce scrie în lege și ceea ce este pus în practică. Pentru că, de multe ori, putem să avem legi bune, dar nu se aplică“, le mai spune Cosmin Pojoranu.
Atelierul Civically Fit cu mentorul Cosmin Pojoranu
„Părinții nu înțelegeau ce făceam noi“
De-a lungul celor 16 ani de existenţă, Ideo Ideis a creat spaţiul în care peste 3000 de adolescenţi pasionaţi de teatru şi alte arte au întâlnit profesionişti care i-au mentorat.
„Eram o trupă de teatru a liceului Colegiului «Alexandru Dimitrie Ghica» și mergeam la mai multe festivaluri de teatru pentru adolescenți prin țară, unde se jucau spectacole în engleză. Noi am vrut să jucăm și în limba română, la noi acasă, într-un oraș fără teatru“, povestește Silvia Guță, unul dintre inițiatorii festivalului Ideo Ideis, care a pornit din Alexandria, dar de doi ani este organizat și în alte opt orașe.
Spune că dacă nu era acea gașcă de 20 de prieteni și părinții lor, care au fost primii voluntari, nu știe dacă festivalul ar fi existat. „Ne-au ajutat să ne îndreptăm către autorități ca să primim aprobări, ne-au fost sponsori când am avut nevoie și ne-au ajutat să rezolvăm problemele de organizare.“
Deși este parte a proiectului de la înființarea sa, nu a înțeles decât în urmă cu aproape șapte ani, când a devenit trainer la rândul său pentru părinți și adolescenți, că unii dintre părinții din Alexandria sunt reticenți să-și lase copiii la acest festival.
„Unii dintre părinți aproape că urau Ideo Ideis pentru că nu înțelegeau ce făceam noi aici. Multă vreme au crezut că copiii lor doar se distrează. Nu înțelegeau câtă muncă este în spatele acestui festival. O parte dintre părinți și-au mai domolit sentimentele negative, dar sperăm la mai mulți“, mai spune Silvia Guță, care este și terapeut și coordonatoarea proiectului „In a Relationship“ al Fundației Friends for Friends - despre relațiile emoționale dintre adolescenți și despre cum pot fi evitate abuzurile.
„Orașul mă lua pe sus să tot fac și să tot cresc“
„Cel mai frumos la Ideo Ideis este că reprezintă un spațiu unde copiii și adolescenții pot vedea altceva. Să învețe lucruri noi despre relații, corp, meserii, artă, teatru. Dacă ar fi fost și orașul Moreni (unde a crescut - n.r.), cred că oamenii ar fi venit. Puterea exemplului este mai puternică decât percepția că oamenii sunt închiși“, spune Theodora Dumitrică, psiholog și trainer Ideo Ideis.
„Eu vin din Hunedoara, un oraș aproape la fel de mic ca Alexandria. Când am ajuns în București, m-am înscris în tot felul de asociații. M-am lovit de o lume care vrea să progreseze. Parcă orașul mă lua pe sus să tot fac și să tot cresc. Mă gândesc cât de mult m-ar fi ajutat dacă ar fi venit cineva în Hunedoara să-mi spună că este în regulă să plângi sau să ai emoții când vorbești în public“, explică și psihologul Iulia Bardar, care a ținut atelierele de dezvoltare personală pentru copii.
Iulia Bardar, Theodora Dumitrică, Andrei Stupu și Silvia Guță în cadrul unei dezbateri Ideo Ideis
Bătrânul care joacă remi și tânărul care adună roci
Ne întoarcem în oraș și dăm o raită prin parcul de lângă Centrul pentru Tineri, pe care Primăria din Alexandria promite că îl va deschide în curând. Aici va fi organizat un laborator de ateliere și alte evenimente Ideo Ideis pe tot parcursul anului.
„Să-l deschidă odată. Dacă nu se face ceva pentru tineretul ăsta, o să ajungem ca satele alea de la televizor unde vezi numai moși și babe. Mie nu-mi mai trebuie nimic. Nici Cîțu, nici neamțu’ nu o să-mi mărească pensia. Azi joc remi, mâine mă duc dracu’“, spune resemnat Ilie Țânțăreanu, un bărbat pe la 60 de ani cu mustața grizonată.
.jpg)
„Clubul seniorilor“ din Alexandria
„Mă bucur dacă o să se deschidă. Eu chiar vreau să mă înscriu anul viitor și la festival. Aici, nu sunt alte oportunități pentru noi. Nimeni nu-și dă interesul pentru orașul ăsta. Și în școli este un dezinteres total. Nu învățăm nimic care să ne placă“, ne spune și Andrei, care are cu 45 de ani de experiență de viață mai puțin decât Ilie .
E pasionat de arhitectură, artă renascentistă, tarot și biochimie. Încă nu pune presiune pe el să-și aleagă un drum, dar știe sigur că vrea să plece în București. În orașul său, adolescentul nu face decât să se plimbe, să meargă în vizită la prietenii săi ori să adune roci de pe șinele trenurilor de la gară.
Graffiti realizat de tinerii care au participat la Festivalul Ideo Ideis de anul trecut
