În urma ultimelor cazuri de violență întâmplate între zidurile școlilor, Ministerul Educației a venit cu o propunere de modificare a Legii educației astfel încât să fie montate camere video fără acordul părinților sau profesorilor. „Asta înseamnă că doar instituţiile abilitate şi persoanele autorizate pot avea acces la acele înregistrări, atunci când există sesizări sau suspiciuni de violenţă - Poliție, Parchet, directorul școlii, pe baza solicitărilor de la părinți, scrise și motivate”, a lămurit ministra Educației Ligia Deca.
Profesorii se opun supravegherii video
Modificarea este în dezbatere publică și de două săptămâni se dezbate aprig pe grupurile de părinți și profesori din rețele sociale, dar și prin comunicate de presă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” susțin că mai bine s-ar angaja mai mulți consilieri școlari și mai mulți paznici, decât să se monteze sisteme de supraveghere, și să se investească mai mult în programe antibullying.
„Școala trebuie să rămână un spaţiu al educaţiei, dar nu prin forţă, violenţă, presiune, inclusiv cea a supravegherii audio-video permanente”, au spus sindicatele, citate de Spotmedia. Și instituția Avocatului Poporului a susținut în mare același lucru - camerele video n-au ce căuta în școli.
Reacțiile din partea părinților au venit imediat în social media. „Școlile normale la cap, cu grijă pentru elevii lor, le-au montat și nu s-a năruit educația. Însă aici dăm peste o altă nucă tare, cu cadrele didactice care nu doresc să fie monitorizate”, este opinia Cristinei Maria Frăsineanu care în 2017 lua parte la dezbaterile cu privire la legea antibulying, din partea unei asociații de părinți, care propunea încă de atunci sisteme de supraveghere.
„Să fie doar circ și victimizare când un copil face ceva, dar nu cumva să existe transparență vs ce se întâmplă la modul general în școli. Cu buna participare și insistență a sindicatelor, numai școlile de stat au nevoie de «intimitate» pentru activitățile desfășurate zilnic. Tot timpul auzim numai «elevii sunt de vină», «părinții sunt de vină», «dom’le, nu mai există respect în ziua de azi», «copiii nu mai au cei 7 ani de acasă». Ok, hai să vedem/auzim pe camere”, spune și Andra Berceanu, reprezentantă grupului „Părinții cer schimbarea”.
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a spus pentru Agerpres că în prezent nu pot fi instalate camere de supraveghere fără acordul celor filmați, în acest caz profesorii și părinții elevilor.
Problema legalității camerelor video în școli a fost dezbătută de-a lungul timpului în mai multe țări care au decis introducerea lor. Potrivit cercetărilor științifice consultate de Școala 9, nu există încă un echilibru perfect între avantajele și dezavantajele măsurii.
Ce măsuri adoptă alte țări
În funcție de problemele de securitate întâlnite, și măsurile sunt adaptate. În SUA, unde în 2023 au fost 83 de atacuri armate în școli, potrivit CNN, unitățile de învățământ din diferitele state americane și-au făcut propriile reguli. Astfel că școlile au sisteme avansate de protecție a intrărilor, cu încuietori pe interior - 73% dintre școli - și obligativitatea vizitatorilor să fie legitimați și să poarte ecuson, arată un studiu al Pew Research.
Cercetătorii au văzut și că în școlile care au cel mai mare număr de elevi care se califică pentru a primi prânzul gratuit sunt mai multe șanse ca sistemele de securitate să se extindă și la sălile de clasă, adică și acestea să aibă încuietori doar pe interior.
De asemenea, 91% dintre școlile americane sunt supravegheate video și personalul lor au stații radio portabile de emisie-recepție și un sistem intern prin care părinții sunt notificați pe loc dacă există vreo situație de urgență, mai arată Pew Research. La unele se adaugă și butoane de panică, comisie dedicată pentru situațiile ce privesc securitatea, personal de pază.
Despre intimitate, la școală
În țările unde principala măsură luată este instalarea camerelor de supraveghere, cercetările citate de publicația de popularizare a științei The Conversation arată că printre riscuri se numără subminarea intimității, erodarea încrederii, o stagnare a creativității și a interacțiunii, poate incrimina elevii și, în cele mai extreme cazuri, poate facilita un canal direct și rapid de la școală la închisoare.
Un studiu realizat în Marea Britanie a documentat tacticile pe care studenții le-au elaborat pentru a-și proteja intimitatea. Printre acestea se numărau evitarea zonelor monitorizate, modificarea poziției și a aspectului lor pentru a restricționa identificarea CCTV (closed circuit television, adică televiziune cu circuit închis) și repoziționarea camerelor de luat vederi.
Cercetările privind impactul supravegherii sugerează că montarea camerelor de luat vederi nu crește nivelurile de teamă într-o comunitate la fel cum nici nu-i fac pe elevi să creadă că prezența lor e o dovadă că școala ia în serios securitatea lor.
Apoi, în ceea ce privește cazul specific al școlilor americane, studiile nu relevă nicio dovadă că aceste camere de supraveghere chiar ajută la menținerea siguranței și în plus, după investiția instalării lor, e nevoie de cheltuieli pentru investigații suplimentare.
Cultura supravegherii, prin ochii celor supravegheați
Articolul „CCTV în școli: O examinare a valorii percepute a supravegherii”, publicat în ResearchGate este o altă cercetare amplă cu studii de caz pe mai multe școli din Nepal, dar care analizează și alte studii realizate în SUA sau Marea Britanie.
Articolul prezintă o examinare a experiențelor și a percepțiilor directorilor, profesorilor și elevilor nepalezi.
„În timp ce studiul a explorat modul în care aceste școli au utilizat tehnologia de supraveghere în avantajul lor, constatările contribuie la înțelegerea practică a faptului că tehnologia este în egală măsură supusă unei utilizări abuzive și poate victimiza copiii, având în vedere lipsa reglementărilor legale în vigoare”, scriu cercetătorii.
Cert este că în toată lumea școlile au implementat diverse strategii de securitate, unele au introdus inspecția cu raze X a pachetelor elevilor, câini polițiști, teste antidrog, camere de televiziune cu circuit închis și ofițerii școlari, astfel că elevii au devenit subiecți principali ai culturii de supraveghere.
Studii anterioare din Regatul Unit (UK), Statele Unite ale Americii (SUA), Australia și Israel au arătat că, deși camerele de supraveghere au fost adoptate în principal în scopul siguranței și securității în perimetrul școlii, acestea au stricat climatul educațional. Cu alte cuvinte, deși sunt bine intenționate, acestea ridică riscuri juridice legate de confidențialitate și drepturile omului, dar și riscuri pentru sănătatea și performanța academică. Această supraveghere intensă a dus la situații în care elevii au fost tot mai criminalizați și controlați și pe alocuri au devenit neîncrezători și au spus că drepturile la intimitate le sunt încălcate.
Criminalizarea elevilor vulnerabili
În anii 1990 a început și dotarea școlilor din Marea Britanie cu camere de supraveghere CCTV, măsură ce poate fi asociată cu răspunsul guvernului la două incidente violente: uciderea directorului Philip Lawrence în fața școlii sale și masacrul a 16 persoane într-o școală primară din Dunblane în martie 1996.
Cu toate acestea, cercetările au raportat că, deși instalarea inițială a camerelor de supraveghere CCTV a avut ca scop protejarea școlilor împotriva persoanelor străine periculoase, acestea au fost în curând extinse în curtea școlii, pe holuri, în sălile de clasă și în biblioteci, și chiar s-au strecurat în spații controversate, cum ar fi vestiarele și toaletele elevilor.
Sunt cercetători care susțin că această creștere considerabilă a măsurilor de securitate, inclusiv a camerelor de supraveghere CCTV în școli, a făcut mai mult rău decât bine. Tehnologiile de supraveghere, cum ar fi detectoarele de metale și camerele de securitate, au avut un impact negativ asupra elevului și au contribuit la psihologia negativă a elevilor și la sentimentul de siguranță redusă în școli.
De exemplu, studiul lui Bracy (2011) din SUA a constatat că unii studenți au apreciat valorile de siguranță ale supravegherii, în timp ce alți studenți au criticat hiper supravegherea din cauza sentimentului crescut de criminalizare, neîncredere, neputință și vulnerabilitate. De asemenea, a raportat că atitudinile negative ale elevilor față de mecanismele de supraveghere din școli erau strâns legate de percepția unor proceduri disciplinare nedrepte și a unor pedepse care le negau dreptul de a fi ascultați atunci când aveau probleme.
Mai mult, elevii care nu sunt albi, cei imigranți și din clasele cu venituri mici aveau, în mod normal, percepții negative față de supravegherea școlară, în timp ce administratorii, profesorii și majoritatea elevilor albi și din clasele superioare au pledat pentru valorile de securitate ale supravegherii.
