Timp de un an, Scott H. Young și prietenul lui Vat Jaiswal și-au propus să nu rostească o boabă de engleză și să se descurce în limbile orașelor unde au locuit: Valecia – Spania, Florianopolis – Brazilia, Shanghai – China, Taipei - Taiwan și Seoul, Coreea.
Pentru business-ul lui, a trebuit totuși să folosească engleza, dar a limitat-o la o singură oră pe săptămână. Scott explică ce a făcut ca să asimileze cele patru limbi în cartea sa Ultraînvățarea. Cum să dobândești abilități specializate, să fii mai deștept decât concurența și să-ți accelerezi progresul în carieră, volum publicat recent și în România, la Editura Lifestyle Publishing.
Canadianul este cunoscut pentru experimentele lui extreme într-ale învățării. Înainte să se apuce de limbi străine, a învățat programare de unul singur după cursurile Massachusetts Institute of Technology. Patru ani la cea mai prestigioasă universitate tehnică din lume într-unul. A învățat și cum să facă portrete în doar 30 de zile. Deși „ultraînvățarea” pare o metodă minune, autorul explică pentru Școala 9 de ce nu ar putea fi însă aplicată în școlile tradiționale. „Acest tip de cursuri sunt greu de evaluat, e greu să dai note pe ele.”
„O strategie proastă aplicată pentru o perioadă lungă de timp rămâne tot o strategie proastă”
Școala 9: Patru limbi străine într-un singur an. Pare imposibil. De ce anume ai nevoie pentru a învăța ceva eficient și rapid?
Scott H. Young: În primul rând, trebuie spus că în fiecare limbă am ajuns la diferite grade de fluență. Cu siguranță nu susțin că cineva poate deveni total fluent în patru limbi diferite într-un singur an. Pentru noi a însemnat să putem să susținem conversații, să ne facem prieteni și să „trăim” într-o altă limbă.
Ca să înveți bine o limbă străină trebuie să dedici mult timp și cu timpul devii mai eficient în a dobândi abilitățile pe care încerci să le construiești. În cazul nostru, regula „fără engleză” a făcut minuni la început – în fiecare zi făceam multă practică fără să ne gândim la asta fiindcă trebuia să vorbim mult în acea limbă pe parcursul unei zile. În al doilea rând, fiindcă foloseam limba într-un mod natural (fără să înveți ca la școală lexic sau gramatică, de exemplu n.r.), iar transferul se făcea mai ușor.
Nu trebuie să faci un experiment la fel de extrem ca al nostru, dar cred că strategia de bază aplicată de noi este folosită deja pe scară largă. De exemplu, dacă îți găsești un tutore pe iTalki.com (o aplicație ca un fel de Uber, doar că în loc de mașini, „rezervi” profesori sau tutori de limbi străine n.r.) și ești determinat să vorbești o oră pe zi în limba pe care vrei să o înveți, probabil că te vei familiariza cu noțiunile de bază ale acelei limbi mult mai rapid decât prin oricare altă metodă.
Cât timp ar trebui să dedici învățatului ca să ai rezultate?
Mai mult timp înseamnă mai multă învățare, restul variabilelor rămân constante. Cineva care dedică o sută de ore va progresa mai repede decât cineva care dedică doar zece. Da, cred că e vorba de principiul „all else being equal” (N.r.: „all else being equal” sau „caeteris paribus” este o metodă prin care se mențin constante variabilele unei situații) care uneori nu se susține.
O strategie proastă aplicată pentru o perioadă lungă de timp rămâne tot o strategie proastă.
Trebuie să te concentrezi pe principiile universale ale învățării
Ce se întâmplă dacă nu ai o structură de autodidact, nu ai un talent pentru „ultraînvățare”?
Cred că sunt două moduri de abordare. Unul se referă la faptul că trebuie să te concentrezi pe rezultat. Și aici oamenii sunt destul de inegali. Unii pot fi mai talentați, pot avea mai mult timp sau pot fi mai isteți. Alteori e o mare diferență cauzată de experiențele anterioare. Când eu și Vat eram în Spania, eram uimiți de cât de repede învățau prietenii noștri italieni spaniola (mult mai rapid ca noi). Abia după ce am învățat limba ne-am dat seama cât de similară e cu italiana și am înțeles avantajul pe care ei îl au în a învăța limbi similare.
Eu prefer să pun problema așa: care e cel mai bun lucru pe care știu să-l fac? Și răspunsul nu trebuie să fie la fel pentru fiecare persoană. Dar întrebându-te care e cea mai eficientă metodă de a învăța pentru tine, te face să te concentrezi pe ce faci tu cel mai bine. Și e mai bine decât să te compari cu alții.
Mulți cred că există o plajă largă de moduri de învățare pentru fiecare (de exemplu, unii învață mai bine dacă ascultă ceva, alții învață kinestezic, implicându-se în procesul de învățare fizic). Dar cercetările despre asta nu ne ajută prea mult. Nu există stiluri de învățare și majoritatea principiilor de învățare pe care le discut în carte sunt universale.
Spunem adesea despre oamenii care vorbesc o limbă dificilă, ca finlandeza sau mandarina, că parcă au mai multe creiere. Cât de înzestrat trebuie să fii ca să devii un ultralearner?
E ridicol să crezi asta. Deși limbile mai grele necesită mai mult timp pentru a învăța (despre vorbitorii de engleză, de exemplu, se spune că învață mandarina într-un timp de patru ori mai lung decât cei vorbitori de spaniolă sau franceză). Nu cred că se pune problema așa, că trebuie să ai un anume nivel de inteligență ca să ai succes în asta.
Ce contează mai mult în a învăța este motivația. Chiar îți dorești să înveți chestia aia complicată? Și ești dispus să faci orice ca să înveți, chiar dacă e nevoie de ceva mai mult efort?
Pare consumator de timp. Cum putem fi ultralearners și să avem joburi în același timp?
Niciunul dintre principiile pe care le descriu în carte nu au nevoie de o dedicare full-time. Practic, principiile devin mai importante. Dacă ai tone de timp, îți permiți să fii ceva mai eficient. Dar dacă ai doar 30 de minute pe zi, poți fi la fel de sigur că efortul tău contează.
Implicare, înțelegere, practică
Ultraînvățarea se aplică la orice vrei să înveți?
Principiile de învățare sunt universale. Nu cred că există mari diferențe între a învăța o limbă străină, să zicem, și a învăța matematică sau șah. Dar toate implică memorarea, înțelegerea și practica pentru a ajunge la un nivel avansat. La abilitățile fizice e mai diferit, dar, din nou, implică și ele sistemul nostru nervos, adică unele idei se aplică și aici. Capacitatea de a fi direct și concis, de exemplu, este la fel de relevantă și pentru dansatorii de salsa, și pentru statisticieni.
Avem fast food, industrie fast și ultraînvățare, mai nou. Cum putem face ca ceea ce învățăm să se sedimenteze?
Nu sunt de acord cu comparația. În ceea ce privește fast-food-ul, cauți o mâncare nesănătoasă cât mai ieftină și făcută rapid. Ultraînvățarea, cu toate că promite să fie mai eficientă, necesită muncă grea!
Cât despre a-ți păstra abilitățile, nu prea există o metodă. Abilitățile și cunoștințele se pierd în timp și știm asta de la experimentele lui Ebbinghaus (psiholog german cunoscut pentru cercetările sale asupra memoriei și pentru descoperirea a ceea ce se numește curba învățării), de acum o sută de ani. Există anumite lucruri pe care le poți face ca să extinzi longevitatea abilităților tale – păstrarea unei distanțe de timp scurtă între procesele de învățare și învățarea în exces sunt două metode pe care le menționez în carte. Dacă vrei ca ce ai învățat să rămână viu, trebuie să le pui în practică mereu.
Patru ani de universitate într-unul
Ai făcut și un experiment pe care l-ai numit MIT challenge (provocarea MIT) și ai reușit să termini patru ani de programare după cursurile MIT în doar un an. Sună nebunește. Cum a fost?
A fost mai distractiv decât sună. Deși a fost nevoie de multă muncă, mi s-a părut un lucru foarte incitant pentru că lucram la acest proiect unic.
Unul dintre avantaje a fost că programul MIT este mai mult bazat pe teorie decât alte programe de computer science. Așa că am stat mai mult cu hârtia și creionul în mână decât făcând programare efectiv. Probabil acest experiment nu e potrivit pentru ambițiile fiecăruia, dar pentru mine a fost mai bine că acele conținuturi din program aveau mai degrabă idei dificile decât sarcini plictisitoare de programare.
Ca să glumesc, am putea face asta și la școala tradițională, cu „patru ani într-unul” și așa ar ajunge tinerii mai repede pe piața muncii. Dar este viabilă metoda pentru educația formală?
Nu sunt sigur că ar merge așa. Cred că probabil există metode ca școlile să fie mai eficiente la învățare, dar celelalte limitări ale instituțiilor de învățământ ar face implementarea lor dificilă. Prefer învățarea pe bază de proiect pentru multe materii, de vreme ce asta presupune mai multă practică ce va fi utilă ulterior, dar acest tip de cursuri sunt greu de evaluat, e greu să dai note pe ele. Ultraînvățarea, după mine, este învățare într-o direcție personală, deci e ceva ce trebuie să vină de la cel care vrea să învețe, mai mult decât să fie impusă de instituții către studenți.
De ce credeți că sunt școlile tradiționale atât de închise în ceea ce privește metodele noi?
Cred că există multe investiții și multă inerție în structura școlilor. Nu e că școlile nu vor să se schimbe, doar că structurile sub care operează ele sunt rigide. Profesorii pot fi mai flexibili în modul în care predau, de exemplu, și există unii care fac asta chiar cu geniu. Dar, la finalul zilei, ei tot trebuie să treacă prin aceeași programă și materie, prin aceleași standarde.
Cartea mea nu trebuie însă să fie luată ca o polemică adusă educației tradiționale. Cred că școala poate fi grozavă. Eu spun doar că, în calitate de cursant, poți să preiei frâiele propriilor tale studii într-un fel care nu ar fi la îndemână într-o clasă.
