Într-un gest rar de solidaritate, doi deputați din St. Petersburg au atras atenția facultății că nu pot exmatricula 20 de studenți pentru că au protestat contra războiului

Într-un gest rar de solidaritate, doi deputați din St. Petersburg au atras atenția facultății că nu pot exmatricula 20 de studenți pentru că au protestat contra războiului

20 de studenți ai Universității de Stat din St. Petersburg au fost în prag de exmatriculare după ce au participat la un protest anti-război în centrul comercial al orașului. Consiliul studenților și doi deputați social-liberali au sărit în apărarea acestora, iar instituția de învățământ pare că s-a răzgândit, scrie Kommersant. 

08.04.2022

de Adelina Mărăcine FOTO Shutterstock

La începutul lunii martie, Universitatea de Stat din Sankt Petersburg pregătea ordine pentru exmatricularea a 20 de studenți care au fost reținuți de poliția rusă pentru că au participat la protestele izbucnite în oraș împotriva invaziei Federației Ruse în Ucraina. 

Președintele consiliului studențesc, Mihail Moșalov, a contestat decizia universității spunând că „administrației nu îi pasă de comportamentul anterior, sau de caracteristicile pozitive, nimic”. Acești studenți sunt condamnați, a mai spus el. 

Într-un gest rar de solidaritate, în apărarea studenților au sărit și doi deputați din St. Petersburg, Boris Vishnevsky și Alexander Shishlov, membri ai Partidului Democrat Unit Rus Iabloko, care au făcut un apel la administrația Universității de Stat, scrie cotidianul rusesc Kommersant.  

Astfel, cei doi politicieni au cerut Universității „să nu încalce legea educației”, insistând pe ideea că studenții ar putea fi exmatriculați doar în cazul în care ar perturba în vreun fel procesul educațional, lucru care nu s-a întâmplat. 

Ca răspuns, Universitatea de Stat din Sankt Petersburg i-a sfătuit pe deputați să citească regulamentul Universității, de pe site-ul oficial. 

Totodată, deputații au făcut apel la Parchet, dar încă nu s-a primit niciun răspuns, notează Kommersant. 

Potrivit sursei citate, universitățile din Rusia au avertizat însă în mod repetat că îi vor exmatricula pe studenții reținuți în urma protestelor. 

Universitatea pare că s-a răzgândit

Pe 4 aprilie, o lună mai târziu, studenții au fost audiați de o comisie a Universității de Stat, potrivit unui comunicat transmis de instituția de învățământ. 18 studenți au declarat că s-au aflat accidental în zonă și că nu au luat parte voit la acțiunea de protest anti-război din oraș. Doar doi din cei 20 de studenți reținuți au mărturisit că se aflau acolo, din proprie voință, îngrijorați fiind pentru rudele și prietenii lor din Ucraina.  

Toți acești studenți au promis că nu vor mai participa la evenimente publice neautorizate, transmite serviciul de presă al universității.

Una dintre studente, Alisa Kalita, a povestit pentru ziarul rusesc Kommersant cum a decurs audierea cu conducerea Universității. 

„La început, mi s-a cerut pur și simplu să explic cum au stat lucrurile. Am mărturisit că mă aflam la Gostiny Dvor (n.r. centru comercial al orașului) și am fost arestată. Apoi m-au întrebat dacă am venit acolo intenționat. Imediat am decis că voi spune adevărul”, a povestit studenta.  

„Așa că le-am spus: am venit intenționat la protest și am vrut să-mi exprim poziția”. 

Potrivit studentei, membrii comisiei au început să întrebe ce o leagă de Ucraina. „Când s-a dovedit că am rude acolo, au ajuns la concluzia că, probabil, eram foarte îngrijorată pentru ele, ca multă lume acum”, a povestit Kalita. 

„Apoi, m-au întrebat de ce am fost arestată în acea zi și dacă au mai fost arestate alte persoane. De asemenea, m-au întrebat ce simt părinții și prietenii mei în legătură cu această situație. M-au întrebat dacă am mai fost la proteste înainte și dacă mai am de gând să merg. Le-am spus că nu voi mai merge în timpul facultății - am crezut că este important pentru ei să audă asta”, a mai povestit studenta.  

Potrivit tinerei, membrii comisiei au fost politicoși și calmi și nu a simțit vreo presiune: „Înainte să plec, am fost sfătuită să mă adresez serviciului de asistență psihologică al universității noastre.” 

Mustrare, în loc de exmatriculare

Anterior, consiliul studenților de la Universitatea din Sankt Petersburg anunța că studenții arestați urmează să fie exmatriculați. În plus, prorectorul Alexander Babich a explicat atunci că organizarea și desfășurarea de evenimente în masă, neautorizate, reprezintă o încălcare a legislației în vigoare. El a precizat, însă, că în alegerea sancțiunii se va ține cont de „gravitatea abaterii disciplinare, de motivele și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de comportamentul anterior al studentului, de starea psihofizică și emoțională a acestuia”.

Drept urmare, comisia a recomandat ca studenții să fie doar mustrați, menționând că anterior nu au avut sancțiuni disciplinare.

De asemenea, la ultima întâlnire cu consiliul studențesc, din 21 martie, Nikolai Kropachev, rectorul Universității de Stat din Sankt Petersburg, a declarat că „acei studenți care au spus că nu vor mai participa la activități neautorizate nu vor fi supuși unor măsuri disciplinare sub formă de exmatriculare”. 

Ordinele de de exmatriculare nu au fost încă revocate. „Nu există încă niciun motiv să nu avem încredere în aceste informații”, a spus Mihail Moșalov, președintele consiliului studențesc. 

Pe site-ul partidului politic Iabloko a apărut un comunicat prin care se anunță că Universitatea a decis să nu-i exmatriculeze. „Înainte, reprezentanții noștri au vorbit în apărarea lor”, se arată în comunicat.

„Intenția de a exmatricula studenții este nelegală, precum și intențiile de a-i pedepsi pentru că au fost reținuți și amendați - universitatea te poate pedepsi doar pentru încălcări în procesul educațional”, a spus Vishnevsky. 

Student exmatriculat fiindcă a participat la protestul de susținere a lui Aleksei Navalny

Nu este prima dată când universitățile din Rusia exmatriculează studenți care participă la acțiuni de protest. În 2018, Pyotr Istomin, student la Universitatea Federală din Caucazul de Nord, a fost exmatriculat după ce a fost amendat că a participat la un miting în sprijinul opozantului rus Alexei Navalny, un critic aprig al regimului lui Vladimir Putin. 

Navalny se află în prezent într-o închisoare de maximă securitate, fiind condamnat la încă 9 ani pentru fraudă și sfidare a instanței, potrivit Libertatea, care citează agenția de știri TASS. 

Studentul a încercat să dea în judecată Universitatea, însă fără succes. O instanță i-a respins procesul. De asemenea, în 2019, rectorul Alexander Bezborodov le-a spus studenților că participarea la mitinguri le poate aduce sancțiuni grave, până la exmatricularea din cadrul Universității, „mai ales dacă studentul a comis o infracțiune penală”.

Pentru ce tip de abateri ar trebui să fie exmatriculat un student este o temă dezbătută în mediul academic. În 2019, în orașul rusesc Ceboksary (capitala Republicii Ciuvașia), procuratura a cerut să fie eliminată din regulile Colegiului Electromecanic din Cheboksary clauza privind exmatricularea studenților pentru participarea la proteste. 

În 2021, rectorul Universității de Stat din Astrakhan, Konstantin Markelov, a spus „cu durere în inimă” că a exmatriculat trei studenți pentru că au participat la un miting în sprijinul lui Alexei Navalny. Potrivit cotidianului Kommersant, și în cazul acestora, instanța a respins procesele studenților.

 

 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

protest, universitate, rusia, studenti, exmatriculare, arest, razboi, ucraina

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile